Nu a cîştigat nimeni nimic. Am aruncat zeci de milioane de euro pentru a ne demonstra că ne putem urî un pic mai mult.

Ne-am dovedit că am mai făcut un pas mititel sau mai mare în a deveni votantul lor ideal – radical, iute la mînie şi convins că ei sînt proşti, manipulaţi sau inamicii noştri, cei buni şi toleranţi.

În ciuda faptului că unii dintre „ei“ ne sînt părinţi, bunici, prieteni sau copii.

Am văzut că liderii noştri politici sînt ipocriţi, agresivi, laşi.

Liviu Dragnea susţine familia tradiţională. Dragnea, adult necăsătorit care, la vîrsta de peste 50 de ani, îşi înşela nevasta cu o tînără care abia trecuse de 20. Tînăra cu care are o relaţie şi acum, deşi nu este căsătorit. Dragnea cel plin de păcate, de la preacurvie la minciună, Dragnea cel pe care Patriarhul îl slăveşte pe unde-l prinde.

Traian Băsescu, a cărei fiică are trei copii fără a avea soţ, Băsescu cel iubitor de Elena Udrea, de minciuni şi de băutură. Şi el iubit, la vremea lui, de Patriarh şi de popi.

Călin Popescu Tăriceanu, omul care a jurat tradiţional, în biserică, că va sta cu cinci soţii pînă cînd moartea îi va despărţi, şi Codrin Ştefănescu, omul care a făcut un copil în afara căsătoriei, au dat şi ei dovadă că avem o clasă politică ce e compusă din moluşte.

Imediat după eşecul referendumului au apărut o mulţime de politicieni fericiţi că poporul este viteaz şi exact aşa cum s-au aşteptat ei să fie. Politicieni care tăcuseră mîlc pe subiect, speriaţi ca nu cumva să fie loviţi de durerile înspăimîntătoare ale unei coloane vertebrale. Politicieni de tip Alina Gorghiu.

Pînă şi doamna Corina Creţu a devenit brusc revoluţionară, simţind mirosul de sînge în PSD. Am avut un referendum promovat în principal de preoţime şi de televiziuni. România a avut cel mai mare număr de preoţi care au turnat la serviciile secrete. Zeci de scandaluri de homosexualitate, abuzuri sexuale şi cîteva de pedofilie în care sînt implicaţi preoţi se regăsesc în presă. Cel mai probabil sînt sute, dacă nu mii de oameni care iubesc oameni de acelaşi sex în sînul Bisericii.

Televiziunile de ştiri, în majoritatea lor, ne-au demonstrat încă o dată că nu au nici o legătură cu ştirile şi că nu sînt nimic altceva decît mijloace de propagandă pentru agenda unora sau a altora. Autorul celui mai celebru şpagat din presă ne spunea că ar trebui să fim anihilaţi şi adăuga, plin de erudiţie, că o să ne-o „luăm la cioc“.

Da, am fi avut enorm de pierdut. Ne am fi pierdut încrederea că sîntem parte a Europei, că merită să încercăm să schimbăm ceva, pentru că oricum majoritatea este zdrobitor intolerantă. Ne-ar fi fost greu, dacă nu imposibil, să ne convingem prietenii care nu au familii tradiţionale că România este ţara în care ar trebui să stea.

Ar fi fost foarte greu să mai sperăm că avem o şansă a unei Românii normale.

Dar nu am cîştigat nimic.

Vom cîştiga abia atunci cînd decenţa va ajunge normalitate şi nu o calitate excepţională a celor care ne conduc, cînd construirea unei catedrale şi costul unui referendum vor fi posibile doar dacă vom fi rezolvat problema alocării a 6% din PIB pentru educaţie, problema spitalelor şi a copiilor săraci, părăsiţi sau ajunşi pe străzi. Pînă atunci, am aflat încă o dată că sîntem conduşi de oportunişti. Nu am cîştigat nimic, deşi ne-am redescoperit speranţa că putem să ne facem bine.