Ceartă, scandal, bătaie

Publicat în Dilema Veche nr. 835 din 20 - 26 februarie 2020
Ultimele zile din viața pisicii jpeg

Îmi amintesc acea petrecere boemă de acum mai bine de 15 ani, la care o fată brunetă şi gingaşă care vorbea aproape în şoaptă şi n-ar fi făcut rău nici unei muşte, studentă la Psihologie parcă, l-a bătut pe iubitul ei cu o tigaie de teflon, plină cu resturi de ulei şi de omletă, reuşind pînă la urmă să-i spargă ochelarii. Interesant este și modul în care am reținut această scenă a „bătăii“, mai mult amuzantă decît violentă – era decupată prin geamul de la bucătărie care dădea spre balcon, locul unde se petrecea conflictul. Nu se auzea nici un sunet, se vedeau doar două capete, capul băiatului iţindu-se şi răcnind ceva, capul ei uşor tras pe spate, cu o atitudine demnă şi, din cînd în cînd, tigaia ce lovea metodic primul cap care pentru cîteva secunde dispărea din cadru, apoi reapărea, încăpăţînîndu-se să nu se dea bătut. O secvenţă de film mut sau, pur şi simplu, o scenă din Tom şi Jerry.

Cei doi veniseră la petrecere împreună. Pe la miezul nopţii, el era gelos fiindcă ea stătea de vorbă cu un necunoscut. Pe la unu, ea era furioasă fiindcă el alesese să se îmbete în loc să-i acorde ei atenţie. Pe la unu şi jumătate, ea a golit o sticlă de gin şi l-a chemat pe el pe balcon pentru o discuţie lămuritoare care a degenerat în episodul cu tigaia. În tot acest timp, restul chefliilor şi-au văzut de petrecerea lor. A doua zi dimineaţă, cei doi au plecat tot împreună, mahmuri şi obosiţi, ea ţinîndu-l de braţ, pentru că el era chior ca o cîrtiţă, în căutarea unei prăvălii unde se repară ochelari. Mi-ar plăcea să vă spun că la scurtă vreme după aceea s-au căsătorit, că şi-au luat un apartament în rate şi că în prezent au copii şi job-uri responsabile, iar tigaia şi-a găsit în sfîrşit o utilitate casnică, însă nu s-a întîmplat aşa.

Aparent, societatea ne educă să fim discreţi şi să nu ne spălăm rufele în public. Poate că undeva, într-un subconştient colectiv, mai există rămăşiţele unor vechi concepţii ţărăneşti, ale temerii „de a nu ajunge de rîsul satului“. De aceea, episoadele de ceartă mai mult sau mai puțin violente se petrec în spatele ușilor închise, pentru a ne proteja intimitatea. Pe de altă parte, în deceniile comunismului, intimitatea nu mai exista, iar uşile și pereții deveniseră de carton. Tot atunci, îi uram „la mişto“ unui tînăr cuplu aflat la început de drum: „Casă de piatră şi copii de BCA!“. Acei pereţi subţiri care despărţeau vastele noastre apartamente ne-au creat deprinderea de a şti totul unii despre ceilalţi. O deprindere care treptat s-a transformat în dependență, căci graniţa între decenţă şi indecenţă nu mai era trasată de nimeni. Vrem să auzim, să fim martori la ce fac ceilalți din jurul nostru și, cu cît scenele sînt mai cu păruială și cu scandal, cu atît devine totul mai palpitant. Trasul cu ochiul pe vizor pentru a nu pierde nimic din ce se întîmplă pe scara blocului nu este un mit, era un „sport“ practicat cu perseverență în anii ’80.

Ca peste tot în lume, scandalurile domestice, divorţurile aşa-ziselor vedete, dar şi cafteala în direct de tipul Trădaţi în dragoste se vînd bine la TV și în online. A asista la certurile altora nu provoacă nici o stînjeneală, iar penibilul e o formă de entertainment. Nevoia de a te hrăni din conflictele celor din jur e atît de puternică încît, fără prea mari eforturi, poţi ajunge cu uşurinţă vedetă chiar şi la tine în bloc. La un moment dat, atunci cînd locuiam la bloc, aveam deasupra mea un vecin care, atunci cînd bea împreună cu consoarta sa, trecea prin trei faze pe care i le știam deja pe de rost. În prima fază de trotilare era binedispus, rîdea de se zgîlțîia blocul ca la un cutremur de intensitate medie. În a doua fază începea scandalul care putea să dureze și cîte două-trei ore în funcție de cantitatea de alcool ingurgitată. Urletele lui se amestecau cu suspinele ei (de obicei, la faza asta, doamnele în vîrstă și cam surde de la etajul trei ieșeau îngrijorate pe palier ca să audă mai bine și să se prindă dacă o bate sau nu). De altfel, concluzia generală a locatarilor din bloc era că „Sigur o bate!“, însă mulți erau intrigați de faptul că ea nu prezenta nicio-dată vreun semn al presupusei violențe domestice, nici un ochi vînăt, nimic. Așa că oamenii preferau să nu se bage, doar o priveau pe femeie cu o oareșce milă cînd o întîlneau la lift, însă „Poate că-i place!“, și-a exprimat odată părerea tovarășul colonel de la etajul cinci care știa, la rîndul lui, care era a treia fază. A treia fază se consuma noaptea tîrziu și era cu sex cu chiuituri, probabil că avea rol de împăcare. Timp de patru ani, pînă cînd s‑au despărțit, cuplul ăsta trăia aceeași poveste care se repeta în buclă la nesfîrșit, nu putea sau poate că nu voia să iasă din buclă și nici nu-i păsa că, într-un fel sau altul, vecinii erau părtași. Pur și simplu, ofereau un spectacol cam monoton, însă gratuit. O singură dată m-au surprins – de un Crăciun, am auzit niște tropăieli în apartamentul de deasupra de parcă trecea pe-o acolo o turmă de elefanți. Apoi am auzit și vocea lui ghidușă: „Sînt renul lui Moș Crăciun!“. Așadar, cu ocazia sărbătorii, schimbaseră un pic scenariul.

La bloc, mai ales în aceste spații meschine de locuit din cartierele-dormitor construite de Ceaușescu, se trec cu vederea multe lucruri. Cum ar fi sforăitul lui dom’ Costel care „are probleme cu sinusurile“, televizorul dat la maximum al doamnei Popescu pentru că „n‑aude mai nimic, săraca!“, lătratul isteric al pechinezului de la cinci, uneori chiar și clasica bormașină. Însă orice voce ridicată, orice trosnet la o oră suspectă, în ochii celorlalți, are drept sursă un potențial conflict domestic pe principiul: „O bate, dom’le, sau n-o bate?“ („Și dacă o bate, o fi avut el vreun motiv!“). Totuși, oamenii se mai și ceartă, iar unii dintre ei chiar nu-și doresc ca cearta lor să-i transforme în vedete „locale“. Fiindcă, în majoritatea cazurilor, spaţiul locativ nu-ţi oferă şansa unei intimităţi a conflictului (de cînd eram mică m-a obsedat replica „Mai încet, că te aud vecinii!“) şi pentru că, în fond, trebuie să te cerţi undeva şi e mai natural să o faci face to face decît pe Mess, cauţi alte locuri în care cearta ar putea să se consume fără alte urmări şi, mai ales, fără martori. Unele cupluri îşi rezolvă problemele în maşină, altele se ceartă la telefon, însă cele mai multe se despart pur şi simplu, fără să se mai certe. Această despărţire „uscată“, în care doi oameni nici măcar nu se mai obosesc să ţipe unul la altul „ca să nu-i audă vecinii“, e cea mai tristă dintre toate. De aceea mi se pare viu, memorabil și atipic momentul în care o fată mică şi brunetă îi dă iubitului cu tigaia în cap şi îi sparge ochelarii.

Îmi mai amintesc o ceartă amuzantă din spațiul public la care am asistat din întîmplare. S-a consumat pe un gard vizavi de o biserică, în cea mai paşnică duminică posibilă. Mai întîi a apărut ea, care plecase de acasă în papuci, s-a aşezat pe gard şi şi-a aprins o ţigară. Era îmbrăcată în pantaloni de trening, mesteca gumă, fuma şi plîngea. La scurt timp a apărut şi el, în pantaloni scurţi şi maiou. S‑a aşezat pe gard, la un metru de ea, şi-a aprins o ţigară. Fuma şi tăcea. La un moment dat, ea nu s-a mai putut abţine şi i-a aruncat acea privire reprobabilă căreia nu-i rezistă nici un bărbat fără să înceapă să urle. Așa că el a început să răcnească: „Şi ce dacă, fă, m-am uitat la cracii lui aia?! Ce, n-am voie să mă uit?! Am omorît pe cineva?“. Pe ea o pufneşte din nou plînsul. Ea: „Da’ ce, io n-am?!“. El: „Ba ai, da’ pe-ai tăi îi ştiu!“. După vreo cinci minute am dedus că la ei acasă fusese într-adevăr cea mai paşnică duminică posibilă şi că se uitau împreună la televizor, la o emisiune din astea cu vedete. Și așa a început totul. Cele două babe de pe treptele bisericii care făceau schimb de colive au căscat ochii în speranţa că vor vedea o păruială live.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.