Înțeleg prin majoritate morală acel număr de oameni mai mare decît cel al alegătorilor actualei coaliții de guvernare care acceptă să își ducă viața respectînd legi, reguli de conviețuire și limite nescrise, dar cunoscute îndeobște sub numele de „bun-simț“.

Acești oameni pot fi alegători ai oricărui partid, pot avea orice stare civilă și opțiune religioasă. Ceea ce au în comun e recunoașterea și respectarea egalității de șanse și în fața legii, încrederea în comunitate și capacitatea de a contribui la avansul societății.

Majoritatea morală nu a acceptat niciodată confiscarea resurselor publice de către un grup restrîns de cîștigători la loteria crimei organizate. Nu a cerut niciodată crearea unei caste de termite bugetofage care dispun fără teamă nu numai de banii celorlalți, ci și de viețile lor. Căci despre vieți pierdute vorbim cînd statul cumpără dezinfectanți care nu dezinfectează, investește în spitale care nu tratează, cheltuiește pe infrastructură care nu se construiește și împarte justiția selectiv.

Nu există cetățean al României care să fi votat pentru a fi sfidat și disprețuit. Nu și-a dat nimeni acordul pentru a fi umilit. Nu a acceptat nimeni procesul de îmbogățire rapidă și obscenă a celor cîteva mii de pirați care au capturat administrația publică românească. Nu e nici un program politic sau proiect de reformă a Constituției care să propună înlocuirea administrației publice cu o kakistocrație.

Nu știu cîți dintre cititorii acestui text, luni, la sfîrșitul unei zile de muncă, au avut timp și răbdare să urmărească în direct declarațiile președintelui PSD, Liviu Dragnea, care tocmai debarcase un premier, al doilea într-un an.

Conținutul e cunoscut deja. Vreau să insist asupra atitudinii. Dl Dragnea vorbește în astfel de momente ca un mafioso avansat la excepțional. E ironic, lasă idei neterminate și, mai ales, amenință. Trece de ziariștii din fața domniei-sale și își duce mesajele către personaje obscure din lumea aceea din umbră în care își duce viața cînd nu performează la televizor. E vizibilă în atitudinea președintelui PSD o încrîncenare și o dorință de răzbunare imposibil de explicat în termeni obișnuiți. E dincolo de politică, dincolo de normalitate.

E înverșunat și hotărît să modifice, să îndoaie sau să anuleze orice urmă de opoziție în fața voinței sale. Privindu-l, e aproape imposibil să nu te gîndești că, la un moment dat, dl Dragnea a suferit o nedreptate majoră. Vreun politruc superior l-a forțat pe actualul președinte al PSD să își abandoneze principiile și, ca orice fostă victimă a abuzului, dl Dragnea e bîntuit de fantoma răzbunării. Nu pare împăcat cu sine, nu se iartă, și nu iartă nimănui că a fost silit să o ia pe acest drum care, pînă la puterea aproape totală de azi, a însemnat un lung șir de plecări ale capului în fața unuia sau altuia.

Și dacă ar fi numai Dragnea. Însă, cu fiecare gest al domniei-sale, în masa amorfă de „lideri“ PSD se creează o cultură politică a subordonării, a fricii și a urii. Undeva, în interiorul PSD, se pregătește alt Dragnea. Mai înverșunat, mai hotărît și mai lipsit de scrupule. Unul care va minți mai convins, va simula mai competent, va amenința mai credibil.

Ăsta este viitorul pentru împlinirea căruia conspiră Liviu Dragnea și tăcerea demnă sau resemnată a majorității cetățenilor români.

Știți vreun cetățean al României care cere să fie îngenuncheat, sfidat sau umilit? Eu, nu. Știu oameni care nu au timp. Știu oameni care s-au retras în confortul propriei vieți. Mai știu oameni care nu au răbdare sau instrumente să urmărească și să înțeleagă încotro merge politica românească. Cunosc oameni pentru care politica de la televizor e un soi de reality show fără legătură directă cu ei. Cunosc și alți oameni care înțeleg, dar au abandonat. Unii au emigrat, alții refuză să mai încerce. Însă nici unul dintre ei nu a zis vreodată că nu mai vrea să fie respectat. Nici unul.

Toți acești oameni sînt majoritatea morală. Cea care are dreptul ultim să ceară decență, să ceară egalitate de șanse și de tratament din partea unui stat și a unui mediu politic pe care doar existența lor le face posibile.

A sosit probabil timpul ca majoritatea morală să devină conștientă de sine. De propria-i putere și de propria dreptate. Marele truc al piraților administrației românești e că au reușit să sugereze că sînt parte din popor, cu diferența că ei au avut un pic de noroc. Ei bine, nu despre noroc e vorba aici și nici despre tupeu. Ci despre respectarea unor reguli. Majoritatea morală are acest drept-obligație de a cere respect și decență. De a trage la răspundere politicienii români pentru tăvălirea cuvintelor și ideilor pînă la golirea lor de sens.

Dacă este ceva groaznic în ceea ce face actuala coaliție de guvernare e confiscarea ideii de libertate pentru a o aplica infractorilor, a celei de solidaritate pentru a justifica dezmățul financiar și a celei de legitimitate pentru a justifica prostia.

Majoritatea morală poate și trebuie să își ia țara înapoi și, odată cu ea, principiile și cuvintele. Pe drumul către idiocrație (sau dictatură), România e în derivă semantică.  Încă mai poate fi oprită. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.