Nici Austriei nu-i vine să creadă! Kurz, 31 de ani, ministru de Externe în funcție, tale quale cancelar? Al 14-lea, începînd din aprilie 1945? „Lista Sebastian Kurz – Noul Partid Popular, ÖVP“ a cîștigat cu 31,47% (+7,48% față de 2013) alegerile parlamentare federale anticipate din 15 octombrie 2017. Participarea la vot: 80%.

Christian Kern, la 51 de ani unul dintre cei mai efemeri cancelari austrieci, nu-l va mai egala nici măcar pe fostul cancelar Gusenbauer, alt social-democrat (SPÖ), cu doar 691 de zile „la putere“. Gusenbauer i l-a prezentat pe Tal Silberstein. Scandalul provocat de reținerea lui Silberstein a contribuit la pierderea alegerilor pentru roșii.

FPÖ-ul (Partidul Libertății), condus de HC Strache (n. 1969), a pierdut alegerile la Viena și în marile orașe și s-a clasat pe locul trei, la mustață de secundul SPÖ. Recordul lui Jörg Haider (1950-2008), locul său secund de la alegerile din 1999, nu a fost doborît!

Marea coaliție

Social-democrații au pierdut primul loc în favoarea ÖVP-ului. Alături de care au tot condus Austria. Marea coaliție stînga-dreapta sau viceversa a guvernat 44 de ani, începînd din 1945, în timpul celei de-a doua republici. A avut doi cancelari longevivi: social-democratul Bruno Kreisky, supranumit „regele soare“, cu 4781 de zile la activ, și Julius Raab, cel care a adus Austriei independența de stat, semnatarul memorandului moscovit pe 15 aprilie 1955. Era înțelegerea politică prin care Austria îi promitea URSS „neutralitatea permanentă“. Raab & ÖVP au condus țara între 1952-1961. Promisiunea se respectă și astăzi.

Passepartout-ul universal

Accesul la resurse și folosirea neîngrădită a pîrghiilor politice sînt garantate constituțional oricărui austriac. Concurența socială nu-i facilă. Cine-și dorește reușita, și nu doar profesională, în Austria nu prea poate ocoli sistemul cameral obligatoriu, interferența cu breslele, apartenența la asociații, sindicate, patronate, partide, să treacă prin cluburi și loji. Era să uit, Biserica Catolică nu-i nici ea de evitat. E agregarea aceasta specifică parteneriatul social austriac, passepartout-ul universal, necesar la nesfîrșit stabilității statului? Merită să fie pusă măcar în discuție?

„Aranjamentele sînt necesare”, ar numi un austriac get-beget această situațiune de tipul unui așa-zis „corporatism de stat”. Statu quo-ul compartimentării sociale, moștenit din trecutul imperial, perfecționat cu egalitarism republican, a fost menținut de marea coaliție timp de aproape cinci decenii.

Corsetul constituțional

Marea coaliție s-a autodepășit ridicînd în rang constituțional tot felul de legi. Și nu discutăm de legile siguranței naționale. S-au baricadat astfel în Parlament, au pus piedică unor reforme structurale cu cele 67 de procente necesare schimbării prin vot a respectivelor legi. Aproape imposibil de atins fără girul coaliției lor.

Astfel a apărut o „cultură a proporționalității politice”, dată de culoarea propriilor carnete de partid. Marea coaliție, e de părere antreprenorul Hansjörg Tengg pentru cotidianul Die Presse, și-a asigurat supremația timp de decenii, provocînd costuri suplimentare absurde, deoarece a fost nevoită să-și „cumpere”, ulterior pierderii graduale a sprijinului popular, „concesiile” opțiunilor verzilor și în mult mai mică măsură ale albaștrilor, culoarea politică a FPÖ-ului.

Republica 3.0

Fără precedent ar fi acum șansa unei schimbări, aidoma unei… „dez-lănțuiri”, Tengg gîndindu-se probabil la semnificația cătușelor, e adevărat rupte, dar care atîrnă (încă) de ghearele ascuțite ale vulturului heraldic austriac.

Dacă noua coaliție de guvernămînt ce se va naște eventual între mișcarea lui Kurz și partidul lui Strache i-ar putea atrage – chiar și numai punctual – pe cei zece parlamentari ai NEOS s-ar putea pune astfel capăt narativului celei de-a doua republici. Succes story-ul noii coaliții ar constitui de la bun început abrogarea stagnării, printr-o „remodelare liberă a societății“ (Tengg) dată prin vot de o majoritate parlamentară de peste 67%! Micul partid liberal NEOS, condus de Matthias Strolz (n. 1973), s-a clasat pe un onorabil loc patru la alegeri. Ar putea urma schimbarea profundă a Austriei, pe cale parlamentară. Nu neapărat și înțeleasă de electorat.

Rezistența la schimbare va da însă bătăi de cap. Sistemul cameral nu se va împăca ușor cu perspectiva pierderii încasărilor obligatorii din cotizații. Bauernbund-ul, influenta cooperație conservatoare a țăranilor din Austria, Wirtschaftsbund-ul, coloana vertebrală economică a ÖVP-ului, AK-ul (camerele pentru muncitori și angajați) ca liant al SPÖ-ului, sînt mai mult decît reticente la posibila schimbare a statu quo-ului. Camera federală economică a Austriei WKÖ, aidoma!

Überfremdung

Invidia e atotprezentă. Mai ales față de străini. Mentalitatea funcționărească, de inspirație cezaro-crăiască, a contribuit decisiv ca invidia să rămînă numitorul comun al cotidianului austriac chiar și în vremurile globalizării și digitalizării.

Alegătorii anxioși, unii mai narcisiști, consumatori de gulaș și băutori cu ștaif de Veltliner (vin sec local, uneori cam acru), nu doar de bere, privesc pieziș orice ideologie. Deși au o comoditate mai ales intelectuală, uneori antologică, fluctuația lor la urne e un cîștig al democrației. Mulți și-au dorit de această dată scăderea drastică a numărul imigranților ilegali, ameliorarea supraalienării excesive de după 2015, să dispară abuzurile din sistemul asigurărilor sociale, impozitele veniturilor rezultate din muncă să scadă, să crească siguranța cetățeanului în fața amenințării teroriste etc.

Social-democrația în derivă a mai cîștigat la scor doar în Viena, canibalizîndu-și aliații locali ecologiști. Tovarășii parcă nu-și pot imagina decît un dirijism economic, care-și propune, prin noi impozite, să tot atragă bani proaspeți de la populație. Și asta într-o țară a IMM-urilor, fără multă mare industrie.

Partidul libertății

FPÖ-ul se poziționează de mult împotriva paternalismului statal și a Leviatanului care normează, legiferînd în exces viața corpusului social, e pentru mai multă subsidiaritate și democrație directă, după modelul elvețian. Astfel, această formațiune este liberală. Doar că e de dreapta. Ceea ce nu face mai simplă formarea guvernului. Mai există și bazinul rezidual al nostalgicilor, provocatorilor, extremiștilor, care nu respectă corectitudinea politică.

Der Neofeschist

Și-ar putea propune viitorul cancelar să provoace… o  a treia republică? Ecoul ar fi uriaș. De la un capăt la altul al globului. Recent, în New York Times: „Austrias’ Nazi past raises it’s head“. Vor folosi multă cerneală ca să explice dacă nu cumva Kurz va fi, de fapt, urmașul lui Frau Merkel la cîrma popularilor europeni. Și astfel Viena își va mai pierde din periferia geografiei imaginarului politic.

Revista săptămînală vieneză Falter a intitulat un portret al pretendentului la funcția de cancelar „Der Neofeschist“. E un calambur îndoielnic între eticheta de „neofascist“ și adjectivul „fesch”: chipeș, în traducere. Armin Thurnher, autorul, titra pe copertă: „Chipeș și triumfător, Sebastian Kurz deține mișcarea (partidul, A.T.), forța, voința“.

Kern se pregătește să plece. Va părăsi astfel sediul guvernului vienez de la nr. 2 din Ballhausplatz. Pentru scurt timp, în 1848, locul s-a numit și „piața revoluției“.

86 de ani mai tîrziu, la aceeași adresă, era asasinat cancelarul Dollfuss. Kurt Schuschnigg, cancelar din 11 martie 1938, capitula fără să tragă un foc de armă în fața lui Adolf Hitler, implorînd, din Ballhausplatz, la radio: „Dumnezeu să ajute Austria!“. Era sfîrșitul primei republici austriece.

„Fingers crossed… behind the back“

Austriecii, cu mic, cu mare, printre care și unii dintre cei aproape 90.000 de etnici români cu drept de vot (alocația va fi schimbată, invitația la exod al copiilor spre Austria rămînînd în vigoare), au acum doar așteptări de la acest Kurz, alintat de presă „Basti“. O fi el chipeș, curajos, ambițios și grăbit, mai ceva ca Emmanuel Macron, dar scepticismul publicului rămîne. Prestația sa va trebui să fie rapidă. La începutul anului viitor urmează alegeri de land în Carintia, Austria Inferioară și Tirol. Fiefuri tradiționale ale popularilor și FPÖ-ului. Va fi momentul adevărului.

Scriitorul austriac Peter Truschner scria, în Der Standard, despre „micul orgasm“ pe care nu puțini austrieci îl resimt atunci cînd își digeră fericirea cauzată de insuccesul altora.

Kurz a fost însărcinat de președintele federal Alexander Van der Bellen, lider din trecut al verzilor, cu formarea guvernului. Apropo, ecologiștii austrieci nu au mai trecut în 2017 pragul electoral de 4%.

Basti a fost primit cu covorul roșu la Bruxelles și sărutat „părintește“ de președintele Comisiei UE. S-a cam jenat de toată scena, nu a întors și celălalt obraz, ba chiar a cam luat distanță, subliniind că, din cele cinci scenarii schițate de Juncker pentru Europa, el vede o „Europă a subsidiarității“ ca fiind „ideală“.

 Alex Todericiu este analist politic.

Foto: wikimedia commons