Brexitul a oferit României nu numai dureri de cap legate de soarta cetățenilor săi din Marea Britanie, ci și nesperata șansă de a-și testa influența europeană. Concret, zilele acestea o bună parte a statelor rămase în UE își dispută privilegiul de a găzdui instituțiile comunitare care sînt obligate de contextul politic să părăsească teritoriul britanic. Sînt două: Agenția Europeană pentru Medicamente și Autoritatea Bancară Europeană.

România a ales să își încerce norocul pentru prima dintre ele și a făcut deja publice planurile de relocare. Problema este că, dincolo de detaliile tehnice, decizia va fi una eminamente politică. Alt­fel spus, credibilitatea liderilor noștri va conta teribil de mult în decizia finală. Ăsta este un prim motiv de scepticism. Al doilea ține de gradul de atractivitate al Bucureștiului, care se sufocă și se scufundă zi de zi sub administrare ineptă și lipsă de viziune. Va fi foarte greu pentru autoritățile române să convingă angajații Agenției pentru Medicamente că orașul acesta poluat, isteric și neîngrijit e un loc în care poți să îți aduci familia.

Eforturile de lobby ale Bucureștiului sînt deocamdată discrete, mai discrete decît ale altor state, însă asta nu înseamnă că nu există. Dacă însă le comparăm cu decizia aceea nefericită de a construi în neștire stadioane prin toate orașele României doar pentru că, uneori, cîte o echipă românească are meci internațional, ele se apropie de ridicol. Ambele teme au legătură cu prestigiul local și național, însă vreau să cred că cercetarea medicală și fotbalul au, totuși, grade de relevanță diferite. Ratarea acestei ținte ar fi un eșec major și umilitor, și un motiv suficient pentru o demisie a guvernului. Indiferent ce culoare politică ar avea el la acel moment.

 Cine a dorit să se amuze săptămîna trecută a avut ocazia să urmărească întreg circul pus la cale de bizarul vicepremier al Rusiei, Dmitri Rogozin. MAE român suspectează că dl Rogozin a încercat să provoace o criză în relațiile bilaterale și de aceea a insistat să forțeze granița aeriană a României, în disprețul sancțiunilor la care este supus de Uniunea Europeană. Elemente ale acestei crize în relația dintre cele două țări există – la Moscova s-au auzit cereri de sanc­ționare a României inclusiv prin aplicarea unei interdicții de survol totale pentru toate avioanele românești.

Pe de altă parte, dl Rogozin a fost și va rămîne un excentric, iar relațiile dintre cele două state sînt deja aproape înghețate, e greu de crezut că pot ajunge la un nivel și mai jos fără consecințe grave.

Ceea ce autoritățile române, cuprinse brusc de fermitate, nu au explicat e criteriul după care au acționat. Nu e prima oară cînd vicepremierul rus comite un astfel de trolling diplomatic inutil. Uneori a trecut prin spațiul aerian românesc fără să fie deranjat în nici un fel. Acum nu s-a putut. De ce? Întrebarea ține mai degrabă de situațiile din trecut, faptul că acum au fost aplicate sancțiunile în litera și spiritul lor e, fără discuție, un lucru pozitiv.

Dmitri Rogozin încerca să ajungă la Tiraspol, prin Chișinău, pentru a participa la o rușinoasă aniversare a misiunii „trupelor de pace“ de pe teritoriul provinciei transnistrene. O posibilă explicație pentru eșecul voiajului său ține de strategiile guvernului moldovean de a poza în pro-euroean și pro-occidental. Altfel spus, prezența lui Rogozin pe teritoriul moldovean ar fi făcut ca guvernul de la Chișinău să arate un pic ridicol. Putem presupune aici o coordonare între Chișinău și București pe această temă. O colaborare care există de cîțiva ani buni și care acoperă mai multe teme decît cele legate de un domn oarecare din Rusia. O colaborare atît de strînsă încît în mediile politice românești nimeni nu mai vrea să observe că Moldova se îndreaptă spre o dictatură a lui Vlad Plahotniuc, un oligarh care domină absolut toate aspectele vieții din teritoriul delimitat de granițele României și Ucrainei. La București nu s-a auzit nici o voce fermă care să condamne micul puci pus la cale de Plahotniuc prin modificarea legii electorale astfel încît partidul său să se permanentizeze la putere. La fel cum nu se aude nimic despre felul în care guvernul moldovean cheltuiește bani românești oferiți generos și fără prea multe condiții. În numele unui pro-europenism mincinos și fără substanță, România cauționează o dictatură, puțin studiată și discutată, în țara vecină. Presupun că „stabilitatea Moldovei“ va fi trecută printre realizările cu care Bucureștiul se va lăuda anul viitor, cu ocazia centenarului Unirii.

În plan intern, PSD continuă să se bîlbîie în actul de guvernare într-un mod pe care nici cei mai aprigi contestatari ai partidului nu ar fi fost în stare să îl anticipeze. Nu am spațiu suficient cît să fac o listă, dar pot observa că instalarea premierului Tudose nu a adus nici o urmă de coerență, iar guvernarea pare în permanentă tranziție.

În timp ce scriu acest text vin primele detalii despre o descindere a DNA la Palatul Victoria și mă văd obligat să remarc că există totuși o oarecare linie directoare. Una care ține mai degrabă de rea-voință și de incompetență decît de orice altceva. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.