● Princess Chelsea, The Loneliest Girl, Lil’ Chief Records, 2018. 

I’ve been making music for about eleven years, / I stay inside on summer days, I’ve drifted for my friends, / My parents, they are so polite they want me to have kids, / I’m working in a record store to try and pay my bills.“ Chelsea Nikkel trăiește în Auckland, Noua Zeelandă, și face o muzică a cărei estetică aparține unei perioade care s-ar putea întinde între 2007 și 2010. (Indie) pop-ul acesta simplu și atașant, care curge cu o logică inconturnabilă, în care toate lucrurile sînt la locul lor pentru că nu sînt atît de multe variabile în propria lui ecuație, se reflectă corect în textul ultimei piese de pe cel mai nou album al ei, „All I Need to Do“ – o producție curată ca lacrima, infuzată de sinteză, ritm și o voce care se decupează fără nici o greutate în acest soundscape, spunînd povești personale.

Princess Chelsea, așa cum sună pseudonimul artistic al lui Nikkel, debuta discografic în anul 2011, cu un album numit Lil’ Golden Book. O culegere de piese twee pop compuse în primii trei ani de carieră, produse împreună cu un alt absolvent magna cum laude al generației indie din Noua Zeelandă, Jonathan Bree, LGB poate fi numit sketchbook-ul lucrurilor care vor urma în muzica ei, în timp ce următorul LP, The Great Cybernetic Depression, venea să fixeze o evoluție care se va transforma, dincolo de tonul său sumbru, în rețetă: „It’s a modern world full of broken scheming hearts / That we fill with words but we don’t mean them anymore, / It’s an ego-troth and it’s faster than before. / Is there no confidence, is there no patience anymore?“ Un sentimentalist tehnicolor(at) îi bîntuie fără scăpare muzica, aluziile o apucă pe calea optzecismelor autentice sau reiterate, balansînd aproape democratic între adolescența lui Kate Bush și cea a lui Lana Del Rey.

I was at a bar in Utah, / A younger girl, she shoved into me. / She had a very trendy haircut, Bittersweet symphony. / Growing older is not as scary / As I always thought it would be, / Just -because you’re not as pretty, / Doesn’t mean you’re not happy.“ Sintetizatoarele acelea de pe TGCD, venite din space-age, au făcut un pas înapoi. Tonul s-a melancolizat masiv. Riff-urile chitărilor intrate în distors apasă uneori cu o greutate surprinzătoare pe structurile necomplicate ale pieselor. Intarsiile baroce fugare adaugă un plus de frivolitate pompoasă și gravă, care reverberează, precum reverb-ul care uneori îi colonizează vocea, o tristețe distantă: „And in the morning, when she wakes up / He is the best one she thinks about, / Is it better to lose her and love him, / Is it worth it at all? / She is the martyr, she is the martyr, / She is the martyr on the dance floor / When they’re dancing so close at the disco / She’s the loneliest girl.“ 

Princess Chelsea va concerta pe 21 septembrie la Control Club din București, de la ora 21. Live-ul face parte din turneul de promovare a noului album, The Loneliest Girl, și este organizat în colaborare cu LIVELAND. 

Paul Breazu este jurnalist.