La începutul acestei săptămîni, Consiliul pentru Afaceri Generale al Uniunii Europene a dat undă verde negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar. Michel Barnier a fost învestit, formal, drept șef al echipei de negociere din partea Celor 27 și, din acest moment, discuțiile cu Londra pot, teoretic, să înceapă.

Evident, acestea vor începe doar după alegerile anticipate din 8 iunie cînd, mai mult ca sigur, conservatorii britanici vor dobîndi o majoritate solidă. Și este de așteptat ca negocierile să se încheie pe timpul președinției semestriale a Consiliului Uniunii, asigurată de România, cu începere de la 1 ianuarie 2019. Astfel, ieșirea efectivă a Marii Britanii ar trebui să se producă înainte de alegerile europene programate, teoretic, pentru sfîrșitul primăverii lui 2019. În caz contrar, am putea vedea cum britanicii își trimit deputați în Parlamentul European, pe care oricum vor fi obligați să l părăsească în scurt timp, ceea ce ar fi un nonsens.

De remarcat că ambele părți se vor prezenta la deschiderea negocierilor, de pe poziții întărite. Theresa May își va consolida, de bună seamă, legitimitatea după alegerile anticipate din 8 iunie.

De partea cealaltă, Uniunea Europeană vine și ea mult mai optimistă la masa negocierilor, după victoria lui Emmanuel Macron la alegerile din Franța. Cu ambiții sporite de reconsolidare a proiectului european, Bruxelles-ul nu se mai află, în acest moment, sub iminența unor noi mișcări centrifuge.

Într-un fel, ambele părți constată că partenerul de negociere se găsește acum pe poziții mai puternice decît se anticipa. Brexiterii își vor vedea legitimitatea reconsolidată în alegeri, cu toate ezitările demonstrate în ultimele luni cu privire la pozițiile de negociere și, mai ales, cu toate că mulți britanici au putut constata foarte repede că multe dintre argumentele campaniei proieșire erau exagerări sau de-a dreptul minciuni. Bruxelles-ul nu va avea în nici un caz de-a face cu o guvernare britanică în criză de legitimitate. Însă nici Londra nu va avea în față o Uniune în pragul dezintegrării, așa cum se putea anticipa, la un moment dat.

Deocamdată, părțile insistă pe priorități diferite în cadrul negocierilor, dar declarațiile pot foarte bine să fie simple exerciții retorice, bune pentru adormit reflexele partenerului.

Britanicii nici nu vor să audă de eventuale obligații financiare, cifrate, după surse neoficiale, chiar și la 100 de miliarde de euro. Cum să plătească Londra pentru un acord de ieșire și, eventual, pentru accesul pe piața unică, atîta timp cît susținătorii Brexitului au acuzat în permanență costurile rămînerii în Uniune?

Pentru Bruxelles, primordiale sînt drepturile cetățenilor europeni aflați în Marea Britanie – o săgeată înfiptă drept în inima brexiterilor, care au prezentat întotdeauna ieșirea ca pe o ocazie istorică de punere sub control a migrației, inclusiv din statele membre ale Uniunii.

Ana Birchall, ministrul român pentru Afaceri Europene, a susținut și ea, din partea Bucureștiului, prioritatea acordată drepturilor cetățenilor, în cadrul negocierilor. Întrebarea este cît de mult se poate avansa în această direcție. Sau, cu alte cuvinte: chiar reprezintă drepturile cetățenilor piatra unghiulară a negocierilor?

Să remarcăm faptul că o componentă esențială a negocierilor, despre care aproape că nu se vorbește în public – în orice caz, nu de pe poziții polemice – o reprezintă capitolele industriale și comerciale.

Dacă pentru o țară precum România, la fel ca și pentru alte surate din Europa răsăriteană, chestiunea cetățenilor aflați în Insulă este de importanță vitală, nu același lucru se poate spune despre statele cele mai dezvoltate ale Uniunii. În cazul lor, economia este cea care vorbește.

În 40 de ani, industriile din Insulă și de pe Continent au devenit atît de bine integrate (și vorbim aici despre sectoare vitale, precum cel al automobilului, sau de vîrf, precum cel aerospațial), încît un Brexit dur ar lovi puternic în interesele ambelor părți. Și atunci, ce garanții există că migranții europeni vor avea întîietate?

Să nu uităm că acordul din primăvara anului 2016, obținut de fostul premier David Cameron și care ar fi urmat să stea la baza rămînerii Marii Britanii în Uniune, prevedea tocmai o „frînă de urgență“ pe care Londra ar fi putut să o declanșeze în vederea stopării migrației. Iar ideea, oricum, a fost și pe placul statelor membre din vestul Uniunii.

Și apoi, pragmatic vorbind, ce este mai important pentru Uniune: competitivitatea sau libera circulație în afara Uniunii (fiindcă britanicii vor pleca oricum)?

A subestima capacitatea de negociere a Londrei ar fi o greșeală gravă. Iar a alimenta speranțe ce cu greu se pot transforma în realitate ar fi o greșeală chiar și mai gravă. 

Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.

Foto: Theresa May, wikimedia commons