Poate cel mai bizar lucru pe care l-am citit la începutul ăsta de an, deloc lipsit de bizarerii și motive de îngrijorare, e un articol din Washington Post în care sînt prezentate datele unui sondaj. Tema: percepția americanului de rînd asupra numărului participanților la ceremonia de inaugurare a primului mandat al președintelui Donald Trump. Cititorii Dilemei vechi știu, probabil, care sînt motivele pentru un astfel de neobișnuit exercițiu. Președintele ales a promis că va fi o ceremonie impresionantă și fără precedent, fotografiile au arătat că n-a fost tocmai așa, iar rezultatul a fost că dl Trump, narcisist și lipsit de simțul ridicolului, a provocat un val de hohote de rîs (nervoase pe alocuri) insis­tînd că a avut dreptate.

Oamenilor li s-au pus în față două fotografii. Una de la ceremonia din 2017, alta de la evenimentul similar din 2009. Comparația nu lasă loc de dubii. La inaugurarea președintelui Obama au fost mai mulți oameni prezenți. Mult mai mulți. Cu toate astea, o parte dintre votanții dlui Trump au refuzat senin să admită că la ceremonia din 2017 au fost mai puțini participanți. Cu fotografiile în față. Același loc, același unghi. Practic, crezul politic i-a împiedicat pe acești oameni să recunoască un adevăr obiectiv.

Ziariștii de la Washington Post preferă să vadă jumătatea plină a paharului și observă că, totuși, o bună parte dintre partizanii actualului președinte au identificat corect atît evenimentul din fotografii, cît și președintele căruia îi era dedicat. Merită notat și că în rîndul votanților doamnei Clinton și al celor care nu s-au prezentat la alegeri au fost indivizi care au greșit, însă proporția lor este semnificativ mai mică. În fapt, răspunsurile la sondaj au fost tratate de cei chestionați ca un test de sprijin pentru politicianul preferat. Între fapte și credință, oamenii au ales credința.

În România nu am avut niciodată sondaje asemănătoare. N-a îndrăznit nimeni să verifice minciuni evidente cît încă acestea își mai fac efectul. Însă o excursie în afara bulei în care trăim s-ar putea să ne furnizeze rezultate asemănătoare. Numărul românilor care cred că manifestațiile din ultimele săptămîni sînt rezultatul unei conspirații puse la cale de o cabală de securiști pe stil nou, forțe străine și români trădători de țară e suficient de mare cît să nu poată fi ignorat. Ajunge să citiți comentariile din subsolul știrilor sau să vă pierdeți cîteva minute pe Facebook. O discuție cu un taximetrist poate ajuta, la rîndu-i.

S-a rîs după ce o jurnalistă a emis, sobră, teoria că posesorii de cîini au primit 30 de lei pentru a veni cu animalele de companie în piață, însă nu sînt așa de sigur că această informație nu a fost tratată serios în măcar cîteva segmente ale societății românești. În epoca post-adevărului, faptele trec în plan secund, iar opiniile modifică realitatea. Grav e că nu prea are cine să se opună. Pentru că opiniile se modifică, la rîndu-le, în funcție de cum o cere agenda unuia sau altuia dintre actorii politici. Din faptele reprezentate strîmb rămîne doar o amintire. Strîmbă și ea. Și pe baza acestor amintiri se creează realitatea de mîine.

Nu e întîmplător că 50.000 de oameni au manifestat într-o duminică seara în fața sediului CNA. O instituție care, în noiembrie, potrivit paginademedia.ro, casase 2000 de plîngeri pentru că nu și-a găsit timp să le discute în termenul legal. Majoritatea acelor plîngeri vizau România TV, Antena 3 și Antena 1. Aici nu e vorba de uzuala ineficiență a instituțiilor publice românești, ci de o complicitate cu efecte pe termen lung care are deja urmări verificabile în inimile, mințile și acțiunea publică a cetățenilor. Nu e greu de estimat că, pentru fiecare dintre cei 50.000, există un om undeva în România care crede că, în ticăloșia lui, George Soros vopsește cîinii în culori politice. Și dacă nu el, SRI. Și dacă nu SRI, tot e cineva. Cineva care îi vrea lui, direct și personal, răul. E firesc că acest om va încerca să se apere. Cît și cum poate.

Cum s-a ajuns aici? Nu e numai fatalitate. Nu e doar un semn inevitabil al timpurilor. România ar fi putut avea o presă mai bună dacă CNA ar fi funcționat la cote decente (a avut în istoria sa și astfel de momente). Ar fi putut avea o presă mai bună dacă indivizii cu respect de sine din politică ar fi refuzat avansurile acelor medii de presă care propagă toxicitate. De asemenea, privirea oarbă aruncată spre felul în care sînt finanțate mediile de presă, condițiile de muncă de acolo și regimul de incompatibilități etice care ajunge la niveluri ridicole au contribuit și ele masiv.

E ironic, dar inutil faptul că cei mai mulți dintre cei care se bucură la un moment dat de favorurile unei prese strîmbe ajung, mai devreme sau mai tîrziu, să fie ignorați cînd nu mai sînt de folos. Asta cînd nu devin ținte. Și ar mai fi ceva. S-a spus de mii de ori deja că presa este infiltrată de agenți de influență sau angajați ai serviciilor secrete. Nu am văzut încă nici un jurnalist care să reacționeze în instanță. Perpetuarea acestei ambiguități otrăvitoare face rău atît presei, cît și publicului care se îndepărtează încet-încet de informație și alege să creadă în conspirații. Asta este o greșeală care nu poate fi pusă pe seama mediului politic sau a celui de business. E strict în curtea jurnaliștilor.

Sînt sigur că, după două-trei procese de acest fel, politicienii care visează securiști în baie și pe monitoare au să fie mai reținuți. Iar dacă aflăm numele unor acoperiți, cu atît mai bine. Important e adevărul. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Foto: adevarul.ro