Democraţiile de limbă engleză şi restul

Publicat în Dilema Veche nr. 677 din 9-15 februarie 2017
Ochi pentru ochi jpeg

Poate că una dintre intuițiile foar­te transparent sugerate de Win­ston Churchill în imensa lui A his­tory of the English speaking people este a­devărată: în cele din urmă, va fi o con­frun­tare între democrațiile anglofone și celelalte democrații. Cu mențiunea, fi­reș­te, că asta nu înseamnă război. Dar înseamnă, desigur, că o uniune deplină între ele nu va fi posibilă. Democrațiile de limbă engleză au particularitățile lor imediat vizibile. De la sistemul de drept la modul în care metabolizează voința po­porului, de la viziunea raporturilor dintre individ și societate la etosul capitalismului, multe sînt diferențele dintre lumea democrațiilor anglofone și celelalte democrații. Recent, am mai avut o probă.

După ce, cu o mică, dar indiscutabilă majoritate, poporul britanic a votat ca Regatul să părăsească Uniunea Europeană, o grămadă de comentatori din democrațiile continentale și-au exprimat speranța că decizia finală cu privire la Brexit va fi luată, totuși, în Parlament, unde curentul „Remain“ avea o largă majoritate. Ce sperau toți acești comentatori, iubitori ai democrației, firește, era că Parlamentul va anula cumva decizia populară. De dragul Uniunii Europene, proiect esențialmente democratic, voința poporului britanic ar fi fost bine să fie anulată de propriul Parlament. Asta era în iunie. Șapte luni mai tîrziu, urmare a unei decizii a Curții Supreme britanice, votul asupra declanșării Brexitului a venit în Parlamentul de la Londra. Același Parlament care mustea de „remainers“ a votat, acum, Brexitul. Și, dacă scorul referendumului din vară a fost de 52% pentru și 48% împotriva ieșirii de UE, scorul în Parlament a fost zdrobitor: 498 pentru și 119 împotrivă. Ce anume a făcut ca un Parlament să-și schimbe atît de radical opțiunea? Simplu: respectul pentru votul popular. Nu mă îndoiesc că cei mai mulți parlamentari britanici cred că țara lor nu trebuia să părăsească Uniunea. Cînd cu referendumul din vară, au făcut campanie pentru asta și au contribuit cum au putut ca votul popular să fie invers decît a fost. Dar, dacă poporul a decis ceva, parlamentarul nu se mai poate opune. Nu este vorba aici de un mandat imperativ în sensul teoriilor politice – parlamentarul britanic este ținut de mandat moral. Imperativ nu este „contractul“ stabilit prin votul în alegerile parlamentare, căci parlamentarismul britanic este cel mai liber sub acest aspect; imperativă este obligația morală de face ce spune poporul, dacă tot l-ai chemat să se pronunțe direct într-o anumită chestiune. Cum ar fi ca poporul britanic să spună ceva, iar Parlamentul să spună invers? Un divorț între popor și Parlament este de neimaginat în democrațiile anglofone.

Ei bine, în celelalte democrații treaba asta este mai relativă. Parlamentul are autonomia lui, iar distanța pe care elita politică o simte față de popor este ceva mai mare – o bună doză de aristocrație se poate observa în democrațiile non-engleze. Fenomenologia ipocrit-democratică a păcălirii referendumurilor în Europa continentală este spectaculoasă și, dacă am privi-o mai de departe, chiar comică. De la felul constituțional-sofisticat în care francezii au fentat referendumul asupra Constituției europene din 2005 la modul ghiolbănesc în care românii pur și simplu au ignorat propriul lor referendum privind trecerea la sistemul unicameral și micșorarea numărului de parlamentari din 2009, cazuistica democrațiilor care cheamă poporul să se pronunțe și apoi fac invers decît a spus poporul este destul de bogată. Primirea entuziastă a Brexitului la Casa Albă (readucerea bustului lui Churchill în Biroul Oval, poveste despre care am scris aici acum cîteva luni, este un semnal puternic) înseamnă, însă, o puternică lovitură dată Uniunii Europene și merită să ne gîndim dacă nu cumva această regrupare a două dintre cele mai importante democrații anglofone este un semn al diferenței față de democrația Europei continentale.

În plus, Trump aduce o stridență nouă. El pare a fi primul președinte american care vrea destrămarea Uniunii Europene. Relațiile transatlantice au mai cunoscut momente tensionate. La începutul anilor 2000, cînd administrația Bush a decis să invadeze Irakul, o bună parte a europenilor s-au opus. Totuși, chiar și atunci, o altă (nu mai puțin bună) parte a europenilor au mers alături de americani, chiar dacă nu neapărat la război, dar măcar din punct de vedere politic. Acum, însă, e cu totul altceva. De data asta, întreaga Uniune este sub egală presiune. Acum nu mai e vorba despre divizarea Uniunii între „vechea Europă“ și „noua Europă“ sub aspectul strict al unei opțiuni de securitate, ci despre disoluția UE. De ce vrea Trump așa ceva cînd este evident că o atare prăbușire politică este contrară intereselor americane? Voi încerca, într-un text viitor, să găsesc o explicație. Oricum, transplantul Marii Britanii din corpul Europei în corpul Americii ne lasă amputați.

Iar noi, cei rămași izolați pe continentul încețoșat (vă amintiți bancul: un buletin meteo englezesc anunță că e ceață pe Canalul Mînecii spunînd că Europa a fost învăluită de ceață), trebuie să constatăm unele lucruri nu tocmai plăcute. Am fost multă vreme obișnuiți să considerăm partea vestică a Europei drept flancul solid, de nu chiar izvorul principal al forței Uniunii Europene. Pînă de curînd, problemele Uniunii Europene erau „specialitatea“ Estului. O călătorie politică prin Europa, de la Vest la Est, era o călătorie dintr-o lume așezată, certă și prosperă, spre inconsistență, echivoc și nevoi nesfîrșite – o călătorie dinspre alb spre negru prin nenumărate tonuri de gri. O asemenea călătorie însemna afundarea treptată în Levant, așa cum intri în apă, la mare: cu fiecare pas, te scufunzi tot mai mult. Acum, nu mai e așa. Și nu doar că nu mai e așa, dar partea altădată sigură a Europei a devenit una dintre marile ei vulnerabilități. După Brexit și primele gesturi diplomatice ale lui Donald Trump, Europa s-a trezit de-a dreptul înconjurată de inamici. O scrisoare pe care președintele Consiliului European a trimis-o, la finele lunii ianuarie, celor 27 de membri (Marea Britanie este deja scoasă din „mailing list“) propune o viziune sumbră. Există, spune Donald Tusk, trei categorii de amenințări la adresa Uniunii noastre. Prima categorie constă în amenințări externe: Rusia, China și America lui Trump subminează unitatea Europei, la care se adaugă terorismul, războaiele din Orientul Mijlociu, anarhia din Africa, islamul radical. A doua categorie de amenințări este de natură internă: creșterea tendințelor politice centrifuge, naționalismul, populismul și euroscepticismul, „egoismul național“, după vorba lui Tusk. În fine, a treia categorie de amenințări este de natură intelectuală: elitele europene nu mai au încredere în proiectul Uniunii și pun sub semnul întrebării valorile democrației liberale. Cine să mai militeze în interiorul Europei pentru Uniune, dacă intelectualii devin tot mai rezervați?

Dacă analiza lui Donald Tusk este corectă, atunci trebuie să admitem că „privilegiul“ Estului de a fi furnizorul de probleme al Europei s-a pierdut. Aversiunea față de UE, fie că se citește în cărțile intelectualilor zilei, fie că se vede în popor, este, mai degrabă, un fenomen al Vestului. Un estic de vreo 60 de ani, să zicem, zăpăcit de cîtă istorie i-a fost dat să trăiască, ar putea să le reproșeze vesticilor cam așa: m am născut în comunism, într-o vreme în care și vouă vă cam surîdea ideea, apoi m-ați scos de acolo pentru că ajunsesem într-un coșmar și m-ați vîrît în Uniunea Europeană, unde zorii erau senini și soarele plăcut, iar acum îmi spuneți că nu mai e bine nici aici și vreți să mă plasați, la rigoare, înapoi în grija ursului! Nu-i cam mult pentru o singură viață?

În scrisoarea la care m-am referit mai sus, Donald Tusk sugerează liderilor europeni că atitudinea utilă în fața acestor multiple amenințări este regăsirea mîndriei de european. Să înfruntăm vremurile cu puterea pe care ți-o dă mîndria de a fi ceea ce ești. Europa este, totuși, o superputere economică, leagănul civilizației lumii, creatoarea celor mai bune lucruri pentru om – adaug eu. Să ne amintim pe ce fundament stăm și să ne gîndim împreună la viitor! Dacă citesc eu bine aceste rînduri, ceea ce vrea să spună Tusk este că democrațiile continentului ar trebui să învețe ceva esențial de la democrațiile angolofone.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.