The Kandinsky Effect, Somnambulist, Cuneiform Records, 2015. 

Vasili Kandinski a fost pictorul jazz prin excelenţă, promotor al sinesteziei geometrie-cromatică-sunet şi lider al unei mişcări antiacademiste cu încărcătură spirituală, o formă de punk transpusă în lumea artelor plastice din vremurile respective. Educat deopotrivă în artele muzicale şi vizuale, a teoretizat şi transferat între cele două lumi principii de deconstrucţie şi reconstrucţie, pornind de la propriile concepţii asupra unor noţiuni axiomatice – punct, linie, formă, culoare, context etc. Grupul The Kandinsky Effect ne arată muzica pe care ar fi făcut o Kandinski dacă s-ar fi născut cu un secol mai tîrziu şi dacă s-ar fi dedicat muzicii în locul picturii.

Trupa îngroaşă rîndurile trio-urilor care mizează pe melanjul dintre jazz, post-rock şi manipulări electro pentru a propune o definiţie a jazz-ului modern. Accentul e pus pe componenta electro cu un rol mai important decît cele uzuale (ornamental ori de texturare). Pentru noţiunile pomenite mai sus – punct, linie, culoare etc. – ni se demonstrează aici echivalenţe sonore, iar pe baza acestora se propun moduri de compunere deliberată ori de agregare improvizată.

Miezul jazz e dat de saxofonistul Warren Walker, cu basistul Gael Petrina asigurînd aluatul, însă munca cea mai solicitantă cade în sarcina toboşarului Caleb Dolister, care e mereu nevoit să vireze ritmic prin curbe strînse cu borduri greu de evitat, oferind în cele din urmă o percuţie spectaculoasă ce se ia la întrecere cu efectele electronice. Punk-jazz – aşa se mai prezintă trupa ocazional, dar eticheta are mai mult de-a face cu energiile libere şi cu antiacademismul ideologic al lui Kandinski decît cu semnificaţia recurentă a termenului (de obicei cu referire la proiectele jazz-metal ale lui John Zorn).

Straturi bogate de efecte electronice sînt aplicate în toate piesele trupei. Dar nu atît cît să intre pe teritoriul infamului electro-jazz cu care diverşi DJ se legitimează în ultima vreme prin cluburile de la noi, încercînd să profite de creşterea popularităţii noului jazz în condiţiile în care graniţele îi sînt încă vag definite. Un potrivit punct de pornire în înţelegerea grupului e piesa cover cu care aceştia îşi condimentează apariţiile live – „Girl Boy Song“ după Aphex Twin – o traducere a elucubraţiilor digitale din varianta originală în structuri jazz instrumentale. Felul în care angajează Aphex Twin muzica electronică e tocmai în direcţia depăşirii limitelor umanului, însă The Kandinsky Effect reuşesc cu un efort acrobatic să restaureze umanismul în construcţii de înaltă abstracţiune.

Titlurile sînt arbitrare, circumstanţiale ori improvizate, fără a propune o naraţiune coerentă. Se urmăreşte mai degrabă proiectarea de imagini puternice („Sunbathing Manatee“, „Sad Fly“, „Annabelle Chases a Bug“), în virtutea sinesteziei kandinskiene pe care grupul o traduce în muzică.

Originile grupului sînt în SUA, spaţiu aflat încă în urma celui european în ce priveşte inovaţia post/nu-jazz. Practic, avem aici o alternativă simplificată la Jaga Jazzist, efectele electronice compensînd diferenţele de resursă umană şi debit sonor. Doi dintre membrii trio-ului au domiciliul la Paris, unde s-a şi alcătuit albumul de faţă, conceput pentru un public tînăr european aflat la primele contacte cu lumea jazz care aşteaptă încă de la muzică un anume zvîcnet electro-rock. Cei trei muzicieni declară preferinţe personale din toate genurile ce se pot prefixa cu post (incluzînd pop şi metal), deci dincolo de referinţele kandinskiene avem de-a face cu o strategie de accesibilizare a jazz-ului asumată şi atent planificată. 

The Kandinsky Effect vor concerta în 25 august în cadrul Smida Jazz Festival, Parcul Natural Apuseni. Mai multe detalii la www.smidajazz.ro. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.