Aceia dintre dumneavoastră care ați avut răbdare să urmăriți reacțiile de după discursul din Parlament al premierului Dacian Cioloș ați observat probabil valul de indignare stîrnit de replica dură pe care șeful Guvernului a primit-o din partea președintelui PSD, Liviu Dragnea. Mărturisesc că mi e cumva greu să înțeleg surpriza multora dintre cei care au comentat. Nu e nici o știre că mai sînt două luni pînă la campania electorală. Nu e, de asemenea, nimic nou în faptul că PSD își construiește mesajul pe cîteva linii de comunicare simple și relativ eficiente – Guvern străin și nelegitim, zero, Soros, incompetență etc.

În fapt, ziua discursurilor amintite mai sus poate fi catalogată drept debutul neoficial al campaniei pentru parlamentare. S-a tras o linie de demarcație între un PSD ofensiv și fără regrete și o masă eclectică de inamici ai PSD-ului. Ca aproape la fiecare rundă de alegeri.

În furtuna de reacții care au urmat s-a remarcat mai puțin însă libertatea pe care și-au luat-o combatanții de a ignora pe alocuri realitatea. Iar realitatea e că avem de-a face cu un soi de complicitate neplăcută între toți actorii întîmplării din Parlament. Și spun asta pentru că, dincolo de toate criticile dlui Dragnea la adresa premierului, PSD a negociat posturi în Guvern, a votat pentru acest Guvern și a refuzat timp de un an de zile să întreprindă orice acțiune serioasă pentru a-l dărîma. Moțiunea de cenzură i-a stat la îndemînă și nu a folosit-o. Putem să presupunem, așadar, că PSD are de cîștigat de pe urma Guvernului Cioloș. Faptele subliniază fără nuanță ipocrizia atacurilor la Guvern și premier. Cu cît sînt mai ferme și mai agresive, cu atît sînt mai ipocrite.

De cealaltă parte, premierul pare să descopere uimit că unul dintre partidele care i-au oferit votul de învestitură e mai preocupat de clientela politică decît de binele țării. N-am cine știe ce motive să îl contrazic pe șeful Guvernului, însă, dacă așa este, nu pot să nu întreb de ce a tolerat atît de multă vreme oameni ai PSD în posturi de miniștri și secretari de stat. De ce îi tolerează încă? Cunosc argumentul stabilității, însă acesta nu mai stă în picioare cu două luni înainte de alegeri. Iar o analiză serioasă a performanței protejaților PSD în Guvern, cu consecințele de rigoare, ar trimite un semnal teribil de puternic electoratului exasperat de mlaștina politică în care se scufundă țara.

Forțat cumva să intre în siajul premierului, în lipsa altor fapte care să îi contureze identitatea, PNL se află în aceeași situație ambiguă. De la tribuna Parlamentului, doamna Alina Gorghiu observă că „PNL nu îl are pe dl Dîncu în Guvern, PSD – da“. O remarcă foarte bună. Urmarea logică e o întrebare. A făcut PNL o analiză a activității ministerului-monstru (unul dintre cele mai bogate și relevante din întregul Guvern) condus de Vasile Dîncu? Cu ce concluzii? A fost mulțumit? Aș zice că da, dat fiindcă n-am văzut nici măcar o banală moțiune simplă pe această temă.

Mica piesă de teatru desfășurată luni în Parlament nu a lămurit nimic. Fiecare dintre actori a marcat pentru publicul propriu, iar la finalul zilei toată lumea a fost mulțumită. Atît electoratul PSD, cît și cel anti-PSD au nevoie de eroi. Ei bine, eroii și-au făcut datoria. Au marcat spectaculos, au fandat elegant și au încasat demn loviturile adversarilor. Viața merge mai departe.

Departe de mine maniheismul naiv, însă piesa de teatru la care asistăm zilele astea e cumva ofensatoare. Înțeleg prea bine că atît premierul, cît și șefii de partide trebuie să navigheze foarte atent într-o mare de interese obscure și contradictorii. Înțeleg și faptul că fermitatea poate avea efect de bumerang, însă, cîtă vreme politicienii noștri continuă să mimeze conflictul, rezultatele sînt voturi precum cel care l-a ferit pe Gabriel Oprea de ancheta penală în cazul morții polițistului Bogdan Gigină. Și spun asta pentru că sînt convins că acel vot nu ar fi fost posibil dacă presiunea publică pentru politicieni responsabili și integri ar fi fost mai mare. Dacă pînza de păianjen a complicităților ar fi fost mai mică. Dacă influența nefastă a fostului vicepremier asupra administrației centrale ar fi încetat în momentul în care acesta și-a părăsit postul de la Guvern. Însă dl Oprea a mai vizitat Palatul Victoria și după ce n-a mai fost vicepremier. Iar la Interne, pînă nu demult, era titular un protejat de-al său care, între timp, l-a urmat pe calea Parchetului. Toate lucrurile astea erau evitabile.

Sigur că între dezbaterea din Parlament referitoare la performanța Guvernului și votul din Senat care îl privea pe Gabriel Oprea e o diferență majoră, deși au avut loc la cîteva ore una după alta. Însă, privite în ansamblu, ele fac parte din aceeași fotografie neplăcută a României politice. O Românie a jumătăților de măsură, a petardelor retorice și a inconsistenței.

Mi se pare aproape ironic cum, zilele astea, ticăloșii se refugiază în discursuri despre democrație, iar naivii în antipolitică. Această combinație de ipocrizie și exasperare e probabil cea mai bună rețetă pentru păstrarea statu quo-ului și după 11 decembrie. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.