Nimic mai nobil decît o operaţiune umanitară de tip Aquarius care salvează vieţi omeneşti în Mediterana. Acest vas „pilotat“ de organizaţia neguvernamentală SOS Mediterana a salvat, între februarie 2016 şi august 2018, în jur de 29.000 de imigranţi care încercau să ajungă în Europa cu ambarcaţiuni improvizate. Nu încape îndoială că aceşti oameni s-ar fi înecat dacă Aquarius nu ar fi fost acolo, în apele internaţionale din largul Libiei, pentru a i culege şi a-i transporta în diferite porturi europene. Pentru fiecare viaţă salvată s ar putea scrie o poveste, fiecare african ajuns pe bordul vasului ar putea istorisi o odisee individuală cutremurătoare. Unii dintre aceşti candidaţi la exil european au părăsit zone devastate de războaie şi de opresiuni sinistre, alţii au fugit de foamete şi de sărăcie sau pur şi simplu de lipsa totală de orizont.

Pentru mulţi comentatori, misiunea pe care şi-o asumă Aquarius este de natură să salveze onoarea Europei. Numeroase organizaţii neguvernamentale, editorialişti, lideri de opinie şi oameni politici din Occident văd în Aquarius un exemplu de urmat. Atunci cînd statele europene devin incapabile să-şi asume valorile pe care pretind că le apără, societatea civilă şi organizaţiile neguvernamentale sînt obligate să intervină pentru ca anumite principii umaniste să nu se scufunde definitiv în apele Mediteranei împreună cu ambarcaţiunile imigranţilor – este ceea ce afirmă mulţi europeni bine intenţionaţi.

Elanul lor de solidaritate se izbeşte însă de un zid de critici şi de o viziune mai pragmatică legată de fenomenul imigraţiei. De pe data de 4 octombrie, vasul umanitar, ancorat la Marsilia, şi-a pierdut dreptul de a mai naviga întrucît statul Panama i-a retras pavilionul. Principalul reproş: faptul că echipa de pe Aquarius îi debarcă sistematic pe imigranţii salvaţi de la înec în porturile europene şi nu în portul cel mai apropiat, cum prevede legislaţia maritimă internaţională pentru cei naufragiaţi. Mai precis, spun cei care acuză SOS Mediterana de complicitate cu traficanţii de fiinţe umane, imigranţii naufragiaţi ar fi trebuit debarcaţi pe coastele libiene, de unde, de altfel, se lansează în aventura traversării spre Europa.

SOS Mediterana şi celelalte organizaţii care o susţin pretind însă că Libia nu este o ţară sigură pentru refugiaţi. Şi este adevărat că Libia este departe de a fi un stat de drept. De unde dilema pe care o provoacă în Europa statutul şi activităţile navei umanitare Aquarius. Există presiuni acum pentru ca navei să i se acorde un pavilion european, pentru a-şi putea relua activităţile. S-ar părea că Elveţia examinează o cerere în acest sens. Nu este exclus să citim curînd în presa europeană că Elveţia i-a dat o lecţie de umanism Uniunii Europene, într-un moment cînd aceasta nu mai ştie cum să iasă din criza imigraţiei.

Greu de tranşat în astfel de cazuri cînd dimensiunea emoţională a problemei ia proporţii gigantice. Pentru că afacerea Aquarius nu mai este de mult una de natură umanitară, politică sau juridică, ci una de natură emoţională. Or, emoţia, atunci cînd devine criteriu de judecată, lucrează doar cu două unităţi de măsură: binele şi răul.

În acest caz, autorităţile de la Roma, bănuite că ar fi cerut statului Panama să-i retragă vasului Aquarius pavilionul respectiv, încarnează răul. Nu contează că majoritatea italienilor, exasperaţi de marele număr de imigranţi care sosesc pe coastele italiene, au votat recent pentru forţe politice antiimigraţie.

Binele este încarnat de numeroasele organizaţii şi persoane care cer ca vasul să-şi poată continua misiunea, ca Europa să primească în continuare imigranţi şi eventual să-şi deschidă total frontierele…

Răul mai este încarnat de toţi cei care îndrăznesc să spună că traficanţii libieni îşi freacă mîinile de bucurie cînd vase umanitare europene vin să-i preia pe imigranţi şi să-i ducă în Europa. Binele este încarnat de cei care refuză să vadă că în întreaga Europă formaţiuni extremiste, populiste sau de-a dreptul fascizante se află la porţile puterii pe fondul crizei migratorii.

Devin suspecţi de intenţii rele cei care, în spaţiul mediatic al Europei occidentale, evocă statistici şi cifre precise pentru a spune că Europa va avea o imensă problemă cu demografia galopantă a Africii. Sînt consideraţi ca avînd intenţii bune cei care cred că Europa a făcut un rău imens acestei planete prin inventarea capitalismului şi prin dramele colonialismului, şi că ar trebui, în consecinţă, ca această Europă să plătească daune istorice, mai precis să dispară.

Dacă eşti pro-Aquarius înseamnă că ai un suflet bun. Dacă eşti anti-Aquarius înseamnă că ai un suflet rău.

Dacă propui o contribuţie financiară pentru ca Aquarius să-şi poată continua misiunea înseamnă că reprezinţi binele. Dacă aminteşti că mulţi imigranţi, încurajaţi de existenţa vaselor umanitare în Mediterana, au încercat traversarea şi nu au fost pînă la urmă salvaţi înseamnă că reprezinţi răul.

Gîndirea emoţională tinde uneori să înlocuiască reflecţia lucidă. Imperiul mediatic planetar privilegiază emoţia pentru că astfel creşte audienţa.

Despre ce ar trebui făcut pentru ca în regiunile de unde vin imigranţii viaţa să poată deveni normală, ba chiar plină de sens, e mai greu de discutat în prezent. Ecoul emoţional al acestui tip de subiect este mult prea slab. 

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.