Probabil că foarte puțini dintre membrii Parlamentului României înțeleg consecințele asaltului oierilor asupra Casei Poporului. Cel puțin așa au arătat evenimentele din ziua cu pricina și reacțiile politicienilor. Desigur, sîntem în Uniunea Europeană, iar proteste ale agricultorilor, cu animalele lor cu tot, s-au văzut de nenumărate ori la Bruxelles sau în alte capitale. Dar ce s-a întîmplat la București este dintr‑un cu totul alt film. Este, de fapt, în totală opoziție cu ceea ce se întîmplă în Europa civilizată.
 
Mai întîi, modul de legiferare: fără audierea părților, fără dezbateri publice serioase, fără studii de impact. Dar, mai ales, o legiferare făcută pe ascuns, pe „șestache“. De parcă s-ar fi ticluit un trafic de influență ori s-ar fi pus la cale niște avantaje personale ce trebuie ținute departe de ochiul public. Păcat că președintele și-a dat girul final pe această lege, în asemenea condiții – ar fi avut posibilitatea, în această fază, să refuze promulgarea și să trimită legea la reexaminare. 
 
N-ar fi pentru prima oară cînd se legiferează în acest mod. Doar că, de data aceasta, cei afectați au reacționat mai vehement. Merită spus aici că există o problemă și în dreptul producătorului român, prea individualist și refractar la orice formă de organizare. Bine ar fi ca oierii sau alte categorii să-și creeze din timp organizații care să le apere interesele și, da, să-i tragă de mînecă pe guvernanți sau parlamentari încă înainte ca gîndurile lor să devină legi. 
Acum, că oamenii au reacționat, se va găsi o soluție tehnică pentru a repara ce-a făcut prost acest Dorel legislativ. Consecințele politice, pe termen lung, sînt însă extrem de greu de remediat – și aceasta scapă unui mare număr de membri ai Parlamentului, care și-au demonstrat de acum, cu prisosință, lipsa de viziune politică, de cultură politică și de atașament față de valorile democrației.
 
Atacarea Parlamentului – instituția fun­damentală a democrației – de către „talpa țării“ a generat imagini-simbol, cu un puternic impact în societate. Și, pe fondul unei stări generale de ne­mul­țumire față de „clasa politică“, dar și al unui tot mai puternic curent antieuropean și izolaționist, asigură o bază numai bună pentru lansarea de teorii ale conspirației. Deja, pentru mulți, legea cu pricina nu mai este doar un rezultat al suficienței, al lipsei de proceduri sau al slabului angajament democratic, ci expresia unui plan bine pus la punct pentru înrobirea țării. Altfel spus, după ce „ne‑au luat petrolul, băncile, terenul agricol, după ce ne-au tăiat pădurile, acum au pus gînd rău pășunii alpine și vor să ne distrugă simbolurile naționale“. Pentru că, într-adevăr, oaia și oieritul au un loc special în mentalul românesc. 
 
„Strada“, aceea care este văzută astăzi ca un agent legitim al schimbării so­cietății, nu a venit doar cu revendicări în sensul consolidării democrației. Au fost și voci radicale – minoritare, dar au fost – care au cerut desființarea instituțiilor democratice, începînd cu Parlamentul, neutralitatea României (adică, mai pe șleau, părăsirea NATO), naționalizarea unor companii cu capital străin, legi care să favorizeze produsele românești pe piața autohtonă față de cele de import (direct spus, ieșirea de pe piața unică a Uniunii Europene), reintroducerea pedepsei cu moartea și altele. Toate aceste curente, din ce în ce mai vocale în spațiul public românesc, primesc acum un nesperat cadou tocmai din partea unei instituții fundamentale a democrației. Și – nu mai e un secret pentru nimeni – cînd instituțiile democratice eșuează în misiunea lor, soluțiile radicale capătă tot mai multă rezonanță.
 
Adoptarea, dar și promulgarea unei asemenea legi a însem­nat un grosolan fault prin impru­dență la adresa democrației noastre. Iar consecințele vor fi pe termen lung. 
 
Ovidiu Nahoi este realizator de programe la RFI România și TVR.