NATO și UE - visul cel mare

Publicat în Dilema Veche nr. 648 din 21-27 iulie 2016
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Cel dintîi secretar general NATO, generalul britanic înnobilat Hastings Lionel Ismay, întrebat fiind, prin 1957, ce rol are Alianţa Nord-Atlantică, a răspuns: „Să îi ţină pe ruşi în afară, pe americani în interior şi pe germani la podea“ („To keep Russia out, America in and Germany down“ – scuze, simetriile şi concizia pe care le permit limba engleză nu sînt întotdeauna uşor de adus, intacte, în româneşte). Această vorbă a Lordului Ismay este foarte des citată în retorica din interiorul şi din jurul NATO, mai ales din două motive. Întîi, pentru că exprimă concis, pragmatic şi clar care erau obiectivele NATO la momentul fondării ei, în 1949, cînd Războiul Rece începuse să fie o realitate unanim acceptată. În al doilea rînd, pentru că, după încheierea Războiului Rece, cînd, ca să zic aşa, s-a tras linia pentru o socoteală (nu zic finală, pentru că în istorie nu există socoteli finale), această vorbă de început putea servi drept criteriu de performanţă istorică. În 1990, cînd Războiul Rece s-a încheiat, îşi îndeplinise NATO obiectivele iniţiale? Răspunsul era, evident, pozitiv. Rusia sovietică fusese ţinută în afara teritoriului NATO, America rămăsese o putere cu un serios angajament în securitatea Europei, iar Germania, frîntă între blocuri, nu mai era periculoasă pentru nimeni. În termenii Lordului Ismay, NATO şi-a îndeplinit 100% misiunea. Cele trei obiective, aşa cum au fost ele sintetizate în faimoasa zicere fondatoare, au fost îndeplinite concomitent, dar nimic nu-i definitiv.

În 2016, cînd NATO are 28 de membri (dintre care 12 fuseseră, pînă în 1990, teritoriu inamic), Germania nu mai este o problemă pentru securitatea continentului, dar celelalte două obiective iniţiale, adică ţinerea Americii în interior şi a Rusiei în afară, nu sînt cu nimic inactuale astăzi. Despre ţinerea Rusiei în afara teritoriului european vom vorbi, poate, cu altă ocazie, dar despre ţinerea Americii în afacerile europene aş vrea să împărtăşesc, acum, cîteva gînduri.

Deşi sînt mulţi europeni care cred altfel, America este o putere 100% europeană. Excepţionalismul american, altfel real, oricît ar fi de flamboaiant, păleşte în faţa trăsăturilor europene ale Statelor Unite. Nu puţini susţinători ai Uniunii Europene cred că rostul ei este să concureze America în lume. Nu puţini cred, chiar, că ar trebui să privim Statele Unite ca pe un fel de inamic. De altfel, s-a dezvoltat şi un amplu conspiraţionism în această privinţă – orice obstacol întîlneşte procesul de integrare europeană în cale pare, unora, pus acolo de americani. Şi totuşi, America este o putere europeană, aşa cum NATO este o organizaţie europeană, creată anume pentru Europa, şi nu un instrument strategic american, aşa cum se mai spune.

Civilizaţia americană este cel mai competitiv produs istoric al civilizaţiei europene. Democraţia, statul de drept, limba engleză, capitalismul şi, mai ales, creştinismul sînt ingredientele de bază ale Americii, şi toate sînt europene. Există un sincronism profund între America şi Europa, cumva asemănător cu cel existent în destinele unor gemeni monozigoţi. Pînă şi criza profundă a democraţiei de astăzi este uimitor partajată, chiar dacă separat trăită, pe cele două maluri ale Atlanticului.

Relaţia dintre cele două organizaţii, NATO şi UE, nu a fost mereu cordială şi nu este nici acum atît de strînsă pe cît ar trebui. În termeni raţionali, e greu de înţeles de ce. Din 28 de membri NATO, 22 sînt membri (includ aici şi Marea Britanie) şi doi sînt, oficial, candidaţi la UE. Din cei 28 de membri UE (Marea Britanie inclusiv), 22 sînt membri NATO. Trei din cei patru cel mai bine plasaţi candidaţi pentru a intra în NATO sînt şi candidaţi pentru UE. Adaug şi parteneriatele foarte profunde ale NATO cu unii membri ai UE, precum Finlanda sau Suedia, care, chiar dacă nu sînt membri NATO, au dezvoltat o compatibilitate militară cu Alianţa invidiată chiar de unii aliaţi. Nu greşim dacă considerăm Finlanda şi Suedia un fel de cvasimembri ai NATO. La fel, genul de cooperare pe care UE îl are cu Norvegia şi Islanda, ţări NATO non-UE, prin Spaţiul Economic European, le aduce pe acestea atît de aproape de Uniune încît, pe bună dreptate, pot fi socotite şi ele cvasimembre UE.  Ce vreau să spun este NATO şi UE sînt două cercuri care se intersectează astfel încît aproape 80% din suprafaţa lor este comună. Organizaţiile sînt aproape identice din punctul de vedere al membrilor. Ele sînt, în orice caz, aproape identice şi din punctul de vedere al vocaţiei geopolitice. Ambele se ocupă de Europa, sînt născute din experienţa istorică a Europei şi exprimă un ideal comun, european. Totodată, spiritul acestor organizaţii este identic: şi în NATO, şi în UE, aliaţii/membrii au ajuns să aibă atît de multă încredere unii în ceilalţi, încît, pe româneşte, chiar se dau, fiecare, pe mîna celuilalt, înţelegînd să meargă înainte într-o împreunare fără rezerve, care le sporeşte puterea. O imensă şi, în relaţiile internaţionale, nemaiîntîlnită încredere stă la baza ambelor organizaţii. Ei bine, chiar şi aşa, relaţia dintre NATO şi UE nu a fost niciodată atît de apropiată pe cît ar fi fost normal. Ba chiar, la un moment dat, UE  a încercat să facă „concurenţă“ NATO prin instituirea politicii comune de securitate (în amestec cu politica externă). UE a spus mereu că se consideră „separabilă, dar nu separată“ de NATO în privinţa politicilor de securitate. O prostie în termeni strategici! De ce ar avea UE  o altă structură militară decît NATO? Că doar nu urmăreşte alte obiective militar-politice! Adevărul este că a avut mereu influenţă o anumită atitudine a fanaticilor proeuropeni (da, există aşa ceva şi voi vorbi, curînd, despre această ideologie albă, laică, dar mistică în datele ei, care naşte fanatici, ca orice altă religie), care au văzut în NATO o afacere americană şi cred că Europa se construieşte prin rejectarea americanismului.

La summit-ul NATO de la Varşovia, însă, Alianţa a arătat mai unită şi mai matură ca niciodată. Deşi istoria colaborării dintre UE şi NATO poate înregistra unele momente bune (aranjamentele de tip Berlin, în care UE poate folosi capacităţile de comandă ale NATO sînt doar un exemplu), totuşi gradul de apropiere a celor două organizaţii nu reflectă nici pe departe faptul că 80% din membrii uneia sînt şi membrii celeilalte. La Varşovia, însă, NATO şi UE au făcut un mare pas împreună. Preşedintele Consiliului European, preşedintele Comisiei Europene şi secretarul general NATO au semnat un document care dă mai multă substanţă parteneriatului strategic dintre UE şi NATO. Războiul hibrid, ameninţările cyber, terorismul şi migraţia împing NATO şi UE spre o cooperare tot mai profundă şi documentul evocat de mine susţine soluţia corectă, fezabilă şi, cred eu, unică: creşterea interoperabilităţii între membrii NATO şi UE. Este doar un prim pas. Important, pentru că e făcut împreună. Mic, însă, dacă avem curajul să visăm visul cel mare…

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.