Două evenimente importante are președintele PSD pe agendă în primăvara asta. Primul dintre ele este congresul PSD programat la finalul săptămînii. Adunarea i-ar putea consolida lui Liviu Dragnea puterea în interiorul unui partid deja vlăguit și lipsit de orice energii pozitive. Nesigur pînă aproape de paranoia, dl Dragnea se teme ca nu cumva vreunul dintre ceilalți lideri ai PSD să capete brusc autonomie și ambiție înaintea alegerilor de anul viitor.

De asemenea, președintele PSD are nevoie să își întărească imaginea de lider puternic, capabil să controleze administrația, după ce o serie de dezvăluiri neplăcute l-au înfățișat ca participant pe la diverse întruniri ale acelor structuri pe care domnia-sa le numește sobru „statul paralel“. Altfel spus, dl Dragnea are nevoie să proiecteze atîta putere încît nimeni să nu îi poată reproșa ipocrizia sau, mai rău, lipsa de anvergură. Întreaga sală a congresului trebuie să vadă în liderul său un părinte al partidului și al națiunii (nivel Iliescu) și nu un slujbaș mărunt, ambițios, ezitant și răzbunător.

A doua chestiune a primăverii, cumva legată de prima, e procesul care l-ar putea trimite pe liderul PSD de pe culmile puterii direct în închisoare. Legătura dintre cele două își are baza în teoria din jurul liderului PSD care pleacă de la prezumția că judecătorii se vor gîndi de două ori înainte să condamne un om aflat pe culmile administrativ-politice ale României. Au fost oameni importanți condamnați, dar nici unul în deplin exercițiu al puterii, așa cum ar fi cazul dlui Dragnea. Președintele PSD și cei cîțiva strategi toxici de prin jurul său mizează tocmai pe greutatea pe care ar trebui să o suporte autorul unei asemenea premiere.

Închipuiți-vă pentru cîteva momente scena. Să presupunem că decizia e luată într-o zi de luni, pe la prînz, așa.

În sediul partidului, dl Dragnea tocmai i-a trasat cîteva directive doamnei Dăncilă. Doamna Dăncilă a zis „da“, “da“ și „da“, apoi a plecat să le execute. Urmează întrevederea cu adevăratul premier, Darius Vâlcov. De-abia acum se iau deciziile importante. În afara sediului PSD, presa o ascultă plictisită pe doamna premier, care declamă fraze învățate chiar în dimineața aceea. Pe ușa din spate mai intră cîte un membru al Biroului Permanent al partidului. Ședințele BP au loc în mod tradițional la începutul săptămînii și acela e momentul în care dl Dragnea împarte aristocratic indulgențe.

Pe lîngă jurnaliști trece ostentativ Gabriela Firea. Ziariștii o abandonează pe doamna premier și încearcă să discute cu primarul Capitalei. Doamna Firea emite la rîndu-i cîteva propoziții desprinse din punctajul consultanților, dar, spre deosebire de Viorica Dăncilă, primarul Capitalei a participat la realizarea acelui punctaj și chiar înțelege ce spune. Despre doamna Firea nu va putea afirma nici un parlamentar național sau european că nu i-a auzit niciodată vocea. E o diferență de anvergură acolo. A ambițiilor și resurselor.

În centrul agitației, la distanță egală de fiecare satelit, stă Liviu Dragnea. În umbra sa cresc prudent pesediști. Iar umbra sa e lungă. El are puterea de a-i opri sau de a-i ocroti. Și ia decizii pe tema asta în fiecare săptămînă. Împarte favoruri sau pedepse și îi place să creadă despre sine că e aspru, dar drept. În fapt, e doar temător.

Apoi vine vestea. Ştirea de care se temuse. Sfîrșitul. Alungă rapid din minte gîndul unui salt peste gardul din spate, înspre ambasada din apropiere, deși în prima secundă de disperare ideea nu părea chiar stupidă. Mai ales în momentul în care, cu un entuziasm tîmp, Codrin Ștefănescu se oferise să facă orice ca să îl ajute. I-ar fi plăcut să îl folosească pe Codrin drept treaptă pentru saltul final.

Decide să se predea, nu înainte de a ține un scurt discurs patetic, pregătit spontan de consilieri.

Pînă atunci însă, are cîteva minute pentru a contempla dezintegrarea propriei cariere, clădite în ani de zile. Lunga sa umbră dispare la două minute după ce știrea „se sparge“ pe ecranele televizoarelor. Parcă n-ar fi avut niciodată toată puterea aceea.

Gabriela Firea nu mai ajunge pînă în biroul său și se întoarce către presă, căreia îi amintește ce partid mare și stabil e PSD, ce nevoie de liniște și administrare corectă are țara și cum, sigur, îi pare rău de domnul Dragnea, dar toată lumea trebuie să privească spre viitor. Spre președinția Consiliului UE, spre obiectivele din programul de guvernare, spre bunăstarea oamenilor simpli. Nu lipsește totuși o remarcă satisfăcut-scrîșnită. “De-abia acum e nevoie de un congres.“ Sigur, dacă partidul va cere, ea nu va ezita să preia frîiele. Însă numai dacă va fi nevoie.

Doar cîțiva metri mai încolo, în sediu, telefonul încă-președintelui PSD sună insistent. Nu răspunde nimeni. E doamna Dăncilă. Cui îi mai pasă de doamna Dăncilă?

Lovitura de grație vine tot prin televizor, de unde se aude vocea lui Marian Oprișan, care spune ceva despre încrederea în Justiție, nici nu mai contează ce. Oftează: „Mariane, Mariane…“

În drum spre Rahova, bănuiește o nuanță batjocoritoare în privirea șoferului. Încearcă din greu să nu se gîndească la ea, dar nu reușește.

Nu mai apucă să vadă status-urile de Facebook ale liberalilor, care par să creadă că dispariția sa le justifică pretențiile pentru preluarea guvernului. Dar, dacă le-ar vedea, ar rîde un pic.

***

Ei bine, de coșmarul acesta se teme Liviu Dragnea. De aceea o să vedem la congresul PSD manifestări de putere discreționară și aceleași veșnice aluzii la lucruri care s-ar putea întîmpla dacă voința președintelui nu va fi respectată. Din păcate, pesediștii, în marea lor majoritate, vor crede că așa e. Nici unul nu va avea curajul de a proiecta un scenariu precum cel de mai sus, urmat de întrebările legitime și firești despre cum s ar putea ieși totuși onorabil din această situație. Congresul PSD va fi un spectacol al derivei și fricii. Muppets trecuți de partea întunecată a forței.

Or, aici, dincolo de orice alte trăsături de caracter și/sau competențe, trebuie operată o comparație necesară. Confruntat la rîndu-i cu un proces, președintele PNL, Ludovic Orban, a renunțat să mai candideze și să mai ocupe poziții pe banii statului. A scăpat de acuzații și acum e un om liber. Ba chiar are la dispoziție un oarecare ascendent moral. De cealaltă parte, dl Dragnea luptă cu toate mijloacele din poziția de al treilea om în stat și calcă în picioare orice capital de simpatie ar putea obține chiar și în eventualitatea achitării.

Indiferent de verdict, la finalul procesului, Liviu Dragnea va fi vinovat de umilirea statului român și a instituțiilor sale. Va purta vina degradării mediului politic și a pervertirii nefericite a administrației. Nu sînt sigur că așa ceva se poate grația. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.