Înalta Poartă e-n ceaţă!

Publicat în Dilema Veche nr. 623 din 28 ianuarie - 3 februarie 2016
Guverne sub acoperire jpeg

„Îmi doresc un management mai eficient la nivelul instituțiilor europene, o mai mare coerență, o mai bună planificare și mai multă rigoare în ceea ce privește agenda europeană.“ Așa a zis președintele României, de curînd, la o întîlnire cu diplomații străini acreditați la București. Este, carevasăzică, un mesaj orientat (aparent) spre exterior, mai degrabă decît către propriul electorat. Cu toate astea, televiziunile locale au preluat cu voluptate pasaje din respectivul discurs, titrînd (unele adăugînd chiar prefixul Breaking News): „Președintele Iohannis: Atac Dur La Adresa UE“ (am încercat să respect felul în care se scrie un breiching niuz care se respectă).

În opinia mea, orice asemenea „atac“ are o serioasă carență de logică. În primul rînd, deoarece merge pe ideea „Ei și Noi“, ca și cum ar fi vorba despre entități politice complet separate. „Noi, aici (la București, la Budapesta, la Londra, la Berlin, la Paris etc.), încercăm să rezolvăm treburile, numai că Ei (de la Bruxelles) ne încurcă.“ Măi să fie! De parcă acei „Ei“ nu ar fi sub controlul politic complet al guvernelor naționale (prin Consiliu). De parcă Parlamentul European sau Comisia ar fi niște animale instituționale scăpate de sub control!

Critica politicilor comunitare nu este o invenție recentă. Politicienii tuturor statelor membre practică sportul ăsta. Ședințele Consiliului sînt întîlniri dedicate în exclusivitate negocierii discrete. Unii cîștigă mai mult, alții mai puțin, în funcție de seriozitatea poziției exprimate, de alianțele internaționale formate sau de poziția de forță a unui stat sau a altuia (buget, populație, economie, imagine publică sau chiar numărul submarinelor nucleare deținute). În general, la întoarcerea acasă, liderii naționali comunică prin presă vitejia cu care au apărat interesul național, trec sub tăcere unele compromisuri pe care le-au făcut și veștejesc intens poziția „adversă“, pe care o pun pe seama „birocrației de la Bruxelles“. Scopul? Evident, propriul interes politic. Simultan, în țările ceva mai obișnuite cu atari reflexe (în general, statele cele mai vechi din UE), presa și societatea au (sau ar trebui să aibă) suficientă maturitate pentru a dezbate subiectele negociate și a forma opinii cît de cît calificate privind negocierile proaspăt încheiate. Totuși, nu avem de-a face cu o regulă. Politicile europene nu constituie decît arareori un subiect de dezbatere publică largă.

Nici noi, românii, nu ducem lipsă de discuții pe temă. Oricare televiziune de la noi tratează subiectul. Chiar în timp ce scriu acest text, pe B1 TV, un tînăr ziarist invitat în studio afirmă încruntat că musulmanii sînt un soi de maimuțe inculte care nu au nimic în cap, altceva decît să lichideze cît mai repede Europa și pe noi, europenii. Moderatorul dă din cap, îngrijorat de sumbra perspectivă. De fapt, pe mai toate posturile, covîrșitoarea majoritate a opiniilor nu conduce spre analiză și eventuale soluții, ci spre panicarea definitivă a telespectatorului.

În atare peisaj, nici nu miră prea mult faptul că opinia președintelui este doar o critică, fără vreo propunere de rezolvare. Veți spune că un discurs în fața ambasadorilor nu era momentul potrivit. În regulă. Din păcate, nu am auzit cu nici o altă ocazie Ideea, Planul Alternativ, Propunerea. Cum care? A României. Cum unde? Acolo, la UE, unde sîntem acționari. Informarea, comunicarea, stîrnirea discuției serioase par a fi ultima grijă a unei administrații care se grăbește să critice lipsa de viziune a altora. Avem acum un consilier prezidențial care a fost comisar european, un ministru de Externe care a lucrat la post la Bruxelles ani de zile și un premier „mai comisar“ decît consilierul prezidențial. Tare greu de explicat timiditatea cu care se evită dezbaterile publice serioase, de profunzime, pe teme europene.

Ca atare, acum sîntem în starea secular-obișnuită românilor: ascultarea de Înalta Poartă. Dacă de acolo nu vin indicațiile suficient de rapid, în lipsa reflexului de a propune soluții proprii, intrăm în panică și prevestim sfîrșitul lumii.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
Republica Moldova, urmǎtoarea țintǎ a Rusiei. Cine sunt trimișii lui Putin ANALIZǍ
Federaţia Rusă devine tot mai prezentǎ în Republica Moldova, în contextul în care Ilan Şor, omul Kremlinului, a anunţat înființarea platformei Victoria, menitǎ sǎ adune opoziția pro-rusǎ

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.