Roberto Fonseca, Abuc, Montuno Producciones, 2017. 

Dintr-o coincidență, am dat peste albumul lui Roberto Fonseca în aceeași perioadă în care am vizionat și filmul de animație Chico and Rita, despre gloria și veselia scăldate în muzică din Cuba efervescentă a anilor ’50. Au fost stîr­pite brutal și gloria, și veselia, într-un timp foarte scurt, prin instaurarea regimului ce avea să izoleze populația și să i asasineze spiritul pentru jumătate de secol – o lecție despre ușurința cu care indivizii pierd libertăți în numele unei iluzorii autosuficiențe suverane impusă de orgolii personale. Muzica din Cuba prerevoluționară a cunoscut un reviriment major începînd cu finele anilor ’90 datorită ansamblului Buena Vista Social Club – profeți care au scris și încă scriu coloana sonoră a deschiderii treptate a insulei. În timp ce la noi se prefigurează referendumuri menite să ne dirijeze simțul realității, Cuba începe să se deschidă spre realitatea globală. Zilele astea, tot familia tradițională e și pretextul lor, însă îndreptîndu-se în direcția opusă nouă – să se fi făcut un troc undeva?

Pianistul Roberto Fonseca are legături strînse atît cu Buena Vista Social Club, alături de care și-a făcut ucenicia la începutul anilor 2000, cît și cu Chico and Rita. Coloana sonoră a filmului are în centru clanul Valdés, cu care Fonseca are legături de familie: e fiul vitreg al lui Chucho, deci nepot vitreg al legendarului Bebo Valdés, a cărui biografie a inspirat povestea filmului. Numeroase porțiuni de pe noul album al lui Fonseca ar fi putut completa ce se aude în Chico and Rita. Intențiile par similare cu ale filmului – de a povesti istoria Cubei cu mijloace muzicale, de a găsi analogii artistice unei istorii bipolare oscilînd violent între exuberanță naivă și sentimentul unei permanente amenințări. Se fac referiri și la relațiile cu Africa, de unde provin unele influențe stilistice ce aveau să fie hibridizate în insulele Caraibe cu muzica latino. Fonseca și-a reiterat adesea interesul științific asupra modului în care cultura Africii s-a translatat în America Centrală.

E dificil de stabilit cît din ce se aude aici e muzică originală și cît sînt pre­luări – teme familiare de arhivă („Cubano Chant“ în format orchestral big band) sînt alternate sau mixate din mers într-un tablou extrem de eterogen în care se evidențiază: un bizar rap latino ­(„Soul Guardians“), folclor african pervertit cu ingrediente de Caraibe („Afro Mambo“), rock Santanic cu referințe Buena Vista Social Club („Tumbao de la Unidad“), bolero cu voci suave de club de pierzanie („Despues“, chiar cu vocea mamei lui Fonseca, veterana Mercedes Alfaro), spoken word patriotic („Velas y Flores“). Sînt bifate și muzica disco, cha-cha-cha ori R&B, dar și obligația oricărui pianist de peste Ocean de a face trimiteri la Keith Jarrett. E o armată de acompaniatori angajată aici, de regulă alții pe fiecare piesă, pentru a întări intențiile antologice ale materialului. Gama stilistică demonstrată pe Abuc (cuvîntul „Cuba“ întors) e extrem de largă, prezentînd tărîmul natal al lui Fonseca drept o cultură de intersecție cu o istorie de intersecție, ce și-ar fi dorit să fie un sens giratoriu al sferelor de influență.

Pianistul oferă un album în care toată lumea va găsi bucăți favorite (altele pentru fiecare meloman). E un manual de istorie aici și oricine se poate opri asupra segmentelor cu care rezonează. Cu muzica e mai ușor să selectăm segmentele preferate decît cu istoria – prima ni se oferă, a doua ni se întîmplă. 

Roberto Fonseca Trio vor concerta pe 14 iulie în cadrul Festivalului de Jazz de la Gărîna. 

Aron Biro este autorul blogului http://a­ron­­bi­ro.blogspot.com.