Rar se întîmplă ca un rezultat electoral previzibil, precum victoria lui Viktor Orbán în alegerile parlamentare desfășurate duminică în Ungaria, să fie atît de comentat în presa internațională. Sînt însă foarte importante semnificațiile acestei victorii – și mai ales dimensiunile ei, cele date de scorul real și cele reflectate în numărul de locuri din Parlament.

Premierul maghiar Viktor Orbán a declarat că victoria sa „decisivă“ reprezintă „o oportunitate de a apăra Ungaria“. Iar cuvîntul „apărare“ pare să fi fost unul fundamental pentru asigurarea victoriei FIDESZ.

Comunicatorii partidului au știut să inducă teama în rîndul electoratului și să ridice miza alegerilor, pe care le-au prezentat ca fiind hotărîtoare pentru viitorul Ungariei: ori FIDESZ, ori haosul generat de valul de migranți. Sigur, migranții nu se mai află la frontiere, dar sînt încă proaspete amintirile de acum trei ani, cînd o jumătate de milion de refugiați au tranzitat țara. Și discursul a funcționat.

Aplauzele pentru victoria liderului de la Budapesta au fost firave în rîndul mainstream-ului european, ceea ce a făcut să se audă și mai bine mesajul de satisfacție al liderului extremei drepte franceze, Marine Le Pen, sau, de ce nu, glasul președintelui pro-rus de la Chișinău, Igor Dodon.

Ce urmează acum? Pentru The Guardian, realegerea lui Orbán reprezintă o provocare majoră pentru UE. Cu toate acestea, este greu de întrevăzut că Bruxelles-ul va risca tocmai acum vreo acțiune majoră contra Budapestei, cu un Viktor Orbán reconfirmat la urne, într-un mod atît de strălucit. De altfel, mulți observatori europeni consideră că președintele Jean-Claude Juncker rămîne reticent în a deschide o confruntare cu Orbán.

Să nu uităm că FIDESZ face parte din Partidului Popular European, familia politică dominantă a Uniunii Europene, din care face parte însuși președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker. Dar și cancelara Angela Merkel. Nici cele mai clare derapaje ale Budapestei de la valorile europene (cum ar fi legile împotriva Universității Central-Europene sau atacurile la independența Justiției), nici scandalurile de corupție din jurul lui Viktor Orbán, nici atitudinea Ungariei în criza refugiaților nu au generat vreo reacție pe linie politică din partea popularilor europeni împotriva colegilor lor din Ungaria.

Dimpotrivă, PPE a lăsat mereu impresia că îl protejează pe Orbán în fața multor critici. Prilej pentru socialiștii europeni să reacționeze sarcastic după anunțarea rezultatelor la alegerile de duminică, numindu-le o victorie împotriva Uniunii Europene, cu ștampila PPE.

Publicația europeană Politico vorbea, în contextul postelectoral ungar, despre „Noii comuniști de la Budapesta și Varșovia“. Noii lideri naționaliști, spune publicația, par să se inspire din aceleași manuale ca și predecesorii lor – cu paternalismul discursului lor și cu obsesia dușmanilor externi.

Orbán intră în vechile mantre marxiste pe care le-a învățat în școală atunci cînd cheamă la o „societate bazată pe muncă“ și la reindustrializarea Ungariei, și avertizează asupra pericolului „speculațiilor“.

La fel ca FIDESZ, PiS a capitalizat frustrările postcomuniste – avansul economic neuniform și un anumit eșec de pînă acum, în a ajunge din urmă Occidentul. Pur și simplu, în Polonia, aspirațiile avansează mai repede decît schimbările.

Trebuie să privim însă cu multă luare-aminte aceste realități. Pentru că, da, este o realitate menținerea discrepanțelor Est-Vest, chiar și în cazul statelor membre considerate pînă acum ceva timp drept „elevii-model ai integrării“.

Desigur, Ungaria și Polonia au progresat enorm de la aderarea la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, inegalitățile persistă. Mai rău, s-au acumulat diferențe mari de dezvoltare între regiuni sau între urban și rural – cu consecințe vizibile deja asupra hărților electorale, nu doar în aceste două țări, ci și în România.

Nu cumva politicieni precum Orbán și Kaczynski s-au priceput mai bine decît alții să capitalizeze politic aceste tensiuni interne? Nu cumva am fost prea optimiști crezînd că doar simplul acces la piața unică va garanta dezvoltarea rapidă a statelor foste comuniste, va aduce bunăstare pentru toți și va contribui la consolidarea capitalului local?

Evident că toate acestea s-au întîmplat, într-o bună măsură. Toți est-europenii, fie ei polonezi, unguri, români sau bulgari, o duc mai bine de cînd cu aderarea la UE și infinit mai bine decît vecinii lor care nu au aderat. Dar oare oamenii apreciază situația în raport cu realitățile și cu statisticile sau cu percepțiile proprii?

Ar fi o mare greșeală să simplificăm lucrurile și să expediem victoria FIDESZ doar pe terenul populismului, naționalismului și, eventual, al amestecului rusesc. O fi fost și ceva din toate acestea, dar cauzele pot fi cu mult mai profunde și merită analizate cu atenție de aici înainte.

În orice caz, acum, la cald, putem spune un singur lucru: problema central-europeană e o problemă a Uniunii Europene și trebuie tratată ca atare.