Stiinta si tehnologie

PUBLICITATE

Gala International Project Management Association are loc la Brisbane, în Australia

 
 

În "Oscarul" celor mai bune proiecte din lume, soluţia IT implementată la Autoritatea Naţională a Vămilor este favorită la categoria „Proiecte de dimensiuni medii”.

citiţi

PUBLICITATE

Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) dezvoltat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) dezvoltat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a fost selectat ca Finalist în competiţia celor mai bune proiecte internaţionale

citiţi

Adrian STĂNICĂ

Măgurele - centrul Europei în domeniul laserului

 
 

ELI este în prezent cel mai important proiect de cercetare din domeniul laserilor din întreaga lume, care grupează 40 de instituţii de cercetare şi de învăţămînt superior din 13 state ale Uniunii Europene. Alături de cei trei piloni deja hotărîţi pentru desfăşurarea proiectului, cel mai important fiind cel din Bucureşti, pînă în 2012 urmează să fie decis şi un al patrulea, a cărui construcţie ar trebui să fie gata pînă în anul 2017.

citiţi

Adrian STĂNICĂ

Ce șanse pot avea Galileii de azi?

 
 

Stimate domnule Galileo Galilei, cu părere de rău vă înştiinţăm că cererea dvs. de finanţare intitulată Propunere de realizare a unui aparat de privit la distanţă, mai scurt LUNETĂ, nu a putut fi aprobată de către Comisia de Cercetare – Dezvoltare – Inovare a Serenissimei Republici Veneţiene.

citiţi

Zece întrebări la zece ani de la publicarea hărţii genomului uman

 
 

A trecut un deceniu de cînd presa din întreaga lume anunţa realizarea primei hărţi a genomului uman. La apariţia hărţii, ştirile vorbeau despre o descoperire epocală, care va schimba modul în care vom înţelege viaţa şi care îi va ajuta pe medici să găsească soluţii pînă acum negîndite, la învingerea oricăror boli. Am căutat răspunsuri la zece întrebări legate de înţelesul hărţii, a istoriei scrierii sale şi a ceea ce s-a întîmplat între timp, în dialog cu dr. Mihnea Boştină, de la Universitatea McGill din Canada.

citiţi

Adrian STĂNICĂ

Mici întrebări despre Marea Neagră

 
 

Ce e cu algele astea care vin la mal? De unde or apărea? S-a îngustat plaja faţă de anul trecut sau doar mi se pare? Cît de poluată o fi apa mării? Şi – or mai fi peşti în Marea Neagră? Puţini sînt cei care nu şi-au pus – măcar o dată – cel puţin una dintre aceste întrebări atunci cînd au ajuns în vacanţă la mare. Cum pentru unii vacanţa mare a şi venit, cred că merită să vorbim puţin despre toate aceste fenomene şi despre cauzele lor.  Cît de sănătoasă  este Marea Neagră? 

citiţi

Problemele Dunării - interviu cu dr. Gheorghe OAIE

Pentru a putea înţelege starea Mării Negre – cel puţin a părţii sale de vest – trebuie să privim întregul sistem, în a cărui componenţă intră şi Dunărea, şi Delta. Marea Neagră colectează apele Dunării, iar fluviul are în comun cu teritoriul României ultimii aproape 1100 de kilometri din lungimea sa. Cît de sănătoasă este Dunărea? Am stat de vorbă despre acest subiect cu dr. Gheorghe Oaie, director general al Institutului Naţional pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar.

citiţi

Matei MARTIN | Mapamondul de buzunar

Mai puţin, dar mai bine

 
 

Întotdeauna am fost fascinat de gadgeturile electronice: de regulă mă seduc funcţiile ascunse, dimensiunea ludică a obiectelor utile, culorile contrastante, liniile de forţă care ascund motoraşe puternice şi mecanisme ingenioase. Cum vă explicaţi altfel că primul model de iPhone e inspirat de un radio portabil Braun produs în 1955?

citiţi

Dana JALOBEANU

Cum se face istoria ştiinţei la Cercul Polar

 
 

Abia după ce am ajuns la Helsinki, am vizitat universitatea şi am ţinut primul seminar despre metoda experimentală a lui Francis Bacon, am înţeles că aventura încă n-a început cu adevărat şi că seminarul de la Cercul Polar chiar asta avea să fie. Seminarul a început de fapt pe aeroport, unde s-au adunat cei 20 de participanţi veniţi din Florida sau Pittsburg, de la Ghent sau St. Andrews, San Diego sau Amsterdam.

citiţi

Evgheni MOROZOV

Internetul

 
 

 – ne-au spus că va aduce o nouă eră a libertăţii, a activismului politic şi a păcii perpetue. Au greşit – 
În vremea cînd Internetul era tînăr, speranţele noastre erau mari. La fel ca în orice dragoste aflată la început, doream să credem că noul obiect al fascinaţiei noastre ar putea schimba lumea. Internetul a fost descris drept unealta supremă pentru încurajarea toleranţei, pentru distrugerea naţionalismului şi pentru transformarea planetei într-un mare sat global bine conectat.

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI