Președintele SUA Donald Trump are cu siguranță motive să se plîngă de moștenirea situației dificile din Coreea de Nord. Liderul nord-coreean Kim Jong-un nu s-a arătat interesat de negocieri și n-a binevoit nici măcar să asculte ce anume spune lumea despre țelul său necugetat de a avea arme nucleare și rachete cu rază lungă de acțiune, necesare lansării lor.

Dar faptul că Trump a moștenit această problemă nu-l absolvă de responsabilitatea de a o gestiona. Pînă acum însă nu a reușit nici măcar să schițeze, cu atît mai puțin să implementeze, o strategie față de Coreea de Nord. După aproape un an de președinție, unica sa realizare a fost impunerea de sancțiuni suplimentare la ONU. Mai rău, reproșurile sale înverșunate la adresa predecesorilor săi arată că nu are nici o idee cu privire la următorul pas.

Cea mai recentă încercare a lui Trump de a aborda această problemă a avut loc la începutul lui noiembrie, cînd a anunțat sus și tare că administrația sa va pune Coreea de Nord înapoi pe lista Departamentului de Stat al SUA a statelor care sponsorizează terorismul. Decizia sa, chiar dacă justificată din prisma comportamentului lui Kim, a fost mai degrabă simbolică, la fel cum a fost și decizia din octombrie 2008 a fostului președinte George W. Bush de a scoate Coreea de Nord de pe această listă, într-o primă fază.

Casa Albă a președintelui Trump pretinde că redefinirea Coreei de Nord ca stat care sponsorizează terorismul este un „pas esențial“. Dar nu este așa. De fapt, ministerul de finanțe al SUA nici măcar nu are nevoie de o astfel de definiție, pentru a formula sancțiuni suplimentare.

Statele care sponsorizează terorismul nu sînt eligibile pentru ajutor militar american – ceea ce, în cazul Coreei de Nord, nu intră oricum în discuție. Iar SUA li se interzice prin lege – de către instituții financiare internaționale din care fac ele însele parte – să susțină împrumuturi sau alte forme de ajutor oferite unor state care sponsorizează terorismul. Coreea de Nord însă nu este membru al nici unei instituții financiare internaționale.

Și totuși, chiar dacă a fost un gest simbolic, contextul în care Bush a decis scoaterea Coreei de Nord de pe listă era cu totul diferit de cel în care Trump a decis reintroducerea ei. În 2008, Coreea de Nord a îndeplinit anumite condiții. Mai întîi, a acceptat să participe la tratativele hexapartite cu China, Japonia, Rusia, Coreea de Sud și SUA (pe care am reprezentat-o, ca ministru adjunct de externe pentru Asia de Est și Pacific). Scopul declarat al tratativelor a fost denuclearizarea Peninsulei coreene, cu rezultatul închiderii facilităților nucleare nord-coreene din Yongbyon.

Mai mult, în momentul scoaterii ei de pe listă, Coreea de Nord participa și la tratative pentru stabilirea unui mecanism de verificare a activităților sale nucleare. Regimul a invitat inspectori internaționali la Yongbyon și a pus la dispoziție documente substanțiale despre operațiile reactorului de la Yongbyon, care încă reprezintă una dintre cele mai precise surse pentru măsurarea cantității de plutoniu efectiv produs.

La acea vreme, Coreea de Nord a acceptat să distrugă turnul de răcire al reactorului Yongbyon, ca replică la actul simbolic prin care SUA distrugeau la rîndul lor un astfel de turn de răcire. Acesta a fost, fără îndoială, un acord parțial. Dar Trump l-ar fi acceptat de îndată.

Ulterior, acordul a început să se destrame, datorită refuzului constant la Coreei de Nord de a admite că ar fi avut vreodată, în trecut sau în prezent, un program nuclear de producere a materialului fisionabil pornind de la uraniu puternic îmbogățit (HEU). Regimul nu a reușit să justifice importul de echipamente compatibile cu un astfel de program. Iar mostrele de materiale specifice furnizate diplomaților SUA au ridicat tot mai multe suspiciuni.

După o întrerupere de mai mulți ani, reactorul nuclear Yongbyon este din nou operațional. De remarcat, toate cele șase teste nucleare subterane efectuate de Coreea de Nord începînd din 2006 sînt asociabile cu plutoniul prelevat din reactor înaintea tratativelor hexapartite. Posibilitatea ca Coreea de Nord să opereze o facilitate HEU într-unul din multele sale tuneluri strategice este fără îndoială un important motiv de îngrijorare. Iar Yongbyon, în pofida celor care au susținut că reactorul e în pragul ruinei, a constituit întotdeauna un pericol clar și iminent.

Rezolvarea problemei nord-coreene va presupune multă hotărîre și un grad de disciplină pe care Trump nu le-a arătat pînă acum. O strategie politică eficientă ar include cooperarea cu China, nu lingușirea excesivă a liderilor ei. Iar această cooperare trebuie să se aibă la bază un angajament pe termen lung, nu doar tranzacții ocazionale. Dar, poate cel mai important, ea va presupune un angajament de zi cu zi nu numai față de China, dar față de toți ceilalți actori din regiune.

Inutil de adăugat, o astfel de strategie politică ar beneficia de pe urma unui ministru american de externe care să urmărească menținerea unei echipe de diplomați profesioniști experimentați și ar avea de cîștigat dacă Trump și consilierii săi ar realiza că a construi pornind de la eforturile predecesorilor tăi e mai productiv decît să-i acuzi că ți-au făcut munca mai grea. Din nefericire, actuala administrație continuă să ignore acest din urmă sfat. 

Christopher R. Hill, fost secretar de stat adjunct pentru Asia de Est, este decan la Korbel School of International Studies, U-ni-versitatea din Denver, şi autor al volumului Outpost. 

© Project Syndicate, 2017
www.project-syndicate.org
traducere din limba engleză de Matei PLEŞU

Foto: wikipedia