Ei bine, nu. Tema unei posibile alinieri a României la Grupul Vișegrad nu s-a închis odată cu declarația de la RFI a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, potrivit căreia zvonurile pe tema aceasta sînt pur și simplu „fake news“. Subiectul revine cu declarația făcută, la același post de radio, de un fost ministru de Externe, senatorul PSD Titus Corlățean.

„Sînt şi alţi parteneri europeni, care sînt nemulţumiţi, unii sînt stigmatizaţi de capitale mari sau de Bruxelles, genul statelor central-est europene, dar, atenţie, noi aici rezonăm şi cei care vorbesc împotriva unei forme de cooperare cu Grupul Vişegrad, care astăzi, cel puţin, unele dintre statele de acolo sînt stigmatizate, de fapt, ascund interese politice. De ce să nu lucrăm cu cei care au interese similare cu ale României în interiorul UE? (…) Poate că este timpul să fim ceva mai hotărîţi în abordarea acestor subiecte“, a spus la RFI senatorul PSD. Este important de precizat că discuția a avut loc imediat după publicarea de către Comisia Europeană a Raportului MCV și la puțin dimp după anunțul deschiderii unui dosar penal pe numele liderului PSD Liviu Dragnea,  privind inclusiv fraude cu fonduri europene.

România a criticat de la bun început legătura pe care unele dintre statele membre (nu doar Olanda) o fac între aderarea la Spațiul Schengen și monitorizarea pe Justiție. Aceste state blochează de aproape șapte ani accesul României și al Bulgariei la spațiul comun fără frontiere, cu toate că atît Comisia Europeană, cît și Parlamentul European au afirmat răspicat că Bucureștiul și Sofia sînt pe deplin pregătite.

Este explicabilă frustrarea liderilor români, indiferent de orientarea lor politică. Titus Corlățean nu este nici pe departe singurul care i-a dat glas de-a lungul anilor. Însă niciodată pînă acum lucrurile nu au fost puse în astfel de termeni – niciodată nu s-a pus în discuție poziționarea României alături de Germania și Franța, „nucleul dur“ al Uniunii Europene. În definitiv, interesele românești – de la constituirea bugetului comunitar la menținerea politicilor agricolă și de coeziune, de la libertățile de mișcare și pînă la asistența pentru consolidarea statului de drept – sînt mai bine servite prin apropierea de Paris și de Berlin. Chiar cu prețul rămînerii, pentru o vreme, în afara Spațiului Schengen. Așadar, în ce măsură ne-ar putea ajuta mai mult „soluția Corlățean“, și anume alinierea la Grupul Vișegrad? (De aderare nu poate fi vorba, cîtă vreme grupul nu a declarat niciodată că vrea să se extindă.)

Să vedem mai întîi ce mai înseamnă azi acest grup. Constituit în anul 1990 ca o platformă comună pentru integrarea în structurile euroatlantice, grupul și-a atins scopul în mod strălucit. Cu excepția temporară a Slovaciei din vremea lui Meciar, statele central-europene s-au profilat imediat în modele de reforme și de liberalizare.

Astăzi însă, coerența grupului are de suferit. Din punct de vedere strategic, Ungaria înclină spre Moscova, Polonia este puternic atlantistă, în Cehia președintele Zeman are un discurs pro-nunțat pro-Putin, în timp ce Slovacia, nepu-tîndu-se alinia cu Ungaria, n-are ce face și merge cu Vestul.

În marile dosare europene, grupul nu a demonstrat unitatea așteptată. Nu au fost uniți în toamna anului 2015, cînd Consiliul European a votat pentru relocarea migranților (Ungaria, Slovacia și Cehia au votat contra, la fel ca România, Polonia – nu). S-au situat pe poziții diferite în dosarul muncitorilor detașați – Cehia și Slovacia susțin modificarea directivei, Polonia se menține pe o poziție rigidă.  

Un singur element leagă acum puternic cele patru capitale, și anume discursul antieuropean al liderilor, mai degrabă de uz intern, electoral. Pentru că, în jocul european și strategic, fiecare merge pe drumul lui. Și atunci, la ce ne folosește Grupul Vișegrad? Ce beneficii ne poate aduce prezența într-o „grupă“ din care doi membri, Ungaria și Polonia, sînt în plină procedură de pierdere a dreptului de vot în Consiliu?

Vom putea adera mai repede la Spațiul Schengen? Vom închide mai repede monitorizarea pe Justiție? Vom obține politici mai bune pentru agricultură și dezvoltare regională? Dimpotrivă, atingerea acestor obiective va fi mai degrabă îngreunată.

Un singur lucru ar putea fi obținut: realizarea unei minorități care, la nevoie, să poată bloca legarea alocării fondurilor de coeziune de respectarea statului de drept. Dar, și aici, „contribuția“ României este problematică, atîta timp cît, în ultimă instanță, președintele este cel care gestionează afacerile europene.

Este greu de crezut că declarațiile fostului ministru de Externe reprezintă doar o abordare personală. Judecînd după opiniile exprimate și de alți exponenți ai coaliției de guvernare, pare mai curînd expresia stării de spirit prezente acum în cercul PSD-ALDE. Abordările lor sînt tot mai pronunțat eurosceptice, culminînd cu teoriile conspiraționiste și teza „statului paralel“.

Deraierea României de la linia pro-europeană și desprinderea ei de nucleul dur al Uniunii se profilează deja ca una dintre temele majore ale  confruntării politice din următoarea perioadă. Iar rezultatul acestei partide rămîne incert. 

Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.