Impunerea propriilor idei și satisfacerea propriilor interese în fața celorlalți într-o societate, fără a se ține seama de regulile comune, conduce la instituirea sistemului arbitrar. 

Distincția clară dintre o societate deschisă, liberă și una aflată sub o coordonare arbitrară constă în identificarea în cadrul celei dintîi a existenței netulburate a principiilor de domnie a legii – reprezentată prin celebra sintagmă Rule of Law. În acest sens, diriguitorii unei societăți libere sînt ținuți de reguli deslușite și prezentate cu suficient timp înainte, în așa fel încît toți actorii sociali interesați de acest cadru reglementar să poată înțelege care sînt sancțiunile ce se vor aplica în caz de nerespectare a legilor, dar, în același timp, să aibă și posibilitatea să-și programeze și să-și îndeplinească în condiții bune obiectivele din domeniul lor de activitate. În caz contrar, dacă cei ce stabilesc și impun aplicarea regulilor nu oferă predictibilitate membrilor societății, se ajunge în situația unui clivaj între cele două părți, exprimat de imaginea plecării într-o călătorie împreună, dar al cărei scop și punct final nu sînt cunoscute decît de una dintre părți, ceea ce creează frustrare pentru cealaltă parte. Mult mai frustrant este faptul de a se constata în final că, de fapt, nici cel ce conduce expediția nu cunoaște destinația acesteia. Deși cele menționate mai sus par a aborda fapte observate în societatea noastră contemporană, de fapt reprezintă descrierea unor fenomene sociale tratate de către Friedrich A. Hayek în celebra sa lucrare Drumul către servitute, apărută în anul 1944. Analizînd situația actuală atît la nivel social, cît și economic, se poate conchide că aceste idei nu sînt cu nimic mai puțin valoroase astăzi față de acum mai bine de 70 de ani.

Necesitatea unui cadru coerent de reguli în viața cetățeanului și a cetății în care acesta conviețuiește reprezintă un element fundamental, fiind o premisă importantă pentru dezvoltarea liberă și sănătoasă a societății. Așteptările firești ale individului constau în asigurarea unui trai sigur, beneficierea de un sistem performant de sănătate și educație, asigurarea ordinii publice etc. Toate aceste beneficii nu pot fi oferite, sau cel puțin civilizația umană nu a identificat alt cadru, decît în forma sistemului social, formă de organizare pe care omul a preferat să o îmbrățișeze în momentul cînd a decis să renunțe la starea sa de libertate originară. Toate acestea au fost realizate de către om prin acceptarea compromisului ce a constat în respectarea unor reguli comune. Însușirea normelor de către individ apare încă din primii ani de viață în sînul familiei, care are rol primordial în educare pe baza unui cadru de reguli prestabilit. Direcțiile acestei sume de norme ce se transmit și trebuie respectate în familie sînt – ab initio – concentrate pe ideea de predictibilitate, unde cerințele sînt foarte bine comunicate și stabilite în cadrul familiei, precum și pe valorile morale, unde latura comportamentală a viitorului adult este în mod permanent educată. Totuși, este inutil de precizat că, în același timp, comportamentul părintelui trebuie să fie în concordanță cu valorile pe care le promovează copilului, primul constituind modelul ce trebuie să-l inspire pe cel de-al doilea. Trecînd acum de la nivelul individului la cel al organizației, se observă în mod similar prezența aceluiași proces de asimilare a regulilor aplicabile. În majoritatea companiilor sau altor organizații sînt aplicate o serie de reguli interne ce trebuie respectate alături de legislația generală. Adoptarea legilor interne în cadrul organizațiilor reprezintă un proces de elaborare, aprobare, intrare în vigoare, aplicare și ulterior abrogare similar celui pus în operă de către instituțiile publice. Supremația acestor norme interne elaborate și aplicate în cadrul organizațiilor are efect în mod egal atît asupra angajaților, cît și a organelor de conducere ce au aprobat regulile respective. În acest sens, principiul guvernanței corporative constituie o garanție în privința modului în care se efectuează controlul reciproc în activitatea marilor corporații între organele de conducere, acționari, salariați, clienți, parteneri de afaceri, instituțiile publice și comunitate.

Continuînd ideea formării regulilor și a cadrului legislativ, bineînțeles că instituțiile statului sînt cele care au rolul decisiv în crearea cadrului legislativ într-o societate. Astfel, adoptarea actelor normative ar trebui să aibă la bază principiul conform căruia societatea este guvernată de lege, ci nu prin intermediul unor decizii arbitrare ale unor membri din conducerea statală. Revenind la aprecierile lui Friedrich A. Hayek din volumul Drumul către servitute din 1944, se observă că, pentru a fi asigurată eficiența principiului Rule of Law, acesta ar trebui aplicat fără excepție de la ceea ce reprezintă el ca sumă de reguli în sine. Prin acest mecanism se asigură posibilitatea individului de a prevedea acțiunile statului în sensul în care își poate planifica activitățile sale în cadrul societății, în sensul de a ști în ce măsură este protejat de către stat împotriva acțiunilor altor persoane, dar și dacă se află în situația ca statul să-i oprească anumite acțiuni, demersuri etc. Un alt aspect de reținut în aplicarea principiului supremației legii în societate constă în faptul că oricine obține pe cale legală dreptul de a legifera și aplica ulterior regulile în societate trebuie să respecte acest principiu. Simplul fapt de a obține în mod perfect legitim o poziție de acest fel în cadrul statului, dacă ulterior acest fapt este urmat de un comportament discreționar, nu se garantează în mod automat și respectarea principiului Rule of Law. De asemenea, cînd se referă la riscurile nerespectării principiului în sine în lucrarea mai sus menționată, Friedrich A. Hayek precizează că declinul sistemului Rule of Law în cadrul unei societăți prin introducerea progresivă de formulări vagi, precum și încurajarea arbitrariului și a incertitudinii în legislație pot avea efecte negative majore, care în anumite situații pot conduce spre totalitarism.

La o succintă evaluare se poate constata că există numeroase societăți la nivel mondial care aplică într-o foarte mică proporție sau nu aplică deloc principiul Rule of Law. Aceste state sînt prezente în majoritate pe continentul african, în Orientul Mijlociu și o parte din Asia, iar lipsa unui cadru legislativ performant și coerent le găsește clasate în statisticile internaționale ca avînd o dezvoltare economică slabă, cu un ridicat nivel al corupției, și țări în care investițiile străine directe au o pondere neînsemnată. Un alt element caracteristic pentru aceste zone este cel referitor la o protecție scăzută a drepturilor de proprietate intelectuală și un nivel crescut al evaziunii fiscale în contextul în care populațiile respective nu consideră drept rezonabilă obligația de plată a taxelor către administrația statului. Totuși, nu trebuie trecută cu vederea nici situația din ultimii ani a mai multor state din Europa de Est, în care, deși se confruntă cu astfel de probleme la un nivel diferit, cetățenii lor au ales să emigreze masiv în țări din Vest.

Principiul supremației legii ar trebui reiterat. Impunerea legii ca suprem concept în coordonarea activităților într-o societate creează un cadru echilibrat și oferă posibilitatea protejării în mod real a drepturilor și libertăților tuturor actorilor sociali, dar și oportunitatea unei dezvoltări economice durabile. Acest mecanism prezintă importanță pentru orice individ care este parte a unei societăți, fiindcă acesta trebuie să știe că principiul Rule of Law statuează faptul că toți membrii societății, inclusiv cei din structurile de conducere ale statului, se supun legilor în vigoare într-o veritabilă nomocrație – în gr., nomos = lege și kratos = putere. 

Mihai G. Popa este expert în drept corporativ, Director Juridic și de Conformitate al companiei BAYER, Speaker în cadrul conferințelor de dreptul afacerilor. A publicat diverse articole în domeniul eticii și dreptului afacerilor.