O idee pare să fi electrizat cel puțin rețelele sociale, dacă nu chiar societatea noastră, imediat după funeraliile Regelui Mihai: reinstaurarea monarhiei. Nu au strigat oamenii, copleșiți de durere, în piața Palatului Regal, „Monarhia salvează România“? Nu au fost acele zile unele ale emoției sincere, nu au unit în compasiune o națiune întreagă? Și, mai presus de toate, nu s-au spus în toate acele zile atîtea adevăruri despre ce a reprezentat monarhia pentrui opera de modernizare a României pe calea europeană, nu s-au demontat atîtea false mituri despre Rege și monarhie, cît nu se făcuse în cei 28 de ani scurși de la căderea comunismului? Ba da.

Există însă o problemă, și deloc una pe care să o bagatelizăm. Pentru că, așa cum ni s-a mai întîmplat cel puțin în anii de după 1989 cînd ne-am exersat libertatea, nu o dată ne-am lăsat ghidați de emoție uitînd de doza de realism absolut necesară în luarea unei decizii cruciale.

Să ne amintim. Da, zilele funeraliilor au fost unele de o emoție aparte. Să nu uităm însă că parcă prea mulți dintre cei care fac și desfac astăzi treburile publice și-au rupt hainele de pe ei la picioarele catafalcului regal după ce ani de-a rîndul l-au hulit pe Rege. Mulți au ajutat la circularea în spațiul public a tuturor minciunilor posibile. Au ventilat teza Securității național-ceaușiste cu trădarea Regelui la 23 august – teză menită să-l pună într-o lumină favorabilă pe Antonescu, model de lider autoritar, în comparație cu Regele, un exponent al democrației de tip occidental. Unde a fost politicianul care, acum circa un deceniu, cerea de la tribuna Parlamentului declararea Regelui persona non grata pe teritoriul României? A vărsat și el o lacrimă?

Avea dreptate poeta Ana Blandiana, în intervenția de la RFI: toți s-au îngrămădit să-l plîngă pe Rege, dar nici unul nu și-a cerut iertare.

Și iată că, acum, ideea unui referendum privind posibila revenire la monarhie, organizat la repezeală, vine exact din zona politică foarte ocupată azi cu schimbarea legilor Justiției și, într-un cadru mai larg, cu deturnarea României de pe calea occidentală. Căci ei sînt cei care tună și fulgeră împotriva ONG-urilor, a investitorilor străini și, în genere, a tot ce înseamnă elementele unei societăți deschise și liberale. Ei sînt cei care văd dușmanul în rîndurile aliaților și prea puțin, spre deloc, în propaganda rusă, menită a distruge încrederea în instituțiile democratice.

Nu e oare cel puțin curios că tocmai aceștia încearcă azi să se lipească de blazonul regal și să facă exact ceea ce Regele a respins dintotdeauna, și anume să instrumentalizeze politic regalitatea? Sau, pur și simplu, încearcă doar să aducă în dezbatere o temă generatoare de emoție, pînă cînd ei vor reuși să-și ducă la îndeplinire proiectul iliberal?

Pragmatic vorbind, un simplu referendum, așa cum și-l imaginează ei, ar fi în afara actualelor norme constituționale, care interzic modificarea legii fundamentale în sensul renunțării la sistemul republican (articolul 152). Nu înseamnă că revenirea la monarhie este o temă închisă pentru totdeauna, doar că pentru aceasta este nevoie de un întreg fundament politic și juridic, de o procedură legală și constituțională complicată și care va trebui ferm susținută de o întreagă națiune. Ați văzut vreo minimă preocupare în această direcție din partea celor care vor musai un referendum?

Sîntem, e adevărat, într-un paradox românesc cu care trăim de la căderea comunismului încoace: sîntem o republică fără republicani. Sîntem o republică de monarhiști și antimonarhiști. Cu părere de rău, dar la noi „republica“ nu reprezintă o sumă de valori, precum în republicile exemplare. Nu simbolizează nici dorința oamenilor de libertate, egalitate și fraternitate, precum în Franța. Nici desprinderea de Imperiul Britanic și voința de a construi o țară a libertăților pentru toți, în care fiecare să fie liber a-și căuta fericirea, precum în Statele Unite.

La noi, republica este mai degrabă o stare de fapt cu care ne-a fost dat să trăim, așa, ca un semn din naștere. Liderii republicani din ultimele aproape trei decenii nu au reușit să umple această formă cu valori și, de aceea, amplificată și de emoția funeraliilor, opțiunea monarhică prinde teren – cît de mult, poate ne-o vor spune sociologii în perioada următoare.

Întrebarea este: a internalizat societatea noastră valorile monarhiei, astfel încît să facă această opțiune din convingere și cu conștiința că astfel îndreaptă România în direcția corectă? Sau este doar o pancartă bună de dat în cap actualilor lideri republicani de care sîntem nemulțumiți?

Și mai e ceva: monarhia a fost, din prima ei zi, forța care a dus România pe drumul Europei și al Occidentului. Toate reformele pe care le-a susținut au fost în această direcție. Azi, despre referendum vorbesc cei care par hotărîți să ducă țara într-o altă zonă decît cea occidentală. Iar asta sună cît se poate de suspect. 

Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.