Europa şi vitezele ei turceşti

Publicat în Dilema Veche nr. 682 din 16-22 martie 2017
Europa şi vitezele ei turceşti jpeg

Deocamdată e doar un război al cuvintelor. Dar ura mutuală se apropie de paroxism. În alte vremi ar fi fost, de mult, fierbinte. Iar conflictul turco-olandez nu e doar bilateral. El priveşte întreaga Europă şi, nu în ultimul rînd, pe români. Minţitul de popor la televizor nu e o reţetă rezervată României PSD-iste. Turcia oficială, naţio­nalist-islamistă, îl practică, fireşte, cu un succes similar. 

Interminabile sînt declaraţiile TV ale politicienilor de la Ankara, vituperînd strident în contra deciziei guvernului de la Haga de a interzice manifestările publice ale oficialilor turci, veniţi să facă în Ţările de Jos campanie electorală pentru o Turcie prezidenţială. Guvernanţii liberalei Olande ar fi „nazişti“, „fascişti“, o „ruşine pentru Europa“, afirmă, la televiziunile turceşti, omologii lor de la Ankara. Or, în mod picant, liderul lor, Recep Tayyip Erdogan, cel encomiastic admirat de Victor Ponta, vrea transformarea Turciei „pe modelul Germaniei lui Hitler“, după cum, potrivit ziarului Cumhuriyet, a afirmat liderul turc, cîndva. Ar urma ca ţara să fie prefăcută, prin referendum, dintr-un stat parlamentar în ceea ce s-ar putea numi o dictatură prezidenţială (islamistă), mai precis într-un regim în care Erdogan, ca şef al statului, să fie situat deasupra oricăror instanţe de control. Că astfel ar ajunge să guverneze discreţionar nu-l împiedică pe liderul islamist de la Ankara să ameninţe deschis antiautoritara Olandă.

Haga „va plăti un preţ piperat“, avertizase el, tranşant. Ulterior a sfidat efortul diplomatic al conservatorului premier olandez. Care, în ciuda riscului asumat ca, în actuala atmosferă înfierbîntată, să fie învins categoric, în scrutinul legislativ de miercuri, de adversarul său populist, Wilders, i-a întins o mînă lui Erdogan, afirmînd că „doreşte normalizarea“ raporturilor cu Turcia. „Mai întîi să plătească preţul“, a ricanat cu superbie neîndurătorul sultan. Acelaşi care, cu doar cîteva luni înainte, tranşase laş un litigiu cu preşedintele Putin, pupînd fără jenă papucul ţarului. 

E clar că pe Erdogan contextul politic al deciziilor guvernului Mark Rutte, cele întrucîtva similare ale Austriei, precum şi cele mai puţin abrazive ale Germaniei, ţări vest-europene cu minorităţi turceşti numeric considerabile, nu-l interesează nici cît negru sub unghie. Provocările Turciei au, între altele, scopul vădit de a produce suficientă emoţie naţionalistă în electorat pentru ca rezultatul referendumului turcesc pentru modificarea Constituţiei în sens neo-otoman să devină o formalitate. 

La fel de clar e că, de cealaltă parte, propaganda în favoarea unui model dictatorial contrazicînd flagrant şi valorile europene, şi pe cele, identice, aflate la baza alianţei NATO, din care, culmea, Turcia face parte, n-are cum să nu deranjeze rău. Cu atît mai mult cu cît, teoretic, UE continuă să negocieze aderarea la Comunitate a Turciei. Dar această propagandă turcă, exacerbată de acuzele absurde, antifrastice de-a dreptul, de „nazism“ şi „fascism“, proferate de un regim islamist cu tendinţe totalitare la adresa unor autorităţi dintre cele mai liberale, nu e decît una din sursele de conflict.

Net mai greu atîrnă alte neajunsuri. De pildă, faptul că nici de această dată, în acest al doisprezecelea ceas, continentul cel trecut prin Brexit nu e capabil să evite să-şi acutizeze disensiunile şi să-şi sporească problemele prin răţoiri la prieteni şi căciuliri faţă de adversari. Că nu şi poate regăsi vocea. Că îşi conferă, în schimb, în loc de o cale a unirii şi a aplanării crizelor, ultracontroversate planuri de multiplicare a „vitezelor“ integrării.

E chiar aiuritor că şi într-o fază în care funia se apropie de par, de vreme ce în Olanda şi în Franţa bat la uşă alegeri cu populişti în rol de favoriţi, iar Germania nu-i departe, Europa îşi permite să mai dea rateuri peste rateuri. Că, şi cu laţul de gît, Uniunea se arată prea puţin în stare să vorbească, totuşi, cu un glas unic, clar. Că ţări guvernate de stîn­ga, precum Franţa şi Suedia, continuă să se complacă în laşitate, cedînd în faţa şantajului electoral al regimului Erdogan. Că, doar presate de alegeri şi populism, state ca Olanda ajung, în fine, să răspundă obrăzniciei fără precedent a islamiştilor de la Ankara adecvat, aşa cum ar fi trebuit tratat regimul Erdogan din capul locului, acum mai bine de un deceniu. Atunci şi ulterior, Erdogan a mimat cu succes democratizarea, pentru ca Europa să-i acorde legitimitatea şi acoperirea necesare ca să lichideze opoziţia kemalistă, dimpreună cu conducerea armatei, cu presa liberă, cu independenţa magistraturii, spre a islamiza şi a distruge ceea ce fusese un stat pe cale de a deveni de drept.

De ce n-au fost auziţi atunci ziariştii, care au atras atenţia asupra pericolelor implicate de islamizarea Turciei? De ce i s-a făcut în continuare curte unui executiv sinistru, chiar şi în faza în care Turcia lui Erdogan se pregătea să arunce în aer alianţa cu Israelul, singurul stat democratic din Orientul Mijlociu? De ce i s au mai tras clopotele, în Vest, unui executiv tot mai odios, chiar şi cînd a devenit clar că Erdogan cochetează cu state şi alianţe antioccidentale, ba pînă şi cu terorismul ISIS, pe care l-a înarmat o vreme, în tentativa  de a prelua conducerea revoluţiei islamiste globale?

Mainstream-ul politic occidental afirmă că a replica excesiv de dur provocărilor turceşti înseamnă a face jocul populismului marca Erdogan. Adevărul acestei aserţiuni nu poate escamota doza de lichelism şi poltronerie inclusă în această reţetă a cedării în faţa escaladării agresivităţii şi aroganţei islamisto-naţionaliste, pe care doar fermitatea şi solidaritatea occidentală, dacă ar fi transatlantice, le-ar mai putea combate eficient şi lichida. Or, faţă de Turcia, UE a şi început să-şi aplice propunerea autodestabilizatoare a deplasării cu mai multe viteze. La maximum s-a accelerat Olanda. Conduse de piloţi sau copiloţi de stînga, alte ţări preferă să frîneze. Carambolajul pare inevitabil şi ameninţă să dezmembreze definitiv Comunitatea.

Nu doar Europa e însă în degringoladă. Ci şi democraţiile ei. Detestate cordial şi atacate de autocraţi ca Putin şi Erdogan, ele sînt sub stare de asediu şi din interior. Pericolul nu-l reprezintă atît autocraţiile externe, cît, mai ales, discreditarea internă a sistemelor liberale, din pricina laşităţii şi lipsei de principii ale democraţilor în faţa exponenţilor de pretutindeni ai populismelor şi extremismelor. 

Petre M. Iancu este jurnalist la Deu­tsche Welle.

(articol apărut pe dw.com)

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.