La o lună după alegerile parlamentare, România arată ca după război, revoluție sau cutremur. Sigur, nu avem ruine vizibile, însă sentimentul care plutește în aer e acela al unei țări ocupate. Iar ocupantul e preocupat să cîștige „hearts and minds“, dar fără să uite condițiile care l-au făcut să ia, în primă instanță, decizia de a porni războiul.

Ion Mihai Pacepa povestește într-una din cărțile lui despre unul din planurile de rezistență ale României comuniste în cazul în care țara cădea sub ocupație. Banii pentru viitorii partizani urmau să fie asigurați cu ajutorul unor file de CEC la care avea acces o pătură largă de populație. O parte dintre aceste instrumente de economii erau în posesia viitorilor luptători antiocupație. Calculul, destul de rezonabil, era că, după ce ar fi preluat puterea, dușmanul nu ar fi îndrăznit să invalideze respectivele file fără riscul de a se confrunta cu o revoltă populară.

Mi-am adus aminte de lucrul ăsta urmărind deciziile proaspetei administrații Dragnea. Și ea a început la fel, oferind populației mici stimulente care să o facă imună la motive de indignare și decizii neplăcute ale noului guvern. Pe steagul PSD scrie cu caractere mari (latine) „Rezistența e inutilă“. În programul de guvernare apare ca învățată lecția aceea care spune ceva de felul „Dacă tu nu ești cu noi, părinții tăi sînt. Vor fi și copiii tăi“.

Mărturisesc că mi-e greu să înțeleg de ce PSD alege, întotdeauna cînd e la guvernare, această cale a instaurării unei idiocrații sobre și încăpățînate. Combinația de caractere și CV-uri minore din actualul cabinet e stupefiantă. Nu înțeleg nici de ce PSD simte neapărat nevoia să ia școlile în batjocură, să își pună pantoful scump și prost ales pe gîtul Justiției sau să predea sistemul sanitar în mîinile unor baroni cu halate albe și conștiințe lipsă. Nu pricep și pace. Nu vreau să se rețină de aici că neg cumva nevoia de împărțire a beneficiilor creșterii economice către pături cît mai largi de populație. De asemenea, cred că statul are în continuare nevoie de reglaje fine pentru a funcționa mai bine. Toate statele au nevoie de așa ceva, de asta avem guverne.

Dar PSD nu face nimic din toate astea. PSD își securizează un bazin electoral, cu costuri pentru întreaga populație și beneficii supradimensionate și imorale pentru o castă de apropiați pe care o estimez la cîteva mii de oameni și familiile lor. Rezultatele acestei politici sînt perpetuarea stării de subdezvoltare cronică a țării, renunțarea la ambiții și dependența veșnică de resursele publice pentru care, nu peste multă vreme, nu vom mai avea nici competențele, nici creativitatea necesare pentru a le alimenta. PSD pare că insistă să creeze o Românie veșnică provincie în care lipsa de viziune, ambiții și curaj poartă, cu emfază, numele ușor ofensiv de Grădina Maicii Domnului. Numele e dat de una din titularele de portofoliu în actualul cabinet.

Ceea ce face partidul de guvernămînt, azi, e să se împrumute la bancă pentru a juca la Loto. Nu ia bani ca să cultive pămîntul sau competențele generațiilor următoare, ci mizează cumva inconștient pe actualul ritm de creștere economică (imposibil de menținut, economia evoluează în valuri și e foarte sensibilă la stimuli externi), pariind că vom produce întotdeauna mai mult pentru a finanța anti-indignarea populației. Uită și PSD, și statul (mă refer aici la funcționarii care, teoretic, ar trebui să stăpînească materia) că România a avut unul dintre cele mai brutale programe de austeritate din întreaga Europă. Program care a creat condițiile actualei creșteri economice, dar cu costuri umane cam prea mari, în opinia mea. Altfel spus, PSD creează azi condițiile pentru viitoarea austeritate după ce ani la rînd a avut ca principal mesaj compensarea deciziilor de la precedenta criză. Voluntar, conducerea PSD ne propune același deal pe care l-am urît anterior. Cheltuim, cheltuim pînă nu mai avem ce și atunci vă luăm banii înapoi. E valabil atît pentru persoane fizice, cît și pentru companii.

Poate mai grave decît deciziile economice sînt cele care țin de funcționarea instituțiilor. PSD – şi minionul său liberal, ALDE – fac toate eforturile pentru a anula autonomia sectoarelor publice care ar putea să funcționeze fără prețios ajutor de la partid. Dacă cineva face ceva bine, atunci aceia nu putem fi decît noi – par să spună șefii PSD, negînd stupid și contraproductiv aproape orice evoluție pozitivă pentru care nu își pot asuma meritul.

Vreau să notez aici amenințarea voalată către organizațiile non-guvernamenta-le, lansată deja de dl Liviu Dragnea, care pare să împrumute din manualul de supraviețuire al vecinilor Viktor și Vladimir. Nu mi-e clar cît de serioasă este, însă e suficient pentru a bănui că, din teamă sau aroganță, ultimele organizații libere ale societății civile vor fi aduse sub controlul statului. Pierderea va fi a tuturor.

E doar o lună de la alegeri și în Grădina Maicii Domnului a început curățenia. E vremea să constatăm că entuziasmul tîmp și rău intenționat al grădinarului riscă să lase casa fără grădină. Dar ce deșert frumos rămîne în urmă… 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.