Pe 25 martie se împlinesc 60 de ani de la semnarea tratatului de la Roma prin care s-a instituit Comunitatea Economică Europeană. E un bun prilej de reflecție asupra construcției europene: un moment pentru bilanțuri, dar și pentru planuri de viitor. În urmă cu o săptămînă, Comisia Europeană, prin vocea președintelui Jean-Claude Juncker, a propus cinci perspective asupra consolidării europene. „Cartea Albă“ e un document de lucru, un fel de quest prin care oamenilor politici și cetățenilor li se propun cîteva parcursuri, cîteva căi pentru viitor. Pe scurt, 1) Europa ar putea continua să funcționeze ca pînă acum; 2) Europa ar putea să se întoarcă la o etapă anterioară a construcției, cînd era doar piață unică; 3) ar putea să continue să se dezvolte, dar cu viteze diferite; 4) o construcție pe bază de obiective strategice clare, pe domenii prioritare, pentru a obține, astfel, rezultate rapide, palpabile; 5) adîncirea integrării, sub sloganul „mult mai mult, împreună“.

Așa cum era de așteptat, documentul propus de președintele Comisiei a fost amplu dezbătut în statele europene. Încă nu s-a configurat o opțiune dominantă. Ceea ce e sigur e că Franţa şi Germania par să prefere calea „Europei cu mai multe viteze“. „Cei care vor mai mult să facă mai mult“ ar fi principiul de funcționare a Uniunii, așa cum și-o imaginează François Hollande și Angela Merkel. Asta nu e o surpriză. Europa „cercurilor concentrice“ există deja: zona euro şi Spaţiul Schengen ilustrează exemplar această realitate. Problema e punerea în practică a acestui principiu. Deocamdată, funcționează de parcă cineva ar apăsa pedala de accelerație în timp ce alții se străduiesc, cu disperare, să frîneze.

Chiar și organizarea unui „mini-summit“ la Versailles, la care au participat doar patru state (cele mai mari economii, excluzînd Marea Britanie, care oricum e pe cale să părăsească Uniunea), indică o separare. Franța, Germania, Italia și Spania nu au luat decizii majore la Versailles. Dar și-au organizat un forum (exclusiv) de dezbatere. Se fondează un nou club? O „bisericuță“ a celor puternici? Deocamdată, „locomotivele“ Europei, adică Germania și Franța, vor să păstreze inițiativa.

O primă observație cu privire la „Cartea Albă“ propusă de Juncker: cuvîntul extindere a fost evacuat din discursul asupra viitorului european. La vîrful eșafodajului, decidenții par să nu-și mai pună problema acceptării de noi state membre. Semn că s-a cam terminat cu încrederea și cu optimismul anilor 2000. În al doilea rînd: liderii Uniunii nu par să aibă vreo idee despre cum ar trebui să arate această construcție. Nu e nimic vizionar sau măcar ambițios în planurile pe care le elaborează. Nu e nici măcar gîndire strategică, e doar management de criză.

Starea de spirit e într-adevăr apăsătoare. Problema refugiaților, crizele economice pe care le parcurg Grecia și Spania, înapoierea economică și socială a unor state precum România și Bulgaria, în fine, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană erodează nu doar încrederea cetățenilor în liderii politici de la Bruxelles, ci și sensul, rostul, rațiunea de a fi a Uniunii.

Euroscepticismul a contaminat o bună parte a continentului. În Ungaria și în Polonia, politicieni conservatori, național-populiști discreditează aproape sistematic valorile pe care s-a fondat Uniunea Europeană, iar în Franța, unde peste puțin timp vor avea loc alegeri prezidențiale, Marine Le Pen are șanse să cîștige cursa electorală cu un discurs antieuropean pronunțat. Apropo: alegerile prezidențiale din Franța și alegerile legislative din Germania pun, deocamdată, în paranteză orice decizie majoră cu privire la viitorul construcției europene. Nici o decizie importantă nu va putea fi luată pînă după încheieirea acestor momente electorale decisive. 2017 va fi probabil un an al reflecției, al recalibrărilor și al redefinirii europene.

Termenul-cheie, încă nerostit, în această dezbatere e solidaritatea. Și tocmai solidaritatea, un principiu fondator al Uniunii Europene, a devenit un termen polisemantic. Una se înțelege la Bruxelles sau la Berlin prin solidaritate și cu totul altceva la Atena, la Budapesta sau la Viena. Poate a venit vremea să clarificăm sensul acestui cuvînt.