În ultima vreme, formula familiară depreciativă (de exprimare a unei compătimiri ironice) vai de mama (lui, ei, lor etc.) apare tot mai des în ipostaza abreviată vai mama... Atestările din mass-media şi din internet sînt numeroase; multe reproduc mesaje din lumea fotbalului – „declarații dure înaintea derby-ului cu CFR Cluj: «Sîntem la pământ toţi, vai mama noastră“ (sptfm.ro); „Lovin: «Sîntem vai mama noastră!»“ (gsp.ro); „Sîntem vai mama noastră toţi şi lumea aşteaptă să jucăm fotbal“ (digisport.ro) – sau provin din alte sfere ale vieţii publice româneşti – „G.B., făcut praf de un rival în afaceri: „E analfabet rău! E vai mama lui, săracu’!“ (gazetadebistrita.ro) –, inclusiv din stenograme ale dialogurilor dintre politicieni: „N-are nicio staţie de asfalt, lucrează numai în combinaţii… are de dat bani la multă lume, e vai mama lui!“ (evz.ro). Formula a fost de altfel asumată şi de publicişti, care o plasează în titlurile care urmăresc captarea cu orice preţ a atenţiei: „A ajuns vai mama lui: Mitea, înjurat de Andreea Tonciu“ (a1.ro); „Căsuţa noastră... e vai mama ei pe lîngă astea!“ (kanald.ro); „Taxe peste taxe pentru drumuri «vai mama lor»“! (cugetliber.ro); Vai mama lor! Click! vi-i prezintă pe cei 12 concurenţi...“  (click.ro).

Folosită exclamativ sau ca echivalent al unui adjectiv calificativ (peiorativ), formula redusă nu mai are transparenţa sintactică a construcţiei originare. Interjecţia vai este atestată încă din cele mai vechi texte româneşti, în care se poate vedea cum complementele ei sunt fie în dativ (tiparul cult, solemn, Vai mie!), fie legate prepoziţional prin de (tiparul popular, larg răspîndit, Vai de mine!). Construcţia cu de apare deja în textele tipărite de Coresi, în secolul al XVI-lea – „O, vai de voi, păstorilor, carii pierdeţi şi risipiţi oile turmei meale!“ (Evanghelia cu învăţătură, 1581) –, este des utilizată în Biblia de la Bucureşti (1688) – „vai de mine, fata mea, mă împiedecaşi întru piedecă“, iar în secolul al XVIII-lea este utilizată de Cantemir, în Istoria ieroglifică – „ca vai de capul lui cădzu“ – şi în Divanul – „O, vai de mine şi de mine, cum tălharilor, ucigaşilor şi oamenilor răi mă asameni!“. Cele mai cunoscute văietături din textele vechi sînt probabil cele ale lui Neculce, în formulele comparative – „Şi cîndu-l ducè pe drum, îl pusesă într-o sanie cu doi cai, unul albu şi unul murgu, şi cu hamuri de teiu, ca vai de dînsul“; „zlotaşii, ca vai de capeteli lor, îmbla şipurindu-să –, dar mai ales în exclamaţiile patriotice: „Oh, oh, oh! vai, vai, vai di ţară! Ce vremi cumplite au agiunsu şi la ce cum­pănă au cădzut !...“.

Dicţionarul limbii române (în volumul XIII, partea I, Litera V, apărut în 1997) ilustrează cu citate întinse pe multe pagini construcţiile şi valorile interjecţiei vai. Structura de (auto)compătimire, de obicei cu valoare ironic-depreciativă, are de fapt multe variante, cu numeroase substituţii metonimice ale persoanei: vai de capul lui, vai de pielea lui, de cojocul lui; vai de păcatele lui, de zilele lui, de sufletul lui, de steaua lui, de viaţa lui...; vai de mama lui etc.. Între multele variante înregistrate de dicţionarul academic (faţă de care seria populară conţine, desigur, şi combinaţii mai puţin decente) nu se găsesc construcţii fără de.

Există totuşi sporadice atestări mai vechi ale formulei reduse vai mama lui, în glosare şi culegeri de texte populare din secolul al XX-lea. Cele pe care le-am identificat deocamdată sînt din sud, de unde e posibil să fi pornit inovaţia. În Glosarul de cuvinte din judeţul Vîlcea, publicat de G.F. Ciauşanu în Memoriile secţiunii literare a Academiei Române, 1930-1931, este înregistrată chiar formula vai-mama lui, echivalată cu vai de muiculeana lui, vai de muiculiţa lui, vai de capul lui etc. (p. 175). În culegerea de proză populară epică a lui Ovidiu Bîrlea, din 1966, în care limbajul popular este transcris cu mare acurateţe, formula apare într-un basm cules din zona Cîmpulung-Muscel în 1956 „Iară piţigoiu a cărat, vai mama lui !“ (volumul II, p. 138). Putem presupune că formula, des folosită, s-a scurtat în rostirea populară rapidă, poate trecînd printr-o fază intermediară de tipul vai d’ mama lui, sau pur şi simplu prin contaminare cu exclamaţia vai, mamă! sau cu imprecaţiile în care apare termenul mamă (mama lui!...). Rămîne surprinzătoare, oricum, răspîndirea destul de rapidă a inovaţiei regionale în registrul colocvial de azi. 

Tiparul pare să se extindă şi la celelalte variante ale formulei depreciative: „«M. nu are bani să treacă strada şi minte lumea că o să facă iar echipă. Vai capul lui», a spus C. la sport.ro“ (evz.ro); „maşina asta arată jalnic deocamdată. pînă şi motoru arată vai pielea lui“ (forum4tuning.ro). Poate că vorbitorii sînt atraşi (conştient sau inconştient) de noutatea unei inovaţii minore, care adaugă o notă de originalitate exprimării. Nu cred, totuşi, că aceasta va putea înlocui structura tradiţională (vai de...); mai curînd se va banaliza, rămînînd un simplu caz de variaţie.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).