● Electric Brother, Rocks, self re­leased, 2017. 

Electric Brother (Cristian Ştefănescu) e cunoscut drept un artist scăldat în numeroase ape, unele destul de îndepărtate de albia în care îl încadrează fişa postului (DJ, mixer de sunete, inginer de muzică electronică). Punînd umărul la materialele unor muzicieni din cele mai variate domenii, a reuşit să se poziţioneze cumva astfel încît multă lume din industria muzicală românească să-i datoreze cîte ceva. Nu e de mirare, aşadar, că a venit şi momentul „deconturilor“ – un album dominat de piese cu invitaţi din toate zările stilistice: alt-rockerul Oigăn (Kumm), rapperul-poet Norzeatic, virtuozul muzicuţei Ioan Constantin (cunoscut drept Nea Nelu, vezi şi proiectul Zmei3), actriţa Maria Popistaşu (Legături bolnăvicioase, Marți, după Crăciun) şi o oarecare Chelsea Flaherty (colaboratoare de peste Ocean).

E totuşi de mirare că albumul nu pare făcut pentru confortul protagonistului, ci mai degrabă pentru al invitaţilor. Metoda sa cameleonică de lucru îl pune şi aici în slujba colaboratorilor, piesele fiind croite pe măsura şi preferinţele acestora. Consecinţa e sugerată încă din titlul Rocks – muzicianul ne propune aici un album mai rock decît ar fi aşteptat fanii care îl apreciază ca artist electro. Nu e totuşi doar rock aici – piesa cu Norzeatic („7“) putea să apară fără probleme pe un album al acestuia, iar cele cu voci feminine cristaline („The Boy“, „These Weak Knees of Me“) se încadrează undeva între Koop şi trip-hop-ul bristolez. O parte din piese ni-l prezintă pe Electric Brother şi la voce – surprinzător de suav şi melodic, uşor post-procesat. Chitara e însă suficient de prezentă încît titlul Rocks să nu pară o exagerare.

Nu putem spune cît e obrăznicie faţă de scena electro (apropiaţii îl cunosc totuşi şi drept chitarist) şi cît e curtoazie faţă de colaboratori, dar ar putea la fel de bine să fie aici şi un manifest de breaslă menit să declare că artistul electro nu mai trebuie perceput drept un manipulator de butoane cu niște cunoştinţe muzicale îndoielnice. Zilele trecute a avut loc la Cluj festivalul Untold, descris de detractori drept un eveniment la care găseşti pe post de muzicieni stick-uri USB (cu niște persoane fizice ataşate) şi un public pasionat de jocuri de lumini, care public nu vrea să fie plictisit cu versuri şi instrumente. Muzicienii electro s-au confruntat încă de la începuturi cu această condamnare ideologică, iar progresul software şi hardware a căscat tot mai mult falia, oferind amatorilor de manipulări sonore puncte de intrare în joc tot mai facile în comparaţie cu mînuitorii de instrumente clasice.

Rămîne, prin urmare, în sarcina unor artişti ca Electric Brother să traseze linia între impostori şi muzicienii pentru care dotarea electronică e doar încă un instrument printre multe altele, iar albumul Rocks se achită cu succes de o astfel de demonstraţie. Tehnicalităţile inginereşti nu lipsesc – a avut loc şi o lansare specială într-o sală de cinema, sub formă de audiţie mixată în sistem Dolby Atmos (albumul fiind primul din lume înregistrat în acest cel mai avansat sistem de sunet existent), iar pasionaţii de astfel de detalii au suficiente de învăţat din explorările inginereşti ale lui Electric Brother. Totuşi, primează pe acest material ambiţia unui artist de a demonstra că poate compune pe o plajă largă de sonorităţi, că nu discriminează între stiluri, instrumente ori amici, că e mereu dispus să sară în cele mai riscante ape în căutare de idei şi experienţe noi. În cele din urmă, Electric Brother se propune drept un artist al sunetului şi nu ca reprezentant al unui anume gen muzical. E treaba fanilor să se plieze pe ce are de oferit şi să l urmeze într-o carieră tot mai aventuroasă. 

Aron Biro este autorul blogului http://a­ron­­bi­ro.blogspot.com.