Vestea că Radio Europa Liberă își va relua emisiunile pentru România mi se pare cea mai importantă veste a ultimilor zece ani. Este cea mai importantă decizie strategică pe care Statele Unite o iau în relația cu România – într-un sens, chiar mai importantă decît decizia din 2009, cînd SUA au invitat România să găzduiască pe teritoriul ei instalații extrem de importante pentru apărarea teritoriului NATO de posibile atacuri cu rachete venite din Orientul frămîntat.

Sigur că sînt subiectiv. Ca să explic un pic mai clar de ce, permiteți-mi să fiu, scurt, confesiv.

Noi, cei născuți în jur de 1970, sîntem cam cei mai tineri români care au trăit cu Europa Liberă în casă. Pe parcursul copilăriei noastre, părinții noștri ascultau în fiecare seară postul pe unde scurte. Sunetul acela ușor înfundat și vag metalic, bruiat uneori cu șuierături și pocnituri, căutat febril de tata pe scala aparatului de radio prin rotirea fină a butonului care punea în mișcare cursorul ce străbătea, pe ecranul mic al aparatului, nume de orașe de prin toată Europa – asta a fost prima mare experiență a libertății pentru mine, cel mic. Poate că sînt și unii mai tineri decît mine care au aflat ce a însemnat Radio Europa Liberă pentru românii din comunism, dar cei din leatul meu sîntem ultimii care chiar am trăit acea experiență. În cazul meu – și, cred, în al altora de seama mea –, vocile de la Europa Liberă au fost vedetele absolute ale copilăriei și adolescenței. La vîrsta la care învățam libertatea într-o țară lipsită de libertate (ciudat, dar a așa a fost: noi am învățat să fim liberi fiind în sclavie, de aceea am învățat prost, anapoda, n-am înțeles decît foarte tîrziu unele lucruri fundamentale și nu ne am putut debarasa decît la fel de tîrziu – dacă am făcut-o – de unele iluzii), vocile Europei Libere erau vocile libertății. Dimensiunea sonoră a libertății era, pentru mine, universul vocilor care se recomandau drept Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu, Ioana Măgură Bernard, Max Bănuș, Monica Lovinescu & Virgil Ierunca, Mircea Carp, Nicolae Stroescu-Stănișoară, Nestor Rateș…

După 1990, postul a intrat, încet, în disoluție. Presa românească trăia cu frenezie eliberarea și inunda cu puterea unui tsunami piața autohtonă, setoasă de informație. Radio Europa Liberă a funcționat tot mai palid și s-a desființat, în cele din urmă. Pe de o parte, eroii postului (căci acei oameni care au făcut Radio Europa Liberă în comunism au fost niște eroi) au trăit sentimentul de „misiune îndeplinită“ și au luat-o, fiecare, pe drumul lui. Pe de altă parte, presa românească nu mai avea nevoie de finanțarea Congresului SUA: se făcea, abundent și pestriț, liber precum înțelegeam noi libertatea, pe banii capitalismului autohton. Nu în ultimul rînd, alte mijloace media au dobîndit tot mai multă cotă pe piață și tot mai multă credibilitate – mă gîndesc, desigur, la televizor și la Internet. Radioul a rămas pentru muzică și scurtă informație în timp ce conduci mașina.

S-a întîmplat să fiu pe-aproape cînd decizia desființării „secției românești“ se lua și mesajele americane erau clare: „Veți intra în NATO, veți intra în UE, aveți o piață media liberă, accesul la informație al românului e liber, democrația voastră se consolidează, drumul pe care sînteți pare ireversibil, chiar dacă sinuos, nu mai are sens să alocăm resurse pentru voi. Ne concentrăm pe «stan»-urile din Centrul Asiei, pe Rusia (prin Radio Libertatea), pe fostele republici sovietice“.

Cînd, zilele trecute, a venit vestea redeschiderii postului, absolut toți cei care au trăit experiența Radio Europa Liberă la vremea ei mi-au mărturisit că au avut un sentiment greu: „Ne-am întors iarăși în situația de atunci“. A reapărut rațiunea de a exista a postului Radio Europa Liberă, dispărută odată ce România a ieșit din comunism și a luat-o pe drumul Occidentului?

Da și nu. Sau, mai bine spus, nu și da. Nu, comunismul nu s-a întors și, după cîte cred eu, nici nu se va mai întoarce. Deși contrazic un clișeu comod și drag, istoria nu se repetă. Nu, nu există cenzură de stat, iar presa, da, este liberă. Libertatea e acolo, la îndemîna ei – vorba unui clasic în viață, presa este exact atît de liberă pe cît vrea să fie. Lumea românească de azi (presă și societate, stat și context internațional etc.) este complet alta decît era în anii 1950-1980. Asta înseamnă că și maladiile României de azi sînt altele decît cele de atunci, chiar dacă unii cred, nu fără temei, că relele de azi au sorgintea în relele nevindecate de ieri. Așadar, este posibil ca unele boli noi să aibă același remediu ca unele boli vechi. Dacă Radio Europa Liberă a fost, cel puțin în cazul României, cel mai puternic mijloc de luptă al americanilor împotriva comunismului pînă în 1990, Radio Europa Liberă poate fi un remediu eficient pentru boala îngrozitoare de care suferă societatea românească acum: manipularea grosolană a știrilor și a stărilor de spirit prin media. Nimeni nu se mai îndoiește că pericolul principal la adresa stabilității României constă în vulnerabilizarea minților românilor prin avalanșa de știri și comentarii venite prin toate mijloacele. În creierii românilor se picură otravă și în sufletele lor se seamănă vînt!

Desigur, nu uit nici o clipă că Radio Europa Liberă este finanțat de Congresul Statelor Unite ale Americii. Nu trebuie să fii doctor în conspirații și „servicii“ ca să ți dai seama că România a devenit un teritoriu important în războiul informațional dezlănțuit al ultimilor ani. Lupta cu fake news-urile antioccidentale și pro-putiniste, cu jurnalismul urii, al resentimentului și al frustrării trebuie dusă. Nu doar eu observ că opinia publică românească, nu de mult cea mai robust pro-americană și pro-occidentală din Europa, începe să fie „răpită“. Propagandei antioccidentale și antiamericane trebuie să i se răspundă.

Viața postului Radio Europa Liberă în România nu va fi ușoară. Pe de o parte, realitatea locală e complicată și este foarte dificil să vezi adevărul. Pe de altă parte, violența mediatică e cumplită. Ce făcea revista Săptămîna cu Europa Liberă în anii 1980 este joc de fetițe inocente față de ce vor face antenele și reteveurile cu postul revenit. În plus, libertatea presei înseamnă, la noi, o doză enormă de iresponsabilitate și incompetență, la care se adaugă isterica suspiciune românească. Nu mă îndoiesc, însă, că Radio Europa Liberă își va face datoria după standardele sale profesionale și va aduce mult bine în cetate.