Criză în Germania, după ce negocierile pentru formarea unui guvern au eșuat. Așa-numita coaliție jamaicană (CDU + FDP + Verzi) a crăpat înainte să se nască. Angelei Merkel i se reproșează că a fost prea intransigentă – deși, cel puțin în prima etapă a negocierilor, i-a fost atribuit doar rolul de „moderatoare“ a discuțiilor. Celorlalți parteneri ai coaliției li se reproșează că nu vor să-și asume responsabilitatea guvernării într-un context politic intern și extern dificil și, mai ales, într-un moment al polarizării electoratului. Temele cele mai disputate sînt, aşa cum era de aşteptat, migraţia şi energia. Aici a avut de întîmpinat poziţiile divergente ale liberalilor şi, respectiv, ale ecologiştilor. Merkel și CDU au pierdut cel mai mult, pentru că refuză să se distanțeze de „cultura ospitalității“ – acuză un articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung. Ba nu, FDP va pierde încrederea electoratului, căci ei au suspendat negocierile – scrie în Sueddeutsche Zeitung. Președintele Frank-Walter Stein-meier, care va trebui să numească, în curînd, un cancelar federal, le cere partidelor alese mai multă responsabilitate.

Ce e de făcut? Care sînt posibilele ieșiri din criză? O primă variantă ar fi ca CDU, respectiv Angela Merkel, să-și asume guvernarea pe cont propriu. Un guvern federal minoritar nu a mai existat în Germania niciodată de la fondarea Republicii Federale Germania încoace. Teoretic, nu ar trebui să fie o problemă. În diverse alte democrații europene, s-a dovedit o soluție viabilă. În plus, dincolo de eșecul de a forma un guvern acum, în condițiile prezente, adică, Angela Merkel a dovedit că știe să-și păstreze partenerii și, în același timp, principiile de guvernare. După trei mandate consecutive de cancelar, Angela Merkel are încă destulă autoritate și, în bună măsură, chiar și popularitate. Dacă tot e să fie guvern cu sprijin minoritar, atunci ea e singura capabilă să treacă de votul de învestitură și, poate, chiar să-și ducă mandatul la bun sfîrșit. Dacă se va ajunge la această formulă, va fi o bătălie de anduranță, căci e infinit mai greu să conduci un guvern bazat pe o majoritate cu geometrie variabilă, care va primi (sau nu) voturile în camera inferioară în funcție de interesele partidelor, decît ce-a fost pînă acum, adică un guvern de (mare) coaliţie. Noul guvern va fi, fără îndoială, mult mai fragil. Asta, în condițiile în care stabilitatea e o valoare de bază în cultura politică germană. Dar instabil nu înseamnă neapărat mai puțin eficient. Căci, nevoit să și chestioneze în permanență programul, obligat să se deschidă, să aibă în vedere eventualele obiecții, să mulțumească pe toată lumea sau măcar pe cît mai mulți, își va nuanța neîncetat poziția. CDU va fi constrîns să joace la centru.

O eventuală reluare a discuțiilor pentru formarea unei coaliții tip Jamaica – foarte puțin probabilă, chiar și după îndemnul președintelui Steinmeier – ar fragiliza capacitatea de negociere a CDU și ar periclita poziția de cancelar a Angelei Merkel. Dar este, şi aceasta, o variantă de lucru.

A treia soluţie: încă o Grosse Koalition. Dar socialiștii lui Martin Schulz – marii perdanți la ultimele alegeri – exclud orice dialog cu CDU și sugerează că ar vrea alegeri anticipate. Foştii parteneri de guvernare ai lui Merkel speră să-şi refacă forţele în urma eşecului CDU de a forma un guvern.

Alegerile anticipate, a patra variantă posibilă, nu sînt luate în calcul, deocamdată, de președinte. Are toate motivele să amîne această decizie cît mai mult. Tocmai pe fondul crizei politice, tocmai în urma eșecului Angelei Merkel de a forma o coaliție capabilă să guverneze, nu e exclus ca partidele extremiste (AfD și Die Linke) să obțină mai multe voturi decît au strîns în septembrie. Cît despre partidele mainstream, e greu de spus dacă îşi vor păstra simpatizanţii. După o asemenea criză, e de presupus că se vor mobiliza mai degrabă cei dezamăgiţi de democraţie, adică votanţii extremelor. Pînă una-alta, 45% din germani ar fi de acord cu organizarea alegerilor anticipate, conform unui sondaj de opinie. Angela Merkel crede şi ea că asta e soluţia.

Germania conta, în Europa, ca un model. O țară stabilă din punct de vedere economic și politic, cu o acțiune politică previzibilă, o democrație orientată spre consens. Impasul de acum arată că s-a stricat locomotiva.