În 1980, André Scrima a ţinut la Facultatea de Ştiinţe religioase a Universităţii Saint-Joseph din Beirut un curs pe tema-interogaţie: „Conştiinţa credinţei exercită ea o funcţie critică faţă de ordinea lumii?“. Cercetarea avea drept obiect chipul modernităţii tîrzii şi raportarea credinţei – în stare de luciditate inspirată sau reflexivă – la acest chip. Ea privea de asemenea distanţa participativă sau conflictuală a religiei faţă de cea mai recentă configuraţie a civilizaţiei occidentale.
Funcția critică a credinței în modernitatea tîrzie
Pentru a citi integral articolul,
sau
PUBLICITATE
Între 10 şi 14 mai a avut loc la Torino cel mai mare tîrg de carte din Italia şi unul dintre cele mai mari din Europa. La ediţia de anul acesta, una aniversară, invitatele de onoare au fost România şi Spania. Într-un tîrg cu cinci pavilioane, sute de expozanţi, sute de mii de vizitatori şi o sumedenie de lansări şi dezbateri întîmplîndu-se în acelaşi timp, e foarte uşor să treci neobservat.
citiţi
De reţinut – şi bună de pus pe perete – această idee a domnului Juncker, prim-ministrul luxemburghez: „Politicienii europeni sînt nişte pragmatici lipsiţi de talent“. Cere şi pragmatismul aşa ceva? (R. C.)
„Iubirea e un lucru rar / Aşa că-ţi dau un balansoar.“ Nu-i o poveste de budoar, ci un slogan publicitar. (M. M.)
În ultimul secol, speranţa de viaţă la pisici s-a dublat. Asta înseamnă că acum au 18 vieţi? (L. V.)
citiţi 
Căutare
Lecturi intersectate
Orzul pe gîşte - la Educaţie
Aşadar, avem un guvern de stînga. „Stîngă modernă, europeană“ (aţi observat cît de des a fost repetată sintagma asta în ultimii ani?). Peste tot în lumea democratică, stînga defilează cu două priorităţi: educaţia şi sănătatea. Şi de multe ori cîştigă alegerile datorită programelor destinate acestor domenii.
citiţiHoţul care a spart Encyclopaedia Britannica
Dintre toate cărţile din bibliotecile lumii noi, una anume are o legendă şi un statut aparte. În prima parte a secolului XX, această carte, cu toate volumele ei, se vedea în spatele scaunului capitonat în piele din orice birou de om important – fie că era el politician, medic, avocat sau bussinesman.
citiţiIdei de stricat distracţia anti-austeritate
Vasăzică austeritatea nu mai e chiar aşa o fatalitate, ne anunţă noul preşedinte francez François Hollande, în aplauzele entuziaste ale mulţumii. Dacă zice un om ales de poporul francez, atunci e musai să fie adevărat, doar nu s-a mai văzut politician francez să bată cîmpii, nu?
citiţiSocietate
O Elveţie a guvernelor
Ultimele două propuneri ale noului Guvern se înscriu perfect într-un lung şir de numiri anterioare, păguboase. Prima dintre ele, o rectoriţă a unei universităţi particulare, nu a avut prea mult timp să-şi expună programul de reformă, ocupată fiind să înţeleagă că un program de două săptămîni la o universitate de prestigiu nu înseamnă că ai absolvit universitatea cu pricina.
citiţiFlori şi fete
Domnul îşi urma soţia cu un aer caraghios de absent. Într-o mînă ţinea un ghiveci din cele ce se atîrnă, din care se revărsau zeci de petunii planturoase, roz. În cealaltă ducea un ghiveci la fel, plin cu o tufă gureşă de cerceluşi. Evident că habar n-avea ce fel de flori cară şi prea puţin îi păsa; aerul de martir suprem al plictiselii îi ucisese orice poftă de viaţă.
citiţi(Iar) pe bicicletă
Merg pe bicicletă, precum majoritatea foştilor copii, dintotdeauna. Cînd eram mică, ieşeam, cu gaşca, în Parcul Tineretului, cu Pegasul meu verde. Nimic spectaculos pînă aici. Mai spectaculos era cînd ieşeam singură, prin acelaşi parc, şi, uneori, mă aventuram în locuri pe care ca „simplu pieton“ nu le atingeam vreodată.
citiţiPrima pagină în format PDF
Conectaţi-vă
Popular content
La un aşa titlu, ţi-e şi frică să mai comentezi ceva! Zău aşa!
adăugat de tiundgzianhdanggiun la data de 15 Noiembrie 2010 07:11:44
Şi nu mă refer la titlul articolului, ci la titlul, mai bine zis, titlurile academice ale autoarei. Mama-mia !
Bun! Ei şi? Io-s forumist, ascuns după un pseudonim, şi cu aceste "calităţi" poci, la o adică, să-m' exprim şi io o opinie, fără sa-m' fie frică, nu-i aşa?, c-o să stârnescu râsul autoarei direct în faţa mea şi să mă interpeleze, eventual, cu binecunoscutul: "băi, pişpirică, vezi-ţi, mă, de treaba ta; ce te bagi unde nu-ţ' fierbe oala?"
Ce-am înţeles eu din acest editorial, este faptul că - o-hooo-hooo -, taman in 1980, un oarecare André Scrima a ţinut un curs la nu ştiu ce facultate, unde a conferenţiat ceva despre modernitate şi religie ca instituţie, versus credinţa ca modalitate de raportare individuală la divinitate. Tot in acest editorial, extrem de academic, simţi parcă, fiorii şi adierile ecumenismului impus de "modernitate" "religiilor ferme şi intransigente", ca să nu zic închistate; de fapt religiei, că pe ea cade "beleaua", ortodoxe. Toate drumurile duc la ... Constantinopole! Eu cred că aceste opinii ale lui André Scrima nu mai sînt de actualitate, deoarece au trecut de la momentul expunerii lor, exactamente 30 de ani! În 30 de ani s-au şchimbatără extrem de multe în această "dilemă".
Ce se înţelege f.f. bine din context şi din intenţiile autoarei de-a ne indica în "întrerândurile" acestui editorial, este faptul că dilema modernităţii vis-a-vis de religie ar fi această "găselniţă" a ecumeniştilor că, dacă religiile s-ar desinstitutionaliza şi desideologiza, omul modern ar veni mai aproape de religie, de credinţă; dar aşa? Pă, altfel nu se poate, domnule! Păi, cum i-ar sta bine unui phd-ist să ridice coliva la un parastas?, sau să bată metanii? Fugi, domnule de-aicea cu "feudalismele" voastre. Aaaaa!, dacă ierarhii ne-ar, şi i-ar lăsa liberi în cadrul religiei, s-o morfolească ei cum cred, atunci, da, Bisericile ar fi pline de elitisti, de intelectuali de prima mina, de "înmodernizaţi", doritori de "experienţe" şi "experimente" divine; dar cu "ăştia", dom'le nu poţi. O ţin pe-a lor cu dogma, cu canoanele, cu tradiţia lor. Ce să (le) mai faci? Uite de-aia n-avem noi loc in Biserici şi mai bine ne rugăm la Dumnezeu să reuşească cei de la acceleratorul acela din Elveţia să găsească Boson-ul Higgs şi să ni-L deie pe Mniezău într-un tratat ştiinţific de fizică al particulelor, şi-aşa o să sfârşim cu căclugărimea asta înapoiată şi fundamentalizată care ne ţine pe loc. Las' c-o să vază ei. Acu'-acu vine Bosonu şi omul lui Nietzche va triumfa de-a pururi şi irevocabil. Atunci vom cânta în cenacluri interminabile, în cor, celebru-i gând: "Zdrobiţi Mielul; omul nu e demn de milă"!