Alegerile parlamentare din Germania, programate duminică, nu sînt nici pe departe la fel de spectaculoase ca alte momente electorale din Europa de anul acesta. Potolită și (aproape) previzibilă, campania electorală a oferit contextul unei dezbateri de idei corecte și pragmatice. Confruntările tăioase aproape că au lipsit, iar tonul discursului – cel puțin cel al liderilor partidelor mari, zise „populare“ – a fost mereu decent, ba chiar reverențios. Populiștii și extremiștii rămîn un fenomen izolat și identificat ca atare de majoritatea populației. Se știe deja cine va cîștiga scrutinul de duminică. Ce nu se știe e pe cine vor coopta la guvernare liderii CDU/CSU.

Creștin-democrații vor o Germanie „în care să trăim bine“. Pe scurt (și pe simplu) spus, programul politic al Angelei Merkel își propune să despovăreze de obligații fiscale o parte a populației și să nu încurce pe nimeni cu impozite noi. Angajament „social“ înseamnă să obții cît mai multe locuri de muncă, obiectivul fiind o rată a șomajului de cel mult 3% pînă în 2025. Asta înseamnă, printre altele, o legislație a muncii mai relaxată, care să ofere angajatorilor și angajaților șansa unei normări mai flexibile a timpului de lucru. Programul CDU mai propune o creștere a alocației pentru creșterea copiilor.

Un punct divergent între cele două partide ale Alianței: în vreme ce liderul CSU Horst Seehofer își dorește o limită maximă a numărului de refugiați pe care Germania îi va primi și condiționează intrarea la guvernare de stabilirea acestui prag, Angela Merkel nu vrea să accepte o asemenea limitare. Altminteri, securitatea începe din afară: Merkel vrea consolidarea granițelor exterioare ale Uniunii Europene și acorduri noi cu Turcia și statele din nordul Africii, precum și programe de ajutoare umanitare în zonele afectate de războaie și de sărăcie.

Social-democrații vor o împărțire mai echitabilă a sarcinilor fiscale. Programul lor, intitulat „E timpul pentru mai multă echitate“, vorbește în primul rînd despre impozite și pensii. Un punct important: o reformă a legislației muncii care-și propune o restrîngere a dreptului angajatorului de prelungi, în mod repetat, contractele cu durată determinată. În plus, SPD promite o indemnizație de șomaj specială pe durata cursurilor de recalificare, ceea ce înseamnă o prelungire a perioadei de acordare a ajutorului. Nu în ultimul rînd, SPD cere insistent adoptarea „căsătoriei pentru toți“. Familia nu e doar „mama, tata și copilul“, ci orice legătură între oameni bazată pe răspundere reciprocă. În fine, programul mai propune instituirea unei alocații speciale în valoare de 150 de euro pe lună atunci cînd ambii părinți aleg, în beneficiul educației copilului, să nu lucreze cu normă întreagă. Cea mai ambițioasă – și mai controversată – propunere se referă la modificarea legii electorale astfel încît dreptul la vot să fie obținut la vîrsta de șaisprezece ani. În ciuda unor propuneri interesante în programul electoral, prestația lui Schulz în cadrul dezbaterilor electorale a fost neconvingătoare.

Sondajele de opinie dau, deci, aproape ca sigură victoria CDU. Sînt cel puțin trei motive pentru care Angela Merkel are prima șansă să (re)devină cancelar. O dată, pentru că discursul despre Europa avantajează partidul aflat la putere – iar viitorul Europei a fost o temă importantă în alegeri. Apoi, pentru că SPD sau poate mai ales Martin Schulz nu au arătat nici vreo mare dorință de victorie și nici n-au venit cu vreo contraofertă tentantă. Nici n-ar fi avut cum: doar au guvernat, bine-mersi, în Marea Coaliție, alături de CDU/CSU; împreună cu Merkel, adică. În timpul campaniei electorale, Schulz și SPD au jucat la centrul terenului, la limita blatului. În fine, în al treilea rînd, germanii o duc bine, poate prea bine ca să-și dorească o schimbare. Sînt poate destui care se tem de „islamizare“, sînt alții care se tem că-și pierd locul de muncă sau că, la pensie, nu vor cîștiga suficient. Dar, una peste alta, stabilitatea e preferabilă.

Dacă liberalii (FDP) sau Verzii vor obține un scor suficient de bun pentru a putea pretinde accesul la guvernare, nu e exclus ca SPD să piardă portofolii importante în viitorul guvern. Pentru SPD, miza nu (mai) e obținerea poziției de cancelar, cît menținerea la guvernare, în Marea Coaliție. În orice caz, destrămarea partidului îi poate fi imputată lui Schulz: a reușit, prin irelevanță, să-i îndepărteze pînă și pe alegătorii tradiționali ai social-democraților.