Voci, trăncăneli, șuete

Publicat în Dilema Veche nr. 820 din 7–13 noiembrie 2019
Voci, trăncăneli, șuete jpeg

Dacă aș fi scris în limba engleză, aș fi intitulat acest text Little talks, ceea ce s-ar fi tradus într-un mod drăgălaș prin „discuțiuțe“. Eventual, Little chats, care ar fi fost „conversațiute“ sau „șuețele“. Trăncăneli, flecăreli… Întotdeauna mi-a plăcut să trag cu urechea la ce vorbesc oamenii străini, în diferite situații, și niciodată nu am considerat asta o impolitețe, cu toții avem de fapt urechea aplecată spre bîrfe, chiar spre cele ale unor necunoscuți. Și cum să cunoști mai bine oamenii la modul general decît ascultîndu-i? Îmi plac oamenii, îmi place să-i observ și să-i ascult de la distanță, fără să mă implic, cînd sînt eu însămi în miezul unei conversații mi se pare că pierd toată esența.

M-am reîntors pentru cîteva zile într-un orășel din Ardeal care mi-a devenit drag, cu foarte mult chef de toate aceste „șuețele“, toate aceste trăncăneli ardelenești, cu „Dă-i pace!“ și „Îi vreme“, cu uimiri sincere și cu întrebări care de multe ori încep candid cu „oare“ – „Oare cu ce să vă servesc?“, „Oare mai aveți nevoie de o pătură în plus?“. Oamenii de aici au ceva care în sud s-a pierdut – o puritate, o inocență, și nu mă gîndesc doar la generațiile mai vechi, „nealterate“, care de multe ori au copilărit la țară, într-un cadru idilic etc., mă gîndesc și la cei tineri, foarte tineri chiar, 18-20 de ani, sînt copii discreți, respectuoși, chiar și atunci cînd trag cîte un chef sau vor să agațe cîte o gagică, le lipsesc șmecheria, vrăjeala, abureala, așa cum le înțelegem noi, bucureștenii, de pildă. La pensiunea unde stăm și de unde scriu acum, la restaurantul de la parter e o nuntă mititică, cu vreo 50 de oameni. Pe la prînz începuseră să vină nuntașii, cuplușoare de prin satele din jur – ele îmbrăcate în niște rochii sclipicioase, foșnitoare, de un kitsch înduioșător, care se asortau perfect cu costumașele bleumarin sau grena ale soților, iar în fața fiecărui cuplu mărșăluia hotărîtă cîte o babă, mămăița, mama-mare, stîlpul de rezistență al oricărei familii. Babele astea erau ca trase la indigo – mici, pătrățoase, zdravene, rumene în obraji, cu batic legat sub bărbie, cu niște costumașe maro, cu fuste largi, regulamentare, pînă sub genunchi, și cu laibăr în partea de sus (țin minte cum se numește de la bunică-mea, care le cosea femeilor de la țară, de pe lîngă Cluj, astfel de haine de sărbătoare). Uitîndu-te le fetele în rochii „de gală“, fiice, nepoate, urmărindu-le mersul și formele corpului, poți întrezări babele de peste încă o generație. Asta îmi place în Ardeal – senzația de trăinicie, de continuitate, garanția că lumea asta „normală“ n-o să se schimbe în punctele ei esențiale, n-o să se dea peste cap niciodată.

Revenind la little talks, oamenii vorbesc aici mult despre cifre, e un soi de pragmatism blajin care se insinuează în conversație, totul se poate măsura, timpul, orele de muncă, distanțele, găinile din gospodărie, recolta, litrii de țuică pe care i-ai „produs“ în acest an, cîți ari de pămînt? cîți frați?, cîți copii?, cîștigul. Cifrele dau vieții o stabilitate. La o masă dintr-unul din restaurantele locale, trei bărbați mîncau, beau vin și discutau despre cît de scumpă e viața la Cluj. Și de ce e așa. Unul dintre ei a venit cu o explicație făcînd niște calcule simple. La Cluj, părinți din toată țara își trimit copiii la facultate, ei economisesc bani, alegînd Clujul în locul unor facultăți din străinătate, cum se poartă acum. Cît te costă să ții copilul la facultă în Anglia, cu tot cu cazare în campus, taxe, bani de buzunar etc.? „Păi, de x ori mai mult, așa că părinții sînt dispuși, dacă tot nu cheltuiesc atîția bani, să plătească 400 de euro chiria copilului în Cluj și așa cresc chiriile la apartamente, sînt dispuși să le dea mai mulți bani de buzunar, că doar sînt în România unde, teoretic, e mult mai ieftin și așa ajung crîșmele să aibă prețuri ca afară.“ La un bar, în zona de fumat, se discută despre metri și suprafețe, undeva o casă e în construcție – și de cîți metri pătrați de gresie de exterior va fi nevoie? cîți centimetri vor avea treptele scării interioare? despre cîte băi vorbim, de fapt? la ce folosește un living de 16 mp? Din nou cifre, suprafețele se transformă în bani cheltuiți, toată lumea se pricepe la construcții, iar tinerii, care nu au mai mult de 30 de ani, dar se pare că toți sînt deja însurați și pe la casele lor, încep să se contrazică, să compare cu casele altora, apoi cu prețurile de la Cluj – orașul mai mare și mai scump va fi mereu un etalon sau există un inevitabil complex de inferioritate al orășeanului „mic“. Îmi dau seama din toate aceste conversații că se conturează o microeconomie regională, satele se depopulează, depind de orășele, orășelele depind de orașul cel mare, lucrurile cumva funcționează, viața merge înainte, e bine că se construiește, ci nu se distruge.

La pensiunea unde va avea loc nunta cea mititică, tot personalul feminin își pierde vremea la țigări, cafele și șuete pe cele cîteva bănci de afară. Au aranjat deja sala – mesele, buchetele de trandafiri albi, au adus chiar și carafele cu jinars pentru aperitive, cîte una pe fiecare masă, din bucătărie miroase îmbietor a ciorbă de perișoare. Femeile de diferite vîrste – cameriste, chelnerițe, bucătărese – au o cochetărie specifică zonei, frecventează probabil același gen de coafor, de „salon“, au aceleași glasuri cîntate. Și numără. Porțiile, invitații, le iese numărătoarea, apoi încep să discute despre cum e să faci față „la sală“, dacă sînt 50 de clienți se descurcă o singură persoană, însă vara, cînd e deschisă și teresa și ai 70 de mușterii, e nevoie de cel puțin două pe tură. Apoi vorbesc despre nunți, nunțile la care servesc sau pentru care gătesc, apoi despre propriile lor nunți de acum cinci, zece, cincisprezece ani și ai senzația că momentul acela precis marchează o rupere în două a existenței fiecăreia – viața de dinainte și cea de după nuntă, despre nunțile surorilor și despre viitoarele nunți ale fiicelor, nunta de astăzi cu care nu au o legătură directă, însă participă totuși la ea, este doar o reiterare, un dacă-doriți-să-revedeți, un follow up. Mereu mă surprinde cu cîtă seriozitate pregătesc și trăiesc oamenii de aici petrecerile importante din viața de familie, cu cîte luni înainte se stabilește localul (poate și pentru că nu sînt prea multe), cîtă atenție acordă tuturor detaliilor care mie sau altora ca mine pot să ni se pară niște fleacuri. Nici nu mai contează prea mult cine cu cine se însoară, cine a născut și acum are botez, cine a mai făcut 18 ani și-și sărbătorește majoratul, mai importantă este ideea de a lua parte și a fi parte din toată această sărbătoare colectivă, ca mai apoi, după ce cheful se termină, să te întorci acasă și să-ți bifezi pe un carnețel nunțile trecute și viitoare sau alte petreceri – cîți invitați? cît a costat meniul? – ca să poți invita la rîndul tău, ca să te asiguri că banii „investiți“ se vor întoarce, în fond e doar un circuit al lor în cadrul comunității, dar și că bucuria „investită“ se va întoarce la tine, va veni momentul în care se vor bucura și alții, aceiași, de bucuria ta. Din nou, toate aceste calcule, inclusiv cele emoționale, dau vieții o stabilitate. Ca să nu mai punem la socoteală că orice petrecere reușită implică o decență, oamenii se îmbată un pic, dar nu prea tare, doar ca să aibă de ce să-și aducă aminte, se dansează fără preferințe și pe populară (ca să nu-i jignim pe cei mai în vîrstă, de la țară), și pe disco, chiar și pe manele, se laudă prăjiturile de casă, „locația“ (deși e binecunoscută de toți), meniul, deși e standard. E un mod de a trăi în armonie cu ceilalți, în fond orașul e mic, te întîlnești zilnic cu ei pe stradă, nu te poți face de rîs.

Nunta mititică de la pensiune „se gată“ înainte de miezul nopții, nu bubuie muzica în pereți pînă dimineață, așa cum mă așteptam, pregătindu-mi dopurile pentru urechi. Se încheie regulamentar, aproape nemțește. Femeile cu batic și cu laibăr se urcă într-un microbuz închiriat care le va duce acasă, „pe sate“. Știu deja că în microbuz se va împărți ultima dușcă de jinars și se va comenta ce faină a fost mireasa – cît a costat rochia? –, dar a fost faină și nașa – oare cîți ani are, că nu pare așa de tinerică? –, se vor stabili din nou cu extactitate relațiile de rudenie – care al cui era de fapt? cîți copii are? Și toate aceste voci, trăncăneli, șuete se vor pierde în noapte.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.