● Tingvall Trio, Beat, Skip Records, 2014. 

În compania lui Bugge Wesseltoft şi a britanicilor GoGo Penguin, Tingvall Trio întregeşte o trinitate ce va introduce post-jazz-ul în arealul Clujului, cu prilejul tînărului festival de vară Smida Jazz.

Despre Tingvall Trio se spune că e cel mai bun lucru derivat din moştenirea lăsată de Esbjörn Svensson Trio acum, la nişte ani de la dezintegrarea grupului şi de cînd supravieţuitorii săi au apucat pe cărări şi spre identităţi proprii. Trio-ul pianistului suedez Martin Tingvall nu are relaţii de rudenie directă cu EST, însă îi calcă pe urme cu smerenie şi, deocamdată, fără mari ambiţii de a răsuci morţii în mormînt, dar cu o abilitate aparte de a se face plăcut, cu piese şarmante încă de la primul contact. Proiectele lui Dan Berglund şi Magnus Öström se îndepărtează cu fiecare album de sound-ul EST, în timp ce Tingvall Trio vine să ocupe spaţiul vacant (poate involuntar, căci interviurile arată un artist iritat de comparaţii).

Un element oarecum deviant este basistul cubanez Omar Rodriguez Calvo, şcolit într-un cu totul alt spirit decît scandinavii. Pentru unii recenzenţi e suficient încît să sugereze devieri latino, însă, cel puţin pe albumul Beat, tendinţele respective sînt foarte discrete (dacă o piesă nu ar avea titlul „Tres Bandidos“, cu greu le-aş fi remarcat). Al treilea membru al grupului e bateristul neamţ Jürgen Spiegel, care pare la rîndul său mulţumit să-i mulţumească pe cei cărora dispariţia EST le-a marcat vieţile cu un impact similar opririi bruşte a carierelor unor Nirvana. Desigur, comparaţia suferă anumite disproporţii privind popularitatea şi vizibilitatea în media, însă în cercurile post-jazz cutremurul tragediei s-a simţit cam la fel, iar Tingvall Trio au fost primiţi de la bun început drept o opţiune de consolare.

Ca să trasăm şi unele distincţii, e ceva mai mult pop fredonabil şi mai puţină energie rock aici decît în muzica şi proiectele EST Strategia Tingvall Trio e nu doar de conservare, ci şi una de popularizare. Locul de baştină şi practică al grupului, Hamburg, e un oraş german cu sensibilităţi scandinave, la o aruncătură de băţ de spaţiul cultural din care a apărut noul jazz nordic, dar totuşi marginal acelui spaţiu, subordonat încă unor fixisme şi conformisme nemţeşti. Precizia disciplinată, refuzul de a trece pe roşu chiar dacă nu e vreun pericol de coliziune, alternează cu un spirit muzical aventuros pentru care toate semafoarele sînt setate pe intermitenţă. Stilul grupului e conform aşteptărilor, vizavi de EST, însă compoziţiile nu sînt derivative, ci bogate în melodie proaspătă.

Piesele sînt coordonate de pianul lui Martin Tingvall, poziţia dominantă a acestuia fiind clară în toate compoziţiile (se simte inclusiv în volumul la care e redat instrumentul său faţă de ale colegilor). Acompaniatorii lui Tingvall încă se evaluează reciproc, îşi oferă spaţii de manevră mai mult decît să se ia la întrecere în idei. Grupul e o maşină bine unsă de jazz hedonist, uneori dansabil, gravi­tînd în jurul unui pian impunător ce spune poveşti şi instigă emoţii.

O altă diferenţă sesizabilă e caracterul organic al muzicii, Tingvall Trio accentuînd în înregistrări sound-ul natural al instrumentelor, fără vreo manipulare de textură, dinamică ori ambianţă. În consecinţă, ce se aude pe album e foarte aproape de condiţiile de concert, cu instrumente unplugged şi o execuţie atletică ce energizează ascultătorul. 

Tingvall Trio vor concerta în cadrul Smida Jazz Festival (25-27 august), Parcul Natural Apuseni. Mai multe detalii la www.smidajazz.ro. 

Aron Biro este autorul blogului http://a­ron­­bi­ro.blogspot.com.