Recent, Le Figaro a publicat un interviu cu reputatul filozof Pierre Manent. Director de studii la prestigioasa École des Hautes Études en Sciences Sociales, Manent este un european sadea lucid, care continuă să vadă lumea sub influența sănătoasă a mentorului său, Raymond Aron. Pierre Manent este foarte departe de a fi un activist înfierbîntat al Uniunii Europene, dovedind că poți fi 100% european chiar dacă nu te dai în vînt după UE. În același timp, el se află la egală și la fel de mare distanță de naționalismul irațional, dovedind că poți respecta națiunile și specificul lor fără să fii xenofob. De fiecare dată îl ascult cu atenție – și, din fericire, nu sînt singurul. Cărțile lui, cîteva traduse și în românește, sînt citite, iar mentoratul său este căutat. De altfel, doi dintre prietenii mei, Cristian Preda și Toader Paleologu, și-au făcut doctorate sub îndrumarea sa. Chiar dacă, astăzi, doar unul dintre ei mai gîndește ca profesorul lor, marca intelectuală erudită și echilibrată a lui Manent se poate observa în cei doi discipoli români.

Interviul la care mă refer a fost realizat la cîteva zile după ce președintele Macron a articulat, într-un discurs ce s-a vrut istoric, viziunea sa asupra viitorului Uniunii Europene. Firesc, Le Figaro l-a întrebat pe Manent ce părere are despre discurs și, mai ales, despre direcția în care liderii europeni vor să ducă Uniunea. Un prim răspuns a fost acesta: „De mai bine de douăzeci de ani, partida europeană are toată puterea în Europa. A reușit să-i discrediteze eficace pe toți cei care critică construcția europeană ca pe niște inamici ai Europei devorați de pasiuni triste. A refuzat cu tupeu să țină cont de cele două referendumuri ținute în 2005 în două dintre țările fondatoare ale Uniunii. Dacă Uniunea Europeană este astăzi incapabilă de o acțiune viguroasă ori semnificativă, această partidă europeană poartă întreaga responsabilitate. Cauza eșecului ei este simplă: demersul urmat a fost contrar oricărui bun-simț politic. Din moment ce s-a refuzat fondarea unor State Unite ale Europei așa cum fuseseră fondate Statele Unite ale Americii, printr-o constituție federală care a organizat în comun puterile de stat, așadar din moment ce statele-națiune europene au rămas principalii agenți ai uniunii, era în van să te comporți ca și cum Europa ar fi o putere federală, ca și cum păcăleala cu instituțiile comune va duce, la finalul procesului, la rezultatul refuzat de principiu, încă de la început.“ Chestionat asupra viziunii macroniste, Manent spune: „Președintele Macron a propus crearea unui fel de avangardă, ea însăși dinamizată de un cuplu (e vorba de cuplul franco-german, n.m.). Asta înseamnă să continuăm pe calea fatală: vom multiplica legăturile care, în loc să ne unească, ne vor dizolva. Există deja zona euro și restul. În zona euro vor fi, așadar, o avangardă și restul. Și, în avangardă, vor fi cuplul și restul. Și mi-e teamă că, deja, în cadrul cuplului nu vor fi unul și celălalt.“ Pledoaria lui Pierre Manent pentru realitatea statelor naționale europene și irealitatea Uniunii lor este cunoscută. El susține că, în continuare, în cadrele democratice, statul-națiune continuă să fie primordial pentru cetățenii europeni și că tot ce a realizat bun UE pînă acum se putea realiza mult mai simplu prin înțelegeri raționale între statele-națiune fără să existe tentativa unui fel de suprastat.

Însă cea mai interesantă parte a interviului este aceea în care Pierre Manent se referă la legendarul cuplu: „N-a existat niciodată un cuplu franco-german. A existat o reconciliere franco-germană. Germania a subliniat mereu în toate felurile că ea nu va renunța la plenitudinea existenței sale naționale.“ Și mai apoi: „Germania se găsește astăzi în situația națională cea mai favorabilă în care s-a găsit vreodată. Ea exercită asupra ansamblului european o hegemonie care este acceptată și adesea apreciată de toate statele europene. Ordinea actuală europeană concretizează, protejează și îmbracă într-un voal agreabil această hegemonie.“ Manent reamintește că „în 2009, Curtea Constituțională de la Karlsruhe a reafirmat suveranitatea Parlamentului german într-o Uniunea Europeană alcătuită din state suverane. Angela Merkel a luat în mod suveran și unilateral decizii politice majore care afectează direct viața tuturor partenerilor europeni cînd a părăsit orice program energetic nuclear sau cînd, în vara lui 2015, a deschis frontierele țării sale pentru migranți.“ Și dacă tot a venit vorba despre migranți, Pierre Manent oferă analiza sa: „Din ce în ce mai mulți oameni vor să vină să trăiască, provizoriu sau pentru totdeauna, în țări europene. Ce-i de făcut? Trebuie să distingem între solicitările lor de asistență de urgență și cererile lor de naturalizare. Trebuie să asigurăm asistență oricărui om a cărui viață este amenințată și orice discriminare în acest caz este injustă și odioasă. Dar statele-națiune trebuie lăsate să decidă asta, precum și condițiile în care acceptă cererile care vizează acordarea cetățeniei. Nu există un drept al omului de a deveni cetățean al unui anumit stat. O parte însemnată a opiniei publice din țările noastre este convinsă de contrariu. Dar dacă un asemenea drept ar fi fost recunoscut în trecut, niciodată națiunile europene nu s-ar fi constituit ca atare, iar migranții de astăzi nu ar fi avut unde să se ducă.“ Interviul se încheie cu o remarcă memorabilă: „Să nu credem că sîntem obligați să ne comportăm irațional ca să ne dovedim umanismul!“ Rațional fiind să protejăm, înainte de toate, comunitățile noastre.

Foto: wikimedia commons