Spre Sudanul de Sud se abate furtuna

John C. BRADSHAW, Michael A. NEWTON
Publicat în Dilema Veche nr. 384 din 23 - 29 iunie 2011
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Acum, că generalul Ratko Mladic se află în boxa de la Haga pentru acuzaţii legate de atrocităţile comise de trupele sale în timpul războiului bosniac, ceea ce se petrece în Sudanul de Sud apare într-un contrast teribil. Guvernul sudanez condus de preşedintele Omar al-Bashir a redeschis joaca de-a războiul, după modelul Darfur, de data aceasta atacînd civilii şi proprietăţile din zona de frontieră Abyei, o regiune în dispută cu Sudanul de Sud – stat a cărui secesiune legală va intra în vigoare de luna viitoare. Este vorba de acelaşi Bashir, actualmente acuzat de genocid de către Tribunalul Penal Internaţional, şi de aceiaşi oficiali sudanezi care au primit aplauze din partea diplomaţilor străini pentru acordul prin care pretindeau că pun capăt unui război civil de douăzeci de ani între Nord şi Sud şi pentru decizia lor publică de a respecta reglementările Curţii Permanente de Arbitraj în ce priveşte regiunea Abyei. 

În Abyei, regimul Bashir a pus la cale şi a desfăşurat un pogrom care nu poate fi caracterizat altfel decît ca un act premeditat de epurare etnică, cu intenţia de a debarasa zona de etnicii ngok dinka şi a-i înlocui cu etnici Misseriya, fideli Nordului. Potrivit relatărilor, sate întregi au fost distruse, civilii bombardaţi fără discriminare şi copiii lăsaţi morţi pe marginea drumurilor (cu semnalări că unii au fost mîncaţi de lei în timp ce fugeau). Un om şi-a sunat fratele din Abyei şi a auzit vocea cuiva care i-a spus: „Tocmai l-am omorît pe fratele tău“. Între 60 de mii şi 150 de mii de persoane au fugit ca să-şi salveze viaţa, lăsîndu-şi în urmă modestele proprietăţi. Şi aceştia pot fi consideraţi norocoşi. Forţele lui Bashir au distrus singurul pod care lega zona Abyei de zonele mai sigure, iar efectul este că cei rămaşi sînt prinşi ca într-o capcană, iar cei care au apucat să fugă nu mai au cale de întoarcere.  Spre deosebire de cazurile anterioare, cînd regimul Bashir a atacat civili, acum nu mai avem nevoie să aşteptăm relatări fragmentare de la sol, pe care să le punem apoi cap la cap, ca să ne lămurim exact ce s-a întîmplat. De această dată avem imagini din satelit care arată ce s-a petrecut aproape în timp real. Proiectul Satelitului Santinelă (SSP) iniţiat de George Clooney, precum şi proiectul Enough au furnizat aproape instantaneu dovezi irefutabile despre acest nou val de crime comise împotriva populaţiei din regiunea Abyei şi din împrejurimi. 

Imaginile satelitului DigitalGlobe despre aceste distrugeri sînt şocant de asemănătoare cu ceea ce am văzut de mai multe ori în trecut, în Sudan. În faţa evidenţelor fotografice disponibile online şi în raportul SSP realizat de Harvard Humanitarian Initiative, nici un guvern sau organizaţie internaţională nu poate invoca în mod plauzibil necunoaşterea sau dezinformarea. Imaginile din raport arată prezenţa în Abyei a cel puţin zece tancuri ale Forţelor Armate Sudaneze, piese mobile de artilerie şi vehicule de luptă ale infanteriei. Analiza imaginilor relevă de asemenea că pînă la o treime din construcţiile civile din Abyei au fost incendiate, iar rapoarte coroborate indică deplasarea a zeci de mii de civili. 

Nu se poate concepe nici un fel de bază conformă cu legile sau obiceiurile războiului, care să justifice distrugerea caselor civililor şi jefuirea sau distrugerea unor bunuri furnizate prin generozitatea altor guverne, ce au dorit să sprijine satisfacerea nevoilor urgente ale populaţiei. Şi nu există nici un fel de fundament pentru a spune că acuzaţiile ar fi bazate pe rapoarte fragmentate sau că ar fi pur şi simplu fabricate. În Abyei, faptele sînt atît de clare că nu poate exista nici un pretext pentru inacţiune. 

Consiliul de Securitate al ONU ar trebui acum să-şi exercite atribuţia din Capitolul VII de a mandata o echipă independentă de experţi internaţionali care să poată evalua dovezile asupra crimelor comise în Abyei şi să culeagă mărturii înainte ca guvernul sudanez să le aducă la tăcere. Dacă Bashir – care a fost acuzat de Tribunalul Penal Internaţional pentru crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid în Darfur – e într-adevăr responsabil pentru atacul din Abyei, acest fapt în sine ar trebui să oblige toate statele să decidă extinderea investigaţiilor Tribunalului şi la crimele comise în Abyei. Mai mult decît atît, „nordicii“ care s-au stabilit acolo, în urma atacului, ar trebui consideraţi mai degrabă complici la crimele regimului, decît civili paşnici care construiesc o comunitate. 

Astăzi, guvernele de pretutindeni ar trebui să aplice regula de bază pe care cu toţii am învăţat-o în şcoala primară: agresiunea asupra unor nevinovaţi nu poate fi recompensată. Criminalii de război din guvernul de la Khartoum şi-au pierdut acum chiar şi ceea ce mai rămăsese dintr-o pretinsă autoritate morală. Comportamentul militar al conducerii lui Bashir ar trebui să creeze un protest în toată lumea, aşa încît guvernul său să fie obligat să returneze bunurile obţinute ilegal şi să recompenseze victimele în mod corespunzător. 

Dincolo de toate, cetăţenii din Abyei au dreptul fundamental de a-şi hotărî singuri propriul destin, chiar şi în faţa trupelor şi a tancurilor regimului care continuă să ocupe zona. Populaţia din Abyei are dreptul de a alege să-şi reconstruiască spulberata comunitate sub noul guvern independent al Sudanului de Sud, şi nu să fie obligată prin indecizii diplomatice să rămînă sub bocancii armatei lui Bashir.  

John C. Bradshaw este director executiv al Enough Project, o organizaţie anti-genocid din Washington D.C.
Michael A. Newton predă dreptul la Universitatea Vanderbilt şi a fost consilierul ambasadorului plenipotenţiar american pentru chestiuni privind crime de război. 

Copyright: Project Syndicate 2011
www.project-syndicate.org 

traducere de Andrei MANOLESCU

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.