Era totul părăsit, în piață, cum intri dinspre Calea Victoriei. Nu doar Halei i se vedeau urmele de cum a fost rasă de pe pămînt, dar dughenele, pline pînă acum un an, erau cu lacătul pe buză, ușă. Erau măcelării, pîinării, troace de fel de fel, ba chiar o coadă de țărani. Tăcere, nici o vrabie nu zbura prin preajmă. Pustiu de plîngea și mititelul tras de pe grătarul din colț. S-a dus Matache săracu’! A căpiat și Măcelaru. Are viață tăblăria din dreapta cum te vezi dinspre Gara de Nord. Acum de toate, dar scumpărie. Este scump de la umflarea prețurilor. Cu 500 de lei luam toată piața, acum șase luni, în Obor. Acum fără o sută jumătate n-am scăpat și n‑am luat mare lucru. Pătrunjel trei kile, mărar șase, cartofi noi două kile. Fasole țucără juma de kil. Căpșuni, caise peste 10 lei kilu, în luna lui iunie, deja, e crimă. Tarhon, cimbru. Ardei, roșie, vînătă, varză dulce… mult aduce. Vînătă am luat că aveam de gînd s-o fac picantă. Roșii țuguiate și pătrunse de soare că mi-era gîndul la bunică-miu care făcea o salată de vară de muream. Și uite sînt sănătos: ceapă, usturoaie. Ce-am uitat? Castravetele. Dom’le, într-un colț era o cucoană cu castraveți. Pe terminate. Și țelină, și usturoaie, și morcovi. Pe terminate, cum spun.  Pe mine mă podidește nostalgia cînd văd tîrgovețul fără legume. Cum să n-ai? Dar așa e bine pentru el. N-am. Și-ntr-un colț castraveți. Urîți, vai de mama lor! Parcă-i huiduise cineva, îi luase la șuturi. M-am înfipt. Am luat tot ce era acolo. Am avut tentația să las deoparte un borcănat, un uriaș obez. L-am pipăit. Avea floare-n vîrf și m-am emoționat. E al meu. De ce să-l las? Cum să-l pun deoparte. Ce om sînt eu? Cum o să mă privesc în oglindă? Și l-am luat. Și l-am tăiat acasă primul. Și i-au curs semințele din el. Erau barosane. Și mi s-au curs pe degete. Și apa aceea a castravetului mi-a udat degetele, unghiile. Și așa a început amorul. Și așa l-am tăiat. Și așa am făcut salata bunicului meu. Ce castravete, ce caracter. Nici verde, nici alb în pieliță.