● Barabás Lörinc Quartet, Other Than Unusual, Author’s Edition, 2018. 

Barabás Lörinc este un export valoros al jazz-ului maghiar, însă pînă acum a fost exportat mai mult pe sub mînă, prin economia subterană a muzicii. Noul său cvartet l-ar putea propulsa drept un nume care să concureze curînd cu Molvær. Stilul practicat nu e chiar din aceeaşi familie, însă Lörinc asimilează uşor influenţe din toate direcţiile, îşi cunoaşte scena internaţională, a trăit din cîntat în baruri prin Londra, a atras atenţia lumii la Festivalul Montreux, a făcut şcoli pe la New York. E uns cu toate alifiile, iar noul său album e conceput să demonstreze exact asta.

Colegii alături de care a pus la cale cvartetul sînt Zoltán Cséry (clape), Attila Herr (bas) și Zsolt Nagy (tobe) – un format complet în care trompeta domină doar subtil, sound-ul în ansamblul său fiind conceput pentru fanii fuziunilor -jazz-prog rock din anii ’70. Nimic teribil de avangardist, ba chiar retro, unele piese avînd aură de coloane sonore pentru filme James Bond îmbogăţite cu texturi de clape deosebit de variate. Atrag atenția încă de la prima ascultare excelentele intervenții ale clapelor lui Zoltán Cséry, mereu surprinzătoare în miezul unor piese care își schimbă frecvent direcția. Este evident că pentru Barabás trompeta a fost o opțiune impusă de dizabilitatea fizică (un instrument la care să poată cînta cu o mînă) – compozițiile artistului sînt mult mai sofisticate decît ce asociem în mod obișnuit cu proiectele solo de trompetă, și abia formatul de cvartet îi asigură arhitectura sonoră necesară.

Este o variantă mai retro și mai veselă decît precedenta tentativă a lui Lörinc de a avea o trupă – proiectul Eklektric, pus pe butuci în 2010, ceva mai înfipt în muzica electronică şi sensibilităţi post-pop cu care artistul deschidea atunci anumite uși spre scena occidentală. Pe noul album, pop-ul este prezent cel mult în forma numită cîndva la noi muzică uşoară, şlagăre, cu ceva din muzica de film à la Adrian Enescu (fațeta rezumată pe Funky Synthesizer). Legăturile cu muzica de film nu sînt date doar de caracterul instrumental al albumului (Eklektric se baza mult pe voci invitate), ci de structurile convergente, de modul în care se clădesc temele în iterații ce cresc în intensitate de-a lungul unei piese. Nu avem piese de atmosferă și ambianță, se construiește mult pe dialoguri instrumentale și progresii explicite.

Compozițiile scot în evidență o viziune multifațetată a lui Barabás – materialul e o carte de vizită ce invită la colaborări, o piesă de portofoliu pe care un artist o scoate la înaintare cînd își caută de lucru în altă parte; ține foarte mult să demonstreze familiaritatea cu cerințele internaționale, disponibilitatea de a se adapta lor, abilitatea de a le îmbogăți. Se cîntă cu un entuziasm atipic jazz-ului din părțile astea, se face chiar risipă de idei. Bucăți ca „Flash“ ar putea sta pe coloanele sonore Blade Runner, „Feher“ pare să fi avut parte de consultanță de la Tarantino. Pe partea mai tradiționalistă a materialului, „Easygo“ pare un demo făcut pentru un big band brass care încă nu s a format în jurul lui Barabás, iar părți din „Riff“ par compilate în laboratoarele comuniste unde muzica ușoară avea parte de acompaniament sofisticat, școlit în mod formal. Piesele de conservator alternează imprevizibil cu exuberanțe post-prog și funk, demonstrînd vîrful de potențial al artistului.

Deși se prezintă cu cea mai anostă copertă pe care am văzut-o vreodată, albumul e o comoară care n-ar trebui să rămînă îngropată în spatele unei noi Cortine de Fier. 

Barabás Lörinc Quartet vor concerta pe 18 august la Festivalul de Jazz de la Smida (17-19 august). Mai multe pe www.smidajazz.ro. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.