Mi s-a părut cumva ironic să îl aud pe premierul Sorin Grindeanu invocînd calitatea de fost membru al PD a lui Liviu Dragnea la apogeul conflictului care a zguduit (inclusiv de rîs) mediile politice românești în ultima săptămînă. Sigur că dl Dragnea e venit din alt partid, la fel cum au făcut și Lia Olguța Vasilescu sau Darius Vâlcov, dar întrebarea naturală este care e relevanța acestei informații în context. Pentru dl Grindeanu, impuritatea pedigree-ului era un argument în fața masei membrilor de partid, dar chiar și domnia-sa trebuie să fi știut că acuzația este foarte subțire. În condițiile în care aproape toate partidele românești practică aceeași doctrină – centrism economic și conservatorism social –, contează prea puțin transferurile între ele. Mai ales cînd, așa cum e cazul domnului Dragnea, de la data transferului și pînă azi s-a schimbat aproape o întreagă generație politică. Altfel spus, premierul a încercat o manevră retorică ieftină care, s-a văzut destul de repede, nu a produs cine știe ce efecte. Evoluțiile ulterioare au confirmat mai degrabă mentalitatea tranzacțională a membrilor de partid decît orice afiliere ideologică sau loialitate față de principii și istorie politică recentă.

Poate mai onest ar fi fost din partea lui Sorin Grindeanu să lămurească pentru public sursele puterii lui Liviu Dragnea și metodele ei. Prin declanșarea crizei politice, premierului i s-a oferit ocazia nesperată să își contureze un profil public care să nege toate caracteristicile neplăcute care i s-au atașat vrînd-nevrînd în șase luni de guvernare. Mai mult, premierul a avut ocazia să prezinte chiar și imaginea unui PSD posibil. Unul care apreciază și practică transparența, decența și echilibrul retoric.

Cîteva lucruri pe care ar fi putut să le lămurească:

 Dl Grindeanu nu neagă faptul că membrii cabinetului au fost aleși de Liviu Dragnea. Cel puțin o parte din numiri au fost atît de surprinzătoare încît pînă și membrii vechi ai PSD au început să privească cu suspiciune guvernul. Cred că cel care le-a stat șase luni în frunte e dator să explice cum s-a ales cu acest cabinet, care a fost rațiunea pentru alegerea fiecăruia dintre ei și ce anume îi ține atît de legați (speriați?) de dl Dragnea.

 În ce condiții a avut loc, în ianuarie, vizita celor doi inamici de astăzi în Statele Unite? Acea vizită de pe urma căreia publicul românesc a rămas cu senzația stînjenitoare că e reprezentat la cel mai înalt nivel de personaje aflate la intersecția dintre un chelner curajos și un șoarece ud. Mai exact, cine a plătit pentru ea, ce angajamente sau schimburi s-au făcut în timpul ei și care i-au fost urmările la București în termeni de decizii luate. Tot legat de acest subiect, în contextul în care dl Grindeanu a făcut o aluzie străvezie la apropierea de Moscova a noilor săi inamici, publicul ar trebui să știe care este legătura dintre Michael Flynn și Liviu Dragnea. Cei doi zîmbesc fericiți într-o fotografie făcută cu ocazia acelei vizite. Reamintesc că, pentru o scurtă perioadă, Michael Flynn a fost consilier pentru probleme de securitate națională al președintelui Trump, ulterior fiind demis pentru că și-a ascuns legăturile cu guvernul rus.

 Condițiile de adoptare a Ordonanței 13. Cine a cerut-o, de ce, cu ce argumente. A avut premierul ca misiune de la partid salvarea cu orice preț a încă președintelui PSD? Asta este o întrebare esențială dacă dl Grindeanu vrea să supraviețuiască politic. Răspunsul eliptic pe care premierul l-a oferit atunci cînd a fost întrebat dacă ar mai semna o dată Ordonanța 13 – „14, sigur“ – e un banc bun, dar insuficient.

 A guvernat cu adevărat Sorin Grindeanu? Sigur că a fost premier, dar de aici pînă la a avea autoritate în fața unor miniștri ca Sevil Shhaideh, de exemplu, e drum lung. Reamintesc că doamna Shhaideh, deținătoare a portofoliului Dezvoltării Regionale, a fost acuzată de premier că folosește bani publici în scopuri politice. Sigur, acuzația a venit tîrziu, ceea ce nu înseamnă însă că e și invalidă.

Departe de a fi o listă exhaustivă, cele de mai sus pot fi doar un început. Am îndoieli că dl Grindeanu va lămuri vreodată cu adevărat temele acestea. Și nefăcînd-o îi va legitima încă o dată lui Liviu Dragnea metodele. Metode care, cel puțin o vreme, au funcționat. Indiferent dacă supraviețuiește sau nu politic acestei crize, Liviu Dragnea va rămîne un model pentru masa aceea de pesediști la care a fost denunțat ca fost pedist. Ei bine, acest fost membru al PD a arătat că poate obține puterea, că o poate exercita discreționar și că poate cîștiga mult pînă ajunge să piardă.

Poate cîștiga în disprețul legii, sfidînd regulile și bunul-simț și amanetînd viitorul. Ori de cîte ori dl Dragnea cîștigă, respectul de sine al unei întregi națiuni se mai scufundă un pic. Iar dl Grindeanu, în poza aceea de martir tîrziu, nu face decît să îl ajute și să îl justifice. E irelevant care dintre ei face guvernul cîtă vreme sursele puterii pe care amîndoi o exercită sînt obscure, metodele dubioase, iar scopurile ascunse. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.