Dificultatea de a fi conservator în România

Publicat în Dilema Veche nr. 690 din 11-17 mai 2017
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Acum 11 ani, scriam în paginile acestei reviste un articol în două părți despre dificultatea de a fi conservator în România. Am dat, întîmplător, de acel text și nu mă pot opri să îl rescriu pentru că unele împrejurări la care mă refeream, firește, s-au schimbat. A rămas, însă, perfect validă prima observație cu care deschideam articolul: „În România, nu e deloc greu să fii liberal sau să fii socialist. Cel mai greu e să fii conservator.“ Azi, știu mai bine și de ce: liberalii nu te înțeleg, iar socialiștii te detestă.

Fundamental, conservator este acela care preferă procedurile instituţionale revoluţiilor, schimbările chibzuite reformelor, tradiţia verificată inovaţiei aventuroase. La noi, conservatorul se află de la bun început într-o situaţie imposibilă. Nimic din trecutul recent al României nu este de păstrat. Din ultimii 70 de ani, pur și simplu nu ai ce să conservi. Nici refugiul în interbelic nu poate fi reconfortant pentru un conservator adevărat. O fi arătat România dintre războaie excelent din punct de vedere cultural, dar politiceşte a fost mai degrabă instabilă şi haotică decît democratică şi solidă, aşa cum vrea un conservator. De altfel, nici atunci conservatorii nu aveau mare trecere. În fine, nici anii lui Carol I nu mai pot aduce azi soluţiile pentru care să merite să lupți intelectual, ideologic sau chiar politic. România de acum nu mai are nici o legătură cu România de atunci. De aceea, liberalii şi socialiştii, oameni ai schimbării, au succes la noi, iar conservatorii, oameni ai evoluțiilor firești, naturale, nu prea. Aproape toți românii sînt sătui pînă la exasperare de România, așa că presiunea publică pentru schimbări de magnitudine este imensă. Și, după decenii de eșecuri, este potențată de frustrare colectivă. Așa că nimeni nu are urechi pentru mesajul conservator.

Însă cred și acum că dificultatea supremă pentru cel care vrea să fie conservator în România este eradicarea eticului şi a decenţei din spaţiul public. Instituţiile noastre, bizantine şi bizare, pendulează spectral între incompetenţă şi abuz, seamănă cu labirinturi întunecoase în care, odată pătruns, ţi se poate întîmpla orice. Ele nu mai sînt, de multe decenii, păstrătoarele moralei publice. Atunci, cum mai poţi să fii conservator în România de azi?

Este de spus, pentru informarea minimală a celor care încă nu știu, că echivalarea conservatorismului cu opoziția la orice schimbare, cu rigiditatea și imobilismul este un abuz propagandistic al stîngii liberal-socialiste. Conservatorul nu se opune schimbărilor, ci doar unui anumit fel de a schimba. Spre deosebire de revoluţionari, de radicali, de reformatorii incurabili, de terapiştii prin șoc, conservatorul crede că schimbările sînt dezirabile numai dacă vin natural, firesc, din logica lucrurilor, se întemeiază pe necesar şi nu pe utopii sau programe. Asta nu înseamnă că voinţa (eventual politică) nu are un rol în schimbare. Să nu uităm că una dintre marile figuri ale conservatorismului secolului al XX-lea, Margaret Thatcher, şi-a început mandatele succesive de prim-ministru printr-o reformă radicală a serviciilor publice. Thatcherism-ul însă a fost posibil pentru că a schimbat instituţii şi proceduri, legi şi reguli, dar temeiul etic al serviciului public britanic era acolo și a fost conservat. Era acolo de secole.

Conservatorul crede că societatea preexistă individului. Spre deosebire de contractualişti, conservatorul nu crede că aranjamentele sociale se fac şi se desfac asemenea pactelor, ci au rădăcini adînci care trebuie respectate şi, spre deosebire de socialişti, nu crede că relaţia individului cu societatea este mediată de clase sociale, ci de probitatea morală şi de competenţa profesională individuală. Puterea în societate este a instituțiilor şi nu a oamenilor care le populează, iar statul exercită, înainte de orice, o autoritate morală, căci instituţiile, deşi subiect al aranjamentului constituţional, sînt autonome.

Deşi e greu să fii conservator în România, există mulţi oameni care, dacă nu se definesc ca atare, se simt mai degrabă conservatori. Opţiunile lor interioare, modul lor de viaţă, felul lor de a înţelege lumea sînt coerente în orizontul neamenajat al conservatorismului românesc. Astfel, chipul conservatorului român se compune încet-încet.

Încerc, acum, o rapidă schiţă de portret. Fiind o natură antiutopică, conservatorul român este deopotrivă anticomunist şi antifascist. El crede în Dumnezeu, dar nu în sens „spiritualist“ sau „non-denominaţional“, ci în sens evanghelic, şi se socoteşte aparţinător al Bisericii Sale fără emfază, fără gesticulație, fără să facă prozelitism. Prin urmare, conservatorul crede că există ceva sacru în cuvîntul dat sau în instituţii sociale pe care alţii le consideră anacronice, precum căsătoria, familia, prietenia – şi nu acceptă denaturarea lor. E preocupat să trăiască bine, e responsabil faţă de familia sa şi faţă de lume în general (ştie că lumea nu începe şi nu se sfîrşeşte cu el) şi îşi pune mereu problema utilităţii sale sociale. Judecă lumea și după criterii utilitariste, şi după criterii etice, în acelaşi timp. Simte că asumarea tensiunii dintre util și moral este o obligație care derivă direct din umanitatea sa și știe că excluderea oricăruia dintre cei doi termeni duce la dezastru – de aceea, nu va accepta niciodată să judece lumea altfel. Ideea lui despre justiție exclude varianta „justiției sociale“ și aderă direct la sursele primare ale teoriei statului de drept. Crede că socialul este intrinsec naturii umane şi, de aceea, crede că obligaţiile individului sînt absolut egale ca importanţă cu drepturile şi libertăţile sale. Vrea un stat puternic, dar discret, care să nu aibă altă menire decît asigurarea securităţii cetăţenilor săi. Iar cînd securitatea cetăţenilor este în pericol, vrea ca statul său să fie în stare să răspundă rapid, exact pe măsura pericolului, şi cu ceva în plus, dacă se poate. Nimic nu-i este, însă, mai prețios decît libertatea individuală. Așadar, o piaţă liberă şi decentă este singurul criteriu al valorii sociale, iar statul de drept e singura organizare juridică acceptabilă. Înţelege rostul adînc al gestului gratuit, al donaţiei şi al carităţii. El crede în diferenţă şi o respectă, are preferinţe pe care le exprimă dezinhibat şi poate fi – cum se spune azi cu reproş – „opinionated“. Rasismul îi este cu totul străin. Dar conservatorul crede că ordinea socială presupune o ierarhie. O lume corect ordonată este o lume corect ierarhizată. Iar o ierarhie socială corectă înseamnă că unii sînt „sus“ și alții „jos“ în cetate strict în temeiul valorii profesionale și morale a fiecăruia. Conservatorul este gata să recunoască oricui ceea ce recunoaşte pentru sine – acesta este singurul sens în care se poate vorbi despre egalitate într-o viziune conservatoare. Oricine intră în acest profil e conservator.

Astfel, cred că în România de azi există mulţi oameni care împărtăşesc o viziune conservatoare asupra lumii, care îşi construiesc viaţa după opţiuni conservatoare. Acum, ei nu se recunosc pe deplin în nici o formaţiune politică de pe eşichierul nostru bezmetic. Ei au votat mereu împotriva partidelor dlui Iliescu pentru că erau continuatoare ale comunismului, dar au fost mereu nemulţumiţi de guvernările „de dreapta“. Au văzut prea multă versatilitate, prea multă incompetenţă și prea multă corupție în aceste guvernări. Sigur că, pus să aleagă între socialism şi liberalism, conservatorul va alege liberalismul. Dar nu o va face cu inima întreagă. Eşecul organizării politice a curentului conservator în România este consecinţa directă a dificultăţilor pe care conservatorul le întîmpină în a se manifesta ca atare în spaţiul nostru public mai ales din cauza unei oribile și masive manipulări a termenilor.

O presă confuză (exact aceeași presă mainstream care, de pildă, o numește pe Marine Le Pen „extremistă de dreapta“, fără să-i fi citit proiectul economic, care este aproape comunist și profund antiliberal, doar pentru că „extremist de stînga“ nu sună la fel de periculos ca „extremist de dreapta“) face un portret deprimant conservatorului român: sărac, cu mentalitate de asistat, religios în sens rudimentar (adică un amestec de teamă inexprimabilă, de superstiţii cam păgîne şi de fascinaţie pentru „paranormalul“ tabloid), misogin, înapoiat, necablat la binefacerile Internetului, cu studii submedii. Dar nici una dintre aceste trăsături nu este proprie conservatorului.

Un conservator nu poate fi un simpatizant al asistenţei sociale şi, cu atît mai puţin, un nostalgic al comunismului. Tocmai pentru că ia credinţa în serios, el nu poate fi superstiţios, bigot sau „paranormal“. Apoi, un conservator nu poate fi misogin; rezervele faţă de activismul feminist nu sînt același lucru cu misoginismul. În fine, nimic mai străin unui conservator decît intoleranța.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Dan Negru, revoltat că prețul de intrare la Castelul Peleș este mai mare decât cel de la Versailles: „Regalitatea a dat-o în gard” VIDEO
Dan Negru a postat un filmuleț pe paginile sale de socializare în care arată că este mai scump să vizitezi Castelul Peleș, decât Palatul Versailles, al regilor Franței.
image
Detalii tulburătoare din dosarul polițistului omorât în timpul unei vânători ilegale. Cum a vrut inculpatul să ascundă fapta
Un tânăr polițist din București a murit după ce a fost împușcat în urma unei partide de vânătoare fără autorizație. Bărbatul care l-ar fi împușcat accidental a fost condamnat, dar nu și-a recunoscut faptele
image
Localnicii din „Toscana României”, călare pe biciclete electrice în loc de cai. Detaliile unui program turistic special FOTO
O regiune din Vâlcea, aflată pe faimosul traseu din Ținutul Vinului de Drăgășani, a accesat un proiect pe fonduri europene prin care a achiziționat 60 de biciclete electrice off-road pentru șase localități, menite să fie închiriate

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.