N-ar fi deloc o dovadă de luciditate dacă ne-am grăbi să strigăm de entuziasm după vizita președintelui Iohannis la Washington – și aceasta, chiar dacă liderul român a făcut o figură bună pe pămînt american. Dar nu despre prestația președintelui nostru este vorba aici. Ci despre rezultatele pe termen mediu și lung.

Este adevărat că, pe termen scurt, fiecare dintre părți și-a atins un obiectiv. Donald Trump a putut arăta lumii că păstrează dialogul cu Europa, în pofida eșecului cu care s-a soldat recentul său turneu pe Vechiul Continent. Și nici nu se putea altfel, cîtă vreme l-a avut ca interlocutor pe liderul celei mai pro-americane națiuni membre a Uniunii Europene.

De partea cealaltă, o vizită la Casa Albă reprezintă rețeta infailibilă pentru ranforsarea poziției politice în plan intern. Sondajele o vor arăta, cu siguranță, în perioada imediat următoare. Aceasta, într-un context intern tulbure, în care e bine să arăți cine e șeful. Altfel, dacă subminarea unității europene reprezintă un obiectiv pe termen mediu pentru administrația Trump (și numeroase declarații conduc către această idee, vezi salutarea Brexitului sau aprobarea politicilor lui Putin), atunci liderul de la Casa Albă a eșuat.

În România am trecut cam prea ușor peste declarația președintelui Iohannis, de la conferința de presă, potrivit căreia o Uniune Europeană puternică este în folosul Statelor Unite. Grimasa lui Donald Trump a semănat cu cea din timpul celebrei conferințe cu Angela Merkel. Să fie o coincidență? Poate că nu. Cu cîteva zile înainte de vizita președintelui român în Statele Unite, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertiza statele membre că Bruxelles-ul nu le va permite încheierea de acorduri comerciale separate cu Washington-ul. Să fi fost un semnal către București?

Se știe acum că, în cadrul întrevederii de la Casa Albă, Donald Trump i-a propus Angelei Merkel de zece ori un acord comercial separat. Cu alte cuvinte, i-a propus să-și trădeze partenerii europeni în favoarea unei înțelegeri comerciale cu Statele Unite, în condițiile în care exporturile peste Ocean sînt o componentă importantă a succesului economic german. De zece ori Angela Merkel a spus „Nu“ și de-abia a unsprezecea oară, sfătuit de un consilier, Trump a renunțat, după cum relatează presa internațională. Să fi încercat Donald Trump și cu țara europeană aflată spre coada clasamentului ceea ce nu i-a reușit cu cea mai puternică? În orice caz, mesajul președintelui român a fost identic cu al cancelarei germane: Uniunea Europeană este solidară. Eșec pentru Trump.

Aspectul poate cel mai comentat al vizitei (dincolo de cancanurile din cadrul delegației de presă) a fost, desigur, confirmarea de către președintele Trump a angajamentului pentru Articolul 5 din Tratatul NATO, baza apărării colective. Răspunsul liderului de la Casa Albă la o întrebare din partea grupului român de presă pare reconfortant. Dar pentru cît timp? Criticat în Europa, dar și acasă, pentru a nu fi invocat Articolul 5 în discursul de la noul sediu NATO din Bruxelles, președintele Trump avea nevoie să schimbe puțin impresia. Dar cîtă bază se va putea pune, în viitor, pe această declarație, cunoscută fiind inconsecvența liderului american? Și apoi, cît de mult ne putem baza pe garanțiile Casei Albe în fața amenințării rusești, în contextul suspiciunilor tot mai numeroase privind legăturile cu Kremlinul ale unor membri importanți ai echipei Trump, dacă nu cumva ale președintelui însuși?

Încă de la ieșirea din regimul comunist, România și-a fixat drept obiectiv strategic „integrarea euro-atlantică“, judecînd la pachet Uniunea Europeană și NATO. În viziunea Bucureștiului, Alianța Atlantică avea să asigure ieșirea din spațiul de influență sovietic și post-sovietic, iar comunitatea europeană, resursele pentru dezvoltare. Judecata s-a dovedit, în esență, corectă și este un fapt remarcabil că linia a fost urmată de toate formațiunile politice, fără o opoziție semnificativă (deși au existat și cîteva încercări de schimbare a cursului, inspirate de moguli locali).

Dar lucrurile ar putea să se schimbe și un divorț atlantic nu mai este chiar de domeniul utopiei. Există în Statele Unite un curent de gîndire potrivit căruia angajamentul american pentru apărarea Europei a devenit nerentabil. Și există pe continentul nostru opinii potrivit cărora Europa nu are de ce să urmeze aventurile militare ale Americii și că trebuie să-și croiască o abordare proprie. Dacă aceste curente de gîndire vor prevala, să nu ne facem iluzii – România nu va avea cum să fie ea liantul dintre Europa și America. Și chiar dacă un asemenea scenariu nu va deveni realitate, este clar că natura relației transatlantice se va schimba oricum. Ambițiile europene în domeniul apărării și industriei militare sînt un semn cît se poate de evident.

Vizita președintelui român în Statele Unite, cu tot succesul ei de etapă, ar trebui să marcheze pentru noi mai degrabă începutul unei dezbateri despre locul nostru în viitoarea lume occidentală. 

Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.