Dl Liviu Dragnea observă, fals-stupefiat și cabotin-mirat, că „se pune problema ca o putere subterană să paraziteze deciziile şi să influenţeze într-un mod ocult decizii importante, să permită intruziuni neconstituţionale, să permită ca cetăţeni români, firme româneşti să fie închise, zeci, mii de destine să fie distruse“.

Nu știu dacă situația descrisă mai sus e chiar corect descrisă, dar, dacă ar fi așa, l-aș întreba pe dl Dragnea de ce, la mai bine de un an de la alegeri, respectiva „putere subterană“ își face încă de cap? La o scurtă trecere în revistă a funcțiilor aflate sub controlul piramidei în vîrful căreia se află președintele PSD vedem că au rămas foarte puține pe dinafară.

Se prea poate ca dl Dragnea să se adreseze unei oculte care locuiește doar în mintea domniei-sale sau, de ce nu, a consilierilor politici care tot schimbă mutra inamicului pentru a nu plictisi publicul. Însă, la fel de bine, președintele PSD s-ar putea să aibă dreptate. Ei bine, în ambele cazuri, dl Liviu Dragnea ar avea niște răspunsuri de oferit. Nu societății în ansamblu, ci membrilor de partid și simpatizanților pe care îi tot duce cu zăhărelul de la îndepărtarea lui Victor Ponta încoace.

Am vorbit cu destul de mulți oameni (sau i-am citit) care se întreabă de ce funcționează aceste scenarii cu formă mereu în schimbare, dar cu linii de conținut identice.

Unul dintre motivele pe care prea puțini vor să le discute sau să le ia în seamă e adînca suspiciune în societate cu privire la rolul serviciilor secrete. Atunci cînd acest rol nu e discutat onest, teoria consipirației nu numai că prinde, dar e cumva firească.

Al doilea motiv e ambiguitatea pre-șe-dintelui Klaus Iohannis. Îi înțeleg cumva poziția – fost candidat la șefia guvernului din partea PSD și PNL, dl Iohannis a fost obligat să parcurgă o tranziție dificilă de la USL la dușman neîmpăcat al PSD și prieten rece al PNL. Tranziția asta nu s-a terminat încă, iar radicalismul unora dintre grupurile pro-Justiție îl mențin pe președinte undeva în zona de disconfort. În tot acest proces, definiția interesului public este în permanentă transformare și abuzată ca nici o altă noțiune care ocupă dezbaterile românești. În fapt, președintelui Iohannis îi lipsește capacitatea de a inspira o mică revoluție politică sintetizată în enumerarea celor două sau trei subiecte asupra cărora partidele non-PSD să se înțeleagă. Cel mai mic numitor comun, dacă vreți.

În cele din urmă, dar măcar la fel de important, avem acest ciudat fenomen al orbirii grupurilor anti-PSD care cedează bizar tocmai pe terenul care le-ar fi cel mai confortabil – acela al drepturilor civile. Banala statistică privind mandatele pentru ascultarea telefoanelor e cumva înfiorătoare, fie și dacă o consumăm cu un dram de sare. Vreo 300.000 de astfel de mandate în 14 ani, spune șeful pesedist al Comisiei de control al SRI. Sigur, de aici se ajunge la un calcul pe care refuz să îl cred, din care rezultă că vreo șase milioane de români au participat la convorbiri telefonice de tip conferință involuntară în care exista întotdeauna un al treilea personaj care asculta și lua notițe. SRI a respins această ultimă cifră, dar nu a clarificat în ce măsură numărul uriaș de mandate era necesar.

De ce aceste presiuni nu vin din partea societății civile sau a Opoziției rămîne un mister.

Sîmbătă, la o zi după ce ar trebui să aflăm dacă dl Dragnea va fi condamnat iar, vom asista în sfîrșit la acel mare miting al PSD care și-a tot schimbat subiectul în ultimele luni. Se va vorbi acolo mult și vag despre conspirația statului paralel, a puterii obscure și alte noțiuni dubioase și insuficient explicate. În absența unor incidente violente (locul și ziua sînt alese provocator, iar responsabilitate e toată a PSD), la finalul lui, vom rămîne la fel de nelămuriți cu privire la forțele care se luptă pentru controlul spațiului public și al birourilor administrației.

România va rămîne aceeași scenă a unei piese de teatru scrise de un autor confuz. Dl Dragnea va continua să se folosească de uriașul aparat mediatico-administrativ pe care îl are la dispoziție pentru a avansa scenarii ofensatoare la adresa inteligenței, iar opozanții săi vor continua să practice aceleași jocuri minore și foarte confortabile de opozanți fără noroc ai unei Puteri care are nevoie exact de asta: o opoziție nehotărîtă, fragmentată și fără chef să își pună întrebări dificile.

Opoziția română speră în secret că timpul le va rezolva pe toate. Speră că președintele PSD va fi înlăturat de Justiție sau de cine știe ce schismă internă a partidului, iar drumul spre victorie va fi astfel deschis. Ceea ce prea puțini dintre liderii Opoziției se întreabă e ce efect are discursul conspiraționist-interesat al lui Dragnea și ce fel de nou Dragnea se antrenează prin subsolurile PSD. Presupunerea că PSD se va dezintegra plutește în aer cam de prin 1997, cînd un celebru editorial estima că votanții PSD sînt bătrîni și vor dispărea pe cale naturală. Ei bine, PSD e teribil de vioi și, deși scade în sondaje, rămîne cel mai mare partid al României.

PSD poate fi oprit din a se permanentiza la putere doar dacă va fi oprit din a confisca și maltrata convenabil teme legitime. Drepuri civile, probleme sociale și orientări politice majore. Pînă acum, nici președintele și nici Opoziția nu au reușit lucrul ăsta.

Trebuie să ne amintim că și un om aflat în comă are unele reflexe care funcționează încă. Asta nu înseamnă că poate merge la guvernare. Sau, mai puțin ambițios, nu înseamnă că poate părăsi camera sau patul în care a fost plasat de doctori.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.