Ministrul Justiției, Tudorel Toader, n-are nici o explicație pentru baletul ridicol pe care îl comite în raport cu Direcția Națională Anticorupție. Cu conducerea DNA, mai precis. În funcție de dispoziție, te poate apuca rîsul sau enervarea urmărindu l cum se chinuie, bietul de el, să dea senzația că își controlează aparițiile publice, că are idei proprii și chiar le poate susține de unul singur. L-am văzut săptămîna trecută într-o întîlnire cu ziariștii încercînd, mai întîi, să își asigure ieșirea. La propriu. Omul era obsesiv preocupat de felul în care putea părăsi locul întîlnirii după recitalul inutil pe care urma să îl susțină. Se temea de întrebări ca de propria-i conștiință.

Privirea oblică, tulburarea evidentă de care suferea în public, teama de cine știe cine l-o fi urmărit dincolo de camerele de luat vederi făceau din apariția ministrului român al Justiției un spectacol stînjenitor. Dacă monologul și fuga ar fi fost probe olimpice, am fi avut primul campion al iernii. Biatlonul jenei.

Venit în grabă și degeaba din Japonia, dl Toader a anunțat că va face un anunț. Apoi a dispărut înapoi în bezna din care apăruse pentru a nu spune absolut nimic. Dacă s-ar fi prezentat într-un tutu roz și ar fi recitat, acolo, în fața tuturor, „Cățeluș cu părul creț“ ar fi fost, poate, mai puțin penibil.

E evident că fostul judecător al Curții Constituționale, fostul profesor universitar relativ respectat și fostul posesor de demnitate Tudorel Toader nu conduce acel minister după voința domniei sale. Probabil decide de cîte creioane are nevoie secretariatul ministerului, dar nu și ce se poate scrie cu ele. Tudorel e matrioșka în care e ambalată ticăloșia.

Un executant de nivel inferior, zguduit totuși de o oarecare zbatere morală sau de orgoliu care îl face să se transforme într-un soi de clonă a unui personaj din literatura rusă. În interiorul său se luptă oportunitatea cu oportunismul și rezultatul e descompunerea sa publică.

A promis dl ministru că va face săptămîna aceasta un raport despre DNA pe care îl va prezenta Parlamentului. E aproape înduioșătoare atenția pe care dl ministru o acordă procedurilor. Însă domnia-sa știe prea bine că nu Parlamentul e decisiv în privința menținerii sau revocării Laurei Codruța Kövesi. La fel cum știe prea bine că efortul de coordonare între zone de media, politice și infracționale e violent, toxic și transparent, iar scopul este tocmai dispariția DNA ca actor credibil în interiorul administrației românești. Iar el, balerinul Justiției, este complice la acest efort. E parte esențială din el.

Ceea ce face din Tudorel Toader un personaj tragicomic este hotărîrea cu care se face că plouă și inabilitatea cu care aplică această hotărîre. Dacă e o ironie în acest joc de umbre toxice, atunci aceea privește tocmai scopul întregii mizanscene. Activitatea DNA e umbrită de greșeli, ratări și scăpări de ordin profesional. În absența unui atac atît de virulent, probabil că o analiză rece ar fi dus la concluzii neplăcute pentru doamna Kövesi. Nu neapărat care să ducă la revocarea sa din fruntea instituției, dar măcar la o reevaluare a felului în care e administrată instituția. Însă complicitatea evidentă dintre diversele zone interesate de impunitate a dus la recrearea personajului Kövesi. Practic, procurorul-șef al DNA este, în aproape orice interpretare, o victimă a acestor indivizi, între care se remarcă ridicol ministrul Justiției.

De altfel, reacția publică la conferința de presă susținută săptămîna trecută de doamna Kövesi e cumva grăitoare. Chiar și adversarii săi neîmpăcați au fost siliți să accepte că partida se joacă încă.

Pe de altă parte, publicul neangajat are acum un soi de alegere nefericită între a fi de acord cu pedepsirea unora dintre lipitorile atașate de bugetele publice și a accepta faptul că orice greșeală e fatală instituției, iar efortul de căutare a dreptății trebuie abandonat. E o paradigmă mincinoasă care va duce cel mult la inacțiune. Cine mai ține minte activitatea fostului Parchet Național Anticorupție din vremea Guvernului Năstase știe cam care e riscul: transformarea DNA într-o instituție formală, lipsită de orice conținut. S-a întîmplat deja cu Agenția Națională de Integritate, a cărei existență e destul de greu de justificat zilele acestea.

Tudorel Toader pretinde că interpretează partitura independentului în Guvernul României. În fapt, e doar cea a facilitatorului. De rău și de rele.

Și, da, am putea să ne întrebăm care e soluția. Cum se poate ieși din această dilemă etică și administrativă? Există soluții decente. Una e a demisiei, a refuzului com-plicității, și alta e a curajului. El a ales o deocamdată pe cea a lașității. A oportunismului ferm și a duplicității inabile.

Elefantul din încăpere are tutu roz și pretinde că e balerin. Sînt mulți ca el, însă doar unii au funcții publice. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.