În timp ce mama tuturor bombelor lichida în Afganistan un buncăr islamist, cutremurînd, de la Damasc la Phenian, axa răului cu arsenale de distrugere în masă, s-a ivit mama tuturor ştirilor româneşti. Un Ghiţă cu barbă.

Apariţia lui a avut darul de a zgudui din temelii, în Săptămîna Mare, mafia politico-economică românească. Marele penal Ghiţă, magnatul ultranaţionalist prins de Paşti la Belgrad, de sîrbi, cu acte false, de sloven, după ce săvîrşise gafa impardonabilă pentru un fugitiv de a se lăsa vizitat de frăţior, a curentat întreaga oligarhie dîmboviţeană. Care-şi pune, fireşte, mama tuturor întrebărilor.

Ce va da oare pe gură proaspăt interpelatul guru al afacerilor penalilor cu statul român? Şi corolarul ei: pe cine oare va încondeia, ca pe ouăle de Paşti, această figură de proră între mogulii SRI? Pe cine va mai vîrî în bucluc acest mare mahăr mediatic şi politic, precum şi aliat al ex-premierului Ponta, ca şi al altor dregători din mafia, media şi lumea de afaceri românească?

Fiindcă înainte de a-şi lua tălpăşiţa din ţară, scăpînd în mod suspect de sub supravegherea autorităţilor, Ghiţă n-are cum să nu fi aflat multe, în timp ce făcea şi dregea ca să adune o avere uriaşă chiar şi la parametri oligarhici, una de neimaginat pentru covîrşitoarea majoritate a oamenilor cinstiţi. De ştiut o sumă de lucruri infamante despre varii personaje-cheie ale establishment-ului românesc e, prin urmare, cert că ştie.

Le-ar putea, eventual, divulga? Exclus nu e defel. Dar, date fiind bărbile ordinare, conspiraţionismele şi manipulările extraordinare cu care şi-a alimentat propria televiziune, la care a combătut din răsputeri, din străinătate, alături de un ex-preşedinte şi de aliaţii lor voluntari sau involuntari din presă şi politică, magistraţii vor avea o misiune extrem de grea. Căci şefa procurorilor DNA e chiar Laura Codruţa Kövesi, pe care Ghiţă şi partenerii săi de rele au avut grijă s-o împroaşte sistematic, în interes propriu, cu noroi compromiţător, sperînd ca mîlul stropit să fie durabil maculant. Şi politic fatal. Pentru mulţi cetăţeni de rînd, ahtiaţi nu doar după o pîine cît mai puţin muncită, ci şi după circ cît mai sîngeros, operaţiunea cu pricina s-a dovedit, oricum, un deliciu. Motiv pentru care nu puţini telespectatori au pus umărul la eficientizarea ei.

Dată fiind sarabanda de acuze la adresa „binomului“, capturarea lui Ghiţă, cel pe care, spre lauda sa, ziaristul Dan Tăpălagă îl localizase în martie la Belgrad, context în care, picant şi semnificativ, s-a spus că fugarul s-ar fi întîlnit cu patronul Evz, Dan Andronic, aflat şi el în colimatorul DNA, nu putea să nu fie o veste bubuitoare.

Difuzarea ei, precum căderea unui obuz, va ţiui vreme îndelungată în urechile românilor. Dar încă de pe acum dosarul Ghiţă cere, imperativ, clarificări urgente. Ca mamă a tuturor ştirilor, reţinerea lui reclamă, în fond, mama tuturor măsurilor juridice şi politice. În speţă, un set amplu de măsuri.

Căci pentru redresarea foarte bolnavei democraţii româneşti sînt necesare nu doar extrădarea, anchetarea şi judecarea inculpatului în ritm alert. Apoi condamnarea lui pentru încălcarea legilor de care s-a făcut probabil vinovat prin fuga de autorităţi. Şi achitarea pentru capetele de acuzare care nu se vor putea proba. Nu mai puţin este nevoie însă şi de elucidarea şi recuperarea integrală a sumelor reprezentînd prejudiciul enorm pe care, dacă e vinovat, fugitivul le-a cauzat statului.

Însă întrucît cariera lui s-a construit prin implicarea activă a unor instituţii-cheie ale statului şi el se apără în mass-media prin conspiraţionisme, este nevoie de mai mult. E obligatorie o curăţenie generală de primăvară, atît în instituţiile cu pricina, cît şi, în genere, pe scena politică şi mediatică.

Or, pînă ce i se vor putea proba diversele delicte prezumtive şi se va deretica şi politic, şi mediatic, românii riscă să aibă parte nu atît de clarificări, cît de noi şi noi mistificări, nu mai puţin brizante decît ştirea capturării lui Ghiţă. Întrucît instrucţiunile de utilizare a televiziunilor de ştiri false nu s-au schimbat, e clar că posturile oligarhiei şi site-urile afiliate din ţară şi străinătate vor continua să investească resurse maxime în victimizarea pe sticlă a mieluşelului prins şi în răspîndirea de conspiraţionisme, nu mai bune spre a se torpila susţinerea pentru democraţie şi statul de drept.

Vor perpetua cu emfază, în numele unei presupuse libertăţi, strădania răstignirii mediatice a DNA, instituţie nu întîmplător discreditată fără încetare ca braţ al unui presupus „sistem“. Căci raţiunea ei de a fi este traducerea în justiţie a marilor mafioţi şi, deci, implicit, de a ajuta la combaterea sistemului potentaţilor corupţi, a fiarei structurilor de putere politico-economico-mediatice pe care oligarhii o hrănesc rupînd hălci din separaţia puterilor, din principiile statului de drept.  

Încrengătura de dregători şi oameni de afaceri corupţi controlînd mai tot ce mişcă în ţară, care s-a cuibărit la pîrghiile statului, nu e, desigur, un fenomen pur românesc. Dar dincolo de frontierele ruseşti şi sîrbeşti, reţeaua lor nu s-a durat parcă nicăieri atît eficient ca în România condusă de un partid doar nominal social-democrat, în fond populist şi iliberal. E lesne de înţeles că mafia politico-mediatico-economică din ţară are nevoie absolută de o decredibilizare durabilă a magistraţilor participanţi la efortul, parcă sisific, de contracarare a corupţiei româneşti la nivel înalt.

În această situaţie ar fi ideală existenţa unei instituţii precum a procurorului independent care, în SUA, de pildă, beneficiază, de regulă, de încredere generală şi e îndrituit să ancheteze la nevoie şi preşedinţi. Dar, cerc vicios, chiar dacă legea fundamentală românească ar autoriza-o şi încrederea generală n-ar părea pe moment o sintagmă utopică, în România ar fi greu de găsit personalitatea credibilă, competentă, înzestrată cu destulă autoritate morală, precum şi cu suficient prestigiu profesional ca să-i poată da viaţă.     

E prea devreme deci să se anticipeze rezultatul actualei încleştări. Vestea arestării lui Ghiţă e, însă, indiscutabil, dătătoare de speranţe. În mod vădit, unii poliţişti şi procurori nu se mulţumesc să-şi facă datoria fără tragere de inimă, ci se arată chiar capabili. Ţara nu e deci pierdută. Dimpotrivă. Are toate şansele să renască din cenuşă, cu moartea corupţiei pe mortala corupţie călcînd.

(articol apărut pe dw.com) 

Petre M. Iancu este jurnalist la Deu­tsche Welle.