S-a scris deja mult despre referendumul pentru modificarea Constituției. S-au făcut listele de cîștigători și de pierzători – și unii, și alții au acceptat rezultatul, iar o parte dintre ei încă mai calculează consecințele.

S-a revenit la un oarecare calm, iar discuțiile se întorc încet-încet către subiectele suspendate în ultimele două săptămîni. Teme dintre care unele și-ar fi găsit o rezolvare diferită dacă participarea la exercițiul de futilitate din 6-7 octombrie ar fi fost suficientă pentru validarea rezultatului.

Prima și cea mai gravă ține de dimensiunile puterii pe care președintele PSD, Liviu Dragnea, încearcă pe diferite căi să o acumuleze. Un rezultat favorabil l-ar fi transformat pe Dragnea într-un soi de ayatollah al ipocriților, călărind milioane de voturi pe care propaganda de partid i le-ar fi atribuit fără rușine. Dl Dragnea a eșuat. Dacă n-ar fi fost așa, scena aceea de duminică seară cu Codrin Ștefănescu vorbind în numele partidului, singur, în semibezna de lîngă sediu, s-ar fi transformat într-un spectacol de fariseism de dimensiuni cosmice.

Liderul PSD iese șifonat, însă lupta sa continuă. Recent, folosindu-se de mîna moale și neautonomă a Vioricăi Dăncilă, dl Dragnea a sesizat CCR cu privire la un detaliu legat de constituirea completelor de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Detaliu direct legat de propriile necazuri cu legea aflate în discuția unui astfel de complet. Sigur că, în orice țară normală, un astfel de gest sfidător ar fi dus la demisia amîndurora sub povara rușinii. Nu e cazul. Liviu Dragnea continuă să atace neobosit și creativ-distructiv orice instituție care îi stă în cale. Cercul său de iloți-drone continuă să execute orice li se cere fără să chestioneze sub nici o formă motivele sau efectele.

În fapt, acesta e și marele secret al liderului PSD. A reușit să creeze un cerc larg de executanți docili și disponibili, plantîndu-i prin diverse zone ale Puterii. Trist e că mulți dintre ei vor rămîne acolo și după ce el nu va mai fi într-o poziție de decizie. Capturarea statului e cvasi-totală, iar puținele elemente de rezistență sînt tot mai slabe.

Am mai remarcat în acest spațiu izolarea aproape dureroasă în plan extern a președintelui PSD. Aproape nimeni nu vrea să vorbească cu domnia-sa, iar cei care o fac, o fac de nevoie și foarte scurt, de obicei pentru a transmite avertismente. S-a adăugat, săptămîna asta, chiar comisarul Corina Crețu, a cărei izbucnire, probabil neplanificată, la adresa executivului condus de Viorica Dăncilă e fără precedent în scurta istorie a României ca membră a Uniunii Europene. Sigur, doamna Crețu n-a rostit numele lui Dragnea, dar atîta vreme cît executivul e total dependent de umorile șefului PSD, orice reproș adresat executivului trebuie repartizat în totalitate celui a cărui voință o reprezintă.

În goana sa după putere și libertate, Liviu Dragnea a reușit cumva să enerveze pe toată lumea. Comunitatea gay, aproape toate Bisericile, propriul partid și partidele adverse, socialiștii și verzii europeni, ba chiar și delegații PSD din secțiile de votare. Sînt nenumărate relatări despre astfel de delegați explicînd ușor jenați că nu sînt de acord cu strategia adoptată de partid în legătură cu referendumul. Mulți dintre ei nici n-au votat.

Și totuși, Liviu Dragnea rezistă în funcții și poziții de decizie. Rămîne principalul pol de putere al României, deși devine din ce în ce mai clar că nemulțumirile la adresa sa cresc, inclusiv printre apropiați. Va rămîne așa cîtă vreme calculele celor din jur vor ieși cu plus. Geniul lui Liviu Dragnea constă în capacitatea de a face tranzacții. În a combina morcovul și antimorcovul pînă cînd partenerii săi îi acceptă dorințele. Exemple foarte bune se pot extrage din ultimele cîteva săptămîni. Nu doar eu am urmărit oarecum fascinat comportamentul taberei pro-referendum care, de dragul unei prezumtive victorii, a refuzat cu obstinație să taxeze piratarea temei de către Liviu Dragnea. Astăzi, toate aceste personaje care au tăcut interesat sînt doar cadavre în dulapul președintelui PSD. Ascendentul moral pe care îl clamează nu există. Există o doză de ridicol și una de milă, nimic altceva. Iar acesta e doar un exemplu printre multe altele.

Într-o luptă cu personaje de tipul lui Liviu Dragnea, dispuse să sacrifice orice, calculele nu se pot face decît pe termen lung, cu asumarea unor pierderi de moment. Lucrul acesta e valabil inclusiv pentru pesediștii care i se opun discret prin diverse cîrciumi după ce verifică microfoanele din scrumieră. Ca să folosesc un termen tocit zilele astea, intoleranța e soluția. Și cînd spun intoleranță mă refer la refuzul tranzacției și rezistența la stres. Altminteri, cercul vicios se va repeta la nesfîrșit. Cîtă vreme Liviu Dragnea are ceva de oferit, va oferi. Cîtă vreme de partea cealaltă a mesei va fi cineva dispus să accepte, Dragnea cîștigă. Dar, pentru partenerul de tranzacție, viitorul e invariabil în dulap. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.