Polonia și guvernul său iliberal se află în mijlocul unor noi controverse după ce sîmbătă, la Conferința de Securitate de la München, prim-ministrul Mateusz Morawiecki a afirmat că evreii s-au numărat printre autorii Holocaustului. O afirmație gravă prin ea însăși, dar care a și picat cum nu se putea mai rău. De ce? Pentru că a venit la doar cîteva zile după ce Polonia a adoptat o lege care pedepsește cu închisoarea persoanele – inclusiv străine – care acuză naţiunea sau statul de participare la Holocaust.

Prezent și el la München, premierul israelian Benjamin Netanyahu nu a rămas dator, transmițîndu-i omologului său de la Varșovia că dă dovadă de „inabilitate de a înţelege istoria“ și calificînd afirmațiile acestuia drept „scandaloase“.

La o zi de la incident, persoane necunoscute au desenat o svastică pe o placă a ambasadei poloneze la Tel Aviv, în timp ce criticile nu conteneau în presa din Occident și Israel. Varșovia, care tocmai făcea primii pași în direcția unei relansări a dialogului cu Berlinul, se vede acum și mai izolată în plan internațional.

Iar guvernul polonez se îndepărtează tocmai de cel al lui Netanyahu, mai degrabă un simpatizant al regimurilor iliberale, dat fiind adversarul comun numit George Soros. Însă chiar și așa, Israelul nu poate trece peste o afirmație de tipul celei a lui Morawiecki.

Și aceasta, mai ales după ce premierul de la Varșovia a găsit de cuviință să mai toarne gaz peste foc: revenit de la München, el a vizitat un monument închinat polonezilor care au luptat de partea Reich-ului, împotriva URSS.

Dar cu ce a greșit, de fapt, premierul Morawiecki? În definitiv, guvernul de la Varșovia are dreptate cînd spune că statul polonez nu a participat la Holocaust – la vremea respectivă, Polonia nici nu mai exista, fusese pur și simplu ștearsă de pe hartă. La fel, este adevărat că au existat evrei care au colaborat cu naziștii, individual sau în cadrul unor organizații. Istoricii spun că naziștii aveau agenți printre evreii polonezi. În mod cert, afirmația premierului polonez nu e, în sine, o minciună sfruntată.

Și atunci, care este problema? – vor fi unii gata să întrebe. Nu mai are voie un șef de guvern să spună adevărul? Omitem adevăruri de dragul corectitudinii politice? Ei bine, de-abia de aici începe cu adevărat problema.

La fel cum au existat evrei co-la-bo-ra-ționiști, au existat numeroși polonezi antisemiți, dar și foarte mulți polonezi care i-au ajutat pe evrei, expunîndu-se pericolului de moarte, ei și familiile lor. În rîndurile polonezilor de găsesc, de altfel, cei mai mulți „drepți“, adică oameni care, într-un fel sau altul, au contribuit la salvarea a numeroși evrei.

La fel, au existat și germani care și-au asumat riscuri extraordinare pentru a salva evrei. Aidoma în cazul românilor. Au existat vinovați pentru Holocaust – chiar statul român din acea perioadă s-a făcut vinovat și azi o recunoaște. După cum se pot da numeroase exemple de români care i-au ajutat pe evrei. Putem spune la fel despre unguri, despre francezi și așa mai departe. Istoricii nu pregetă să scoată la lumină aceste aspecte, să ilustreze acea perioadă neagră din istoria Europei în toată complexitatea ei.

Dar un lucru rămîne de netăgăduit: naziștii, aliații și colaboratorii lor, cei care au planificat și au dus la îndeplinire deportările și crimele în masă, au fost călăii. Iar victime au fost evreii, nu singuri, dar în  măsură covîrșitoare.

Nici un fel de exemplu, într-un sens sau altul, nu poate fi folosit pentru a relativiza acest adevăr. Și tocmai aici este greșeala majoră a premierului de la Varșovia. Pentru că una este abordarea istoricilor, care prezintă fapte așa cum au fost, și cu totul altceva instrumentalizarea în interes politic a unor frînturi de imagini, cu scopul vădit – așa cum remarca ziarul francez Le Monde – de instaurare a unui „revizionism de stat“.

Liderii politici nu sînt chemați să impună ei propriile viziuni asupra istoriei, prin pîrghiile de care beneficiază în societate. Nu în democrații, în orice caz. Este însă o practică proprie regimurilor autoritare, care din diverse interese impun o interpretare unilaterală asupra istoriei.

Să întoarcem puțin privirile către ograda noastră, în perioada ceaușismului tîrziu, cînd Institutul de Istorie al PCR, preocupat dintr odată de istoria antică, impunea, din rațiuni ideologice și propagandistice, tema dacilor, devenită ulterior dacologie și, pe cale de consecință, dacopatie.

În Polonia, interpretarea istoriei servește din nou scopurilor politice imediate. Ceea ce Le Monde numea „revizionism de stat“ vine acum în întîmpinarea scopurilor politice interne ale PiS, apropriindu-i puternica extremă dreaptă poloneză. Și, de asemenea, reprezintă o provocare asumată la adresa unei Uniuni Europene solidare și puternice.

Acesta – istoria ne învață – este un drum extrem de periculos. 

Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.