Odă ipocriziei europene

Publicat în Dilema Veche nr. 125 din 15 Iun 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Preluăm Occidentul după reţeta noastră proprie, aceea a "formelor fără fond". Mă număr printre aceia care, în siajul marelui E. Lovinescu, aplaudă asumarea formelor fără fond, dacă e vorba despre occidentalizarea României. În timp, formele creează fondul. "Forme" însă nu înseamnă doar instituţii, proceduri, reguli, înseamnă şi teme de dezbatere publică lipsite de relevanţă în imediatul românesc, dar presante pentru lumea occidentală, înseamnă şi obsesii vestice care nu au resort românesc, înseamnă şi mode, glorii sezoniere sau capricii fără sursă autohtonă. Apare însă o problemă atunci cînd asumarea unei îngrijorări vestice fără fond românesc duce la concluzia că însuşi procesul de occidentalizare este pernicios, că integrarea europeană - vehiculul cel mai eficient al europenizării noastre - este un proces de imbecilizare în masă. Recent, un articol din presa centrală mi-a readus în atenţie acest fenomen intelectual românesc, pe care l-am întîlnit adesea în ultimii ani. Nu am să citez articolul, doar am să-l evoc, tocmai pentru că argumentele sale sînt atît de larg răspîndite încît dau seama, de fapt, despre o gîndire colectivă. La începutul anilor '90, această retorică aparţinea unor naţionalişti ponosiţi în haine vechi precum bătrînii legionari sau ceauşiştii pensionari. Acum însă apare un grup de critici "progresişti", care acuză Europa de azi că poartă în sine o sumă de stereotipuri care ucid spontaneitatea, naturaleţea, sensul. Şi asta nu ne face bine. Criticii fenomenului constată alarmaţi că semnele europenităţii au sosit şi la noi. Astfel, europenizarea noastră duce/a dus la apariţia zîmbetului profesional obligatoriu (care e fals!), la apariţia unui tip de politeţe excesivă în relaţiile publice (care imbecilizează!), la apariţia roşiilor europene (care nu au gust!), a iaurtului comunitar (care nu are lapte!), a caselor cu termopane şi jaluzele verticale (nu mi-e clar ce poţi avea împotriva termopanelor şi jaluzelelor, atîta vreme cît arhitectura casei este reuşită, dar înţeleg că nici asta nu e în regulă!), la limbajul european (care e de lemn!). Devenim artificiali, se inundă solul mirific al spontaneităţii noastre, dispare gustul roşiei şi laptele natural, de vacă românească. Nu mai putem înjura cînd avem chef, funcţionarul nu mai poate răspunde după umori, taximetristul trebuie să zică "Bună ziua!" şi "Mulţumesc!", ospătarul trebuie să îmi spună exact ce conţine felul de mîncare la care poftesc. Şi eu simt că asemenea "norme" europene ucid ceva autohton. Spre deosebire de criticii evocaţi însă, nu mă cuprinde nici un regret. În ceea ce îl priveşte, Occidentul cunoaşte criticile de acest gen, de decenii. Oricît am vrea să fim de originali, nu sîntem primii care atrag atenţia lumii europene că seva ei a devenit acrişoară şi mai mult picură decît curge. Existenţialismul francez, de la care şi-a hrănit adolescenţa întreaga mea generaţie, vorbeşte despre înstrăinare, pierderea sensurilor şi absurdizarea limbajului încă de la începutul anilor '50. Sigur, pierderea gustului roşiilor ar putea fi contribuţia românească la şirul de simptome ale tristei căderi în artificial. În orice caz, am două întîmpinări de adus acestor critici. Prima ţine de eficienţa lor. Care ar fi alternativa? Dacă formula de viaţă occidentală este, în cele din urmă, imbecilizantă, dacă dezumanizează, caricaturizează şi ne face să fim nişte caraghioşi debili, care ar fi ecuaţia unei vieţi cu sens? Logic, ar trebui să o căutăm în afara acestei Europe căzute, după care alergăm cu inconştienţă. Chiar vrem aşa ceva? A doua întîmpinare ţine de diagnostic. Ne lamentăm că procesul de occidentalizare ne duce într-un stadiu de plastic, aseptic, inert şi inept, pe noi, cei plini de viaţă autentică, nealteraţi şi iubitori de relief variat. Simt o reeditare a mitului infantil al "bunului sălbatic" din antropologia începutului de secol XIX. Chiar sîntem aşa? Chiar sîntem un spaţiu uman sănătos, cu toate simţurile, inclusiv cu cel "bun", acasă? Chiar este acest proces de aculturaţie o cădere? Mie mi se pare că România de azi arată foarte rău, chiar dacă roşiile au gust. Cred că lumea românească este coruptă, murdară şi leneşă, că oamenii se dispreţuiesc într-un fel agresiv, că mica ipocrizie a zîmbetului profesional european este nimic faţă de imensa minciună în care trăim cotidian. Ţesutul social al României mi se pare grav deteriorat de mitocănie. Aşadar, o infuzie de zîmbet şi de politeţe controlată nu face deloc rău. Pe mine, o Românie dezinhibată şi spontană, în care aceşti români pot exersa sictirul cînd vor, mă înspăimîntă, nu mă încîntă. Ştiu şi eu că funcţionarul olandez, care îmi zîmbeşte la ghişeu, e ipocrit. Dar mai ştiu şi că - vorba lui La Rochefoucauld - ipocrizia este omagiul pe care viciul îl aduce virtuţii. Nu cunoaşte pe nimeni, nu ştie de ce zîmbeşte, dar zîmbeşte egal, tuturor. Îl prefer funcţionarului român, care răspunde după cum are chef, care te simpatizează sau te antipatizează la prima vedere şi, mai grav, se poartă cu tine în consecinţă. În fond, nu mă interesează ce crede despre mine taximetristul care vine în faţa casei mele la comanda mea, ospătarul care mă serveşte la restaurant sau secretara care răspunde la telefon cînd sun la Primărie. Vreau doar să îmi vorbească politicos, agreabil şi, în general, să nu îşi răzbune suferinţele şi frustrările cu mine, pe timpul, cheltuiala şi nervii mei, oricît de spontan i-ar veni să facă aşa ceva. La asta obligă, în general, buna creştere. Dacă lipseşte, atunci ipocrizia profesională europeană e un substitut pe care îl găsesc satisfăcător. În general, cred că apostolii autenticităţii, sincerităţii şi naturaleţii trebuie priviţi cu reticenţă. Fie şi pentru că, la o adică, absolut toată lumea se declară sinceră, ceea ce face de neînţeles cum de e aşa multă minciună pe lume.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.