Pentru cei care i-au urmărit traseul politic, victoria lui Aleksandar Vucici la alegerile prezidențiale din Serbia nu e nici o surpriză. Surprinzător ar putea fi doar scorul obținut, care-i permite accesul la președinție încă din primul tur de scrutin. 55% din voturi e mai mult decît spera să obțină. Și, încă din clipa în care și-a anunțat victoria, a anunțat și că are de gînd să capitalizeze acest scor remarcabil: „După aceste alegeri, Serbia va fi mult mai puternică.“

Lider al Partidului Progresist (SNS) și prim-ministru, Vucici a avut la dispoziție resurse consistente și, mai ales, o superioritate covîrșitoare în ceea ce privește prezența în mediile mainstream. Înaintea alegerilor nu a existat o dezbatere televizată cu toți candidații sau măcar cu principalii competitori. A fost, după cum au observat numeroase organizații civice, o campanie electorală dezechilibrată, lipsită de substanță și pe alocuri agresivă. În plus, Vucici s-a folosit de funcția sa în stat în scopuri partizane, după cum notează un raport al OSCE. În aceste condiții, opoziția a fost marginalizată; iar contracandidații săi – aproape invizibili.

Diferența față de adversari este enormă: liberalul Sașa Jankovici a obținut puțin peste 16%, în vreme ce Luka Maksimovici (alias Ljubișa Preletacevici „Beli“), un candidat independent care a propus, pe post de program politic, o satiră, o parodie, a adunat în jur de 9% din sufragii, plasîndu-se pe locul al treilea. Este pentru prima oară în ultimii 25 de ani cînd președintele Serbiei este ales din primul tur de scrutin (în 1992, Slobodan Miloșevici l-a învins pe Milan Panici).

La alegerile de duminica trecută s-au prezentat nu mai puțin de 11 candidați. Nu mai sîntem în logica bipolară, în care „blocul“ opoziției democratice (DOS) se confruntă cu Slobodan Miloșevici, și nici măcar în cea a disputelor ideologice, cînd democratul Boris Tadici (DS) îl înfruntă pe național-conservatorul Tomislav Nikolici (SNS); acum, în era post-ideologică, cel aflat deja la putere are în față o opoziție slabă și dezbinată și cîștigă fără prea mari eforturi.

Un fenomen important la aceste alegeri a fost rata absenteismului (45%). Proporția e îngrijorătoare și poate părea paradoxală pentru o țară care, după mai mult de un deceniu de războaie și frămîntări interetnice și teritoriale, de-abia și-a început tranziția democratică, de-abia s-a avîntat pe parcursul european. Partidul celor care nu votează a avut, probabil, un rol hotărîtor în alegerea președintelui. Performanța electorală a lui Vucici se bazează însă și pe cîteva realizări ale guvernului pe care l a condus. O creștere economică de 2,5% în 2016, lansarea unor proiecte de infrastructură majore, cîteva progrese în ceea ce privește modernizarea instituțiilor publice au constituit, probabil, argumente pentru cei care l-au preferat în defavoarea celorlalți candidați. Cît despre scăderea șomajului, de care Vucici a tot amintit în campania electorală, ea poate fi pusă și pe seama depopulării, a faptului că tot mai mulți tineri părăsesc țara.

Pe vremuri un ultranaționalist apropiat de Slobodan Miloșevici, Vucici pozează azi în liderul moderat și proeuropean. Va avea o misiune grea. Sînt 35 de capitole de negociere, deci o foaie de parcurs anevoioasă, cu multe stegulețe roșii. Dezvoltarea rurală & agricultura, lupta anticorupție, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, legislația de mediu, starea infrastructurii sînt doar cîteva dintre dosarele sensibile. Cel mai dificil capitol de negociere va fi, cu siguranță, legat de normalizarea relației cu Kosovo. De fapt, Belgradul trebuie să recunoască statutul de țară independentă al fostei sale provincii (regiuni autonome). E un soi de șantaj, chiar dacă neexplicit: aderare europeană în schimbul anulării oricăror pretenții teritoriale asupra Kosovo. Nici lui Vucici, nici omologului său de la Priștina nu le va fi ușor să „normalizeze“ relațiile dintre Serbia și Kosovo, adică să nu mai provoace și să nu mai răspundă la provocări…

Pînă una-alta, în timpul campaniei electorale, Vucici a fost primit atît de cancelara Angela Merkel, cît și de președintele Vladimir Putin. Serbia întreține, de altfel, relații strînse cu Federația Rusă. Dacă aderarea la Uniunea Europeană e, deocamdată, doar o promisiune incertă, apropierea de Rusia, care e principalul partener economic al Serbiei, are avantaje concrete și ime­diate.

Foto: A. Vucici, wikimedia commons