Un scandal cu implicații politice și sociale stă să izbucnească în Uniunea Europeană. Autorităţile din Ungaria, Cehia şi Slovacia au început, în ultimele săptămîni, să critice vehement companiile multinaţionale care comercializează, sub aceleaşi brand-uri, produse de calitate mai slabă decît cele puse pe piață în statele vest-europene. Ministerul ungar al Agriculturii, Sándor Fazekas, a cerut autorităţii pentru siguranţa alimentelor să compare calitatea a o sută de produse alimentare, pentru a vedea dacă există diferenţe. Ministrul ceh al Agriculturii, Marian Jurecka, a declarat, de asemenea, că Cehia va cere reglementări europene prin care să se interzică vînzarea de produse de calitate inferioară pe piețele în Europa de Est. Şi autorităţile din Slovacia au anunţat că au descoperit diferenţe de gust, compoziţie şi aspect în aproape zece produse vîndute local, prin comparaţie cu aceleaşi produse din Germania şi Austria. Reacții și din România, unde europarlamentarul Daniel Buda a cerut ca autoritățile române să pornească anchete similare.

Iar chestiunea a căpătat un pronunțat caracter politic, din moment ce liderii politici din statele grupului de la Vișegrad au decis să ceară public Uniunii Europene o reglementare mai strictă privind controlul produselor. Tehnic vorbind, este posibil ca produsele destinate anumitor piețe să fie deosebite, inclusiv la nivel calitativ, de cele destinate altora. Chiar și atunci cînd aparțin aceluiași brand. Conform normelor Uniunii Europene, producătorul este obligat să prezinte pe etichetă rețeta și informații despre valoarea nutritivă a produselor alimentare. Comisarul pentru Sănătate şi Siguranţa Alimentelor, Vytenis Andriukaitis, a precizat că o companie este însă liberă să decidă ce ingrediente foloseşte în produsele comercializate în state diferite, cu condiţia să informeze cu exactitate consumatorii.

Atîta timp cît standardele generale de calitate valabile în Uniunea Europeană sînt respectate, producătorul este în regulă. De precizat că aici nu este vorba despre produse cu mult mai proaste – „gunoaie“ aruncate esticilor –, ci despre produse „un pic“ schimbate, în marja permisă de niște standarde europene care sînt, oricum, cele mai pretențioase din lume. Dar sînt aceste rețete schimbate pentru a obține prețuri mai mici de fabricație, distribuție și vînzare, pe piețe ceva mai sărace? Posibil. De exemplu, dacă ne aruncăm ochii peste o ofertă a unei mari rețele de retail, observăm, la o simplă privire, că prețul unui kilogram de mușchi file (marcă proprie) este de 7,5 euro în Germania și de 4,5 euro în România.

Diferă aceste produse, din punct de vedere calitativ? Nu avem de unde să știm, în lipsa unui studiu, dar am putea presupune. Este produsul din România sub standardele de calitate impuse de legislația europeană? În nici un caz. Alt-fel, comerciantul ar risca pierderi de milioane de euro. Pentru că aici există, de data aceasta, legislație, și încă una drastică. Pentru marile companii, contează ca și românul cu salariu de 400 de euro, și ungurul cu salariu de 800 de euro să și umple coșul cu produsele pe care și le dorește. Preț ceva mai mic, eventual, dat de o calitate un pic mai slabă, dar volum de vînzări mai mare. Este o practică de comerț care scapă legislației europene.

Și acum, aspectul politic. Statele membre ale Grupului de la Vișegrad se află de mai mult timp pe o poziție de frondă față de Bruxelles și capitalele „vechilor state membre“, Berlin și Paris îndeosebi. De multe ori, liderii acestor state își legitimează deriva autoritaristă internă acuzînd Bruxelles-ul că impune reglementări fără a ține seama de interesele statelor central-europene. Și că nu permite ca vocea acestor state să se facă mai bine auzită în Uniune. În acest context, scandalul produselor de calitate inferioară vine la fix ca să confirme teoria „membrilor de categoria a doua“. Doar că, paradoxal, cei nemulțumiți de reglementările europene cer tocmai o soluție europeană, mai precis o reglementare la nivel comunitar care să impună același standard, sub aceeași etichetă, pentru întreaga piață a Uniunii. De data asta, Uniunea Europeană e bună. Și trebuie să acționeze imediat!

Și acum, să privim către aspectul comercial. Dacă vrem același standard – și revenind la exemplul cu mușchiul file –, s-ar putea ca românul cu salariu de 400 de euro să găsească în magazin marfa cu 7,5 euro kilogramul, în loc de 4,5. Ca neamțul. Asta, deja, nu e bine. Vrem respect ca la ei, dar prețuri ca la noi! Ni se va spune însă, de către liderii care acum vor reglementare europeană, că nu-i nimic. În locul marelui producător de la multinațională va veni producătorul autohton, care ne va da mușchiul file cu 4,5 euro. Ar fi minunat. Dar dacă producătorul nostru s-ar orienta pe piață și ar decide că are loc să meargă cu prețul chiar pînă la 6 euro?

Să fim bine înțeleși: problema diferențelor calitative poate fi reală, în cazul în care studiile științifice o vor dovedi, fără putință de tăgadă. Deocamdată, ne aflăm doar în etapa percepțiilor. Soluția nu se va dovedi însă așa de simplă pe cît ne lasă să înțelegem liderii care folosesc acum problema drept armă politică. Sigur că le convine să pozeze în apărători ai poporului inundat cu „gunoaie fabricate în Occident“. Doar că ar trebui să avem grijă ce ne dorim, că s-ar putea să ni se în-tîmple! 

Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.