Da, ştire de senzaţie! Parlamentul European a dat în judecată Consiliul European. Sună straniu. Este straniu. Înţelesurile sînt, însă, interesante. În primul rînd, speţa. Carevasăzică, relativ de curînd, Consiliul a aprobat modificări ale regimului Schengen. Schimbările sînt spectaculoase. Statele membre pot (re)introduce, în anumite condiţii, controale la frontieră. Altfel spus, celebrul spaţiu Schengen, cel după care de atîta vreme tînjim, se cam goleşte de sens şi conţinut. Motivele oficiale pentru această modificare ţin de lupta contra terorismului şi a traficului de droguri, prostituate, arme, maşini furate sau ţigări fără timbru. Fie vorba între noi, la vremi de criză, cred că măsura este mai degrabă protecţionistă pentru pieţele naţionale ale muncii. Un soi de lovitură sub centură aplicată celebrei directive Bolkestein, care prevedea libertatea de mişcare a serviciilor în spaţiul comunitar.

În mod logic, ai zice că Parlamentul are şi el acelaşi interes: limitarea traficului ilicit în spaţiul economic al Uniunii. Mda, o avea. Nici un parlamentar nu poate pretinde altminteri. Numai că, în forma enunţată de Consiliu, amendarea regulamentului Schengen devine o treabă bilaterală. Adică, statul membru X şi statul membru Y decid că e cazul să bage oarece controale la frontieră. Sună legitim pentru o organizaţie interguvernamentală. Numai că (o parte a) UE doreşte a fi mai mult. O organizaţie interguvernamentală nu are nevoie de un parlament direct ales de către cetăţenii tuturor statelor membre. De aceea, miza procesului care urmează este mult mai mare decît nişte amărîte de controale de frontieră. Fie vorba între noi, defel „amărîte“ la nivel simbolic şi chiar practic, dar asta e altă poveste. În afară de celebra bătălie pentru putere între Parlament şi Consiliu (veche de decenii), miza importantă este chiar definiţia Uniunii Europene: asociere de state membre bazată pe tratate interguvernamentale sau un spaţiu comun (politic, economic şi, mein Gott: fiscal…). Aceasta este adevărata miză. Ironie suplimentară, întru deplină zaveră instituţională: Angela Merkel este nevoită să aibă un discurs cvasischizoid. Germania doreşte uniune fiscală (control asupra bugetelor naţionale cu probleme), dar, la Consiliu, vrea relaţii interguvernamentale în privinţa Schengen. Cam la fel şi în privinţa Franţei. Hollande nu este de acord cu Merkel în ceea ce priveşte rolul Băncii Centrale Europene. Franţa doreşte (acum) ca BCE să fie emitent de euro-obligaţiuni, ceea ce se traduce prin tipărire de monedă. Americanii îi zic quantitative easing. La români se numeşte „punem tiparniţa în funcţiune“. Adică, apel la o eventuală inflaţie. Nemţii nici nu vor să audă de aşa ceva. Aşadar, Franţa îşi doreşte, de asemenea, o integrare financiară mai profundă, dincolo de relaţiile interguvernamentale tipice, de la Consiliu. Numai că nici Hollande (în calitate de 1/27 din Consiliu) nu e dispus să-i lase Parlamentului (Marele Integrator, nu?) prea mult spaţiu de decizie. Adîncirea integrării, da. Dar să o facem noi, nu Parlamentul.

Cît despre britanici, nici o schimbare în poziţia lor. Ei nu doresc decît o uniune vamală versiunea 2.0. În rest, veto hotărît, cu condiţia să fie influenţi în continuare şi să îşi servească interesele cît mai bine. Un fel de „stau pe tuşă, dar am voie să pasez“.

În atare context, care ar fi poziţia României? Păi, aprofundarea integrării este afirmată sus şi tare de toţi ai noştri. Fie vorba între noi, ar fi cea mai bună umbrelă de protecţie, în actualele condiţii. Numai că ar trebui să avem un parlament naţional capabil (după cum spune tratatul Lisabona) să lucreze în chestiunile europene. Ceea ce nu se întîmplă şi nici nu se va petrece o perioadă de acum încolo, după cum simt eu pulsul politic naţional.

Carevasăzică, vremi interesante la Bruxelles. Tranziţia de la tratat interguvernamental la ipoteticele „State Unite ale Europei“ va avea o etapă într-o sală de tribunal. Curat diversitate în unitate!

P.S. Cu ocazia campaniei electorale am auzit despre „cetăţeni ai Uniunii Europene“. Pare-se, aşa scrie în legea electorală. A se revizui. Corect este: „cetăţeni ai altor state membre ale Uniunii Europene“.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.

Foto: wikimedia commons